Cromozomii în Cancer

INTRODUCERE

Nu există o definiție simplă și exactă a cancerului. Etimologia cuvântului provine din limba greacă „karkinos“, ceea ce înseamnă crustaceu. În general termenul de cancer se referă la un grup de afecțiuni caracterizate prin creșterea anormală și necontrolată a unei sau unui grup de celule, care invadează țesuturile înconjuratoare și care se pot împraștia (metastaza) la distanță de țesutul sau organul în care s-au format.

Cancerul este cu siguranță boala cea mai temută a momentului și, din păcate, una dintre cele mai des înâlnite.

Ca și timpul, cancerul merge intr-o singură direcție: se agravează și dacă nu este depistat la timp și tratat, duce la moarte, sau cel puțin așa se întâmplă de cele mai multe ori.

Pentru medic cuvântul cancer înseamna evoluția unei tumori care distruge local și la distanță organele sănătoase ale individului atins de această boală.

Cancerul este rezultatul multiplicării dezordonate a celulelor. Putem întelege acest lucru, cercetând procesele care au loc în celulele sănătoase. Corpul uman este alcătuit din diferite țesuturi fiecare din ele fiind formate din milioane de celule. Acestea sunt dispuse într-o manieră ordonată, fiecare țesut în parte având propria sa structură și arhitectură celulară. Ele se supun unor reguli generale care permit funcționarea normală a întregului, adică a organismului.

Datorită medicinii moderne, oamenii au o viață mai lungă și, într-o anumită măsură, aceasta justifică creșterea numărului de bolnavi de cancer.

Unele forme de cancer sunt strâns legate de modul de viață. Cancerul datorat fumatului este mai rar în țările din lumea a III-a, însă este din ce în ce mai răspândit în țările în care industria este dezvoltată, unde din ce în ce mai mulți oameni fumează.

Cele mai frecvente forme de cancer la adulți atacă plămânii, tubul digestiv și organele genitale. În ciuda medicinii moderne, cancerul este a doua cauză de deces în majoritatea țărilor, inclusiv în România.

Cancerul poate fi întâlnit și la copii sau adolescenți. Cele mai frecvent forme de cancer întâlnite la acestea sunt: leucemiile, limfoamele, tumorile renale și cerebrale. Din fericire acestea sunt rare, iar tratamentul destinat lor a fost îmbunătățit foarte mult în ultimii ani, crescând ratele de supraviețuire și chiar de vindecare.

Uneori, în unele familii se manifestă aceleași tipuri de cancer. Acest lucru poate fi cauzat de o serie de factori de risc sau cancerul este provocat de prezența unei gene anormale care este transmisă din generație în generație.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că există corelații între grupele sangvine și riscul de apariție a unor forme de cancer. De exemplu indivizii având grupa 0(I) au un risc crescut la cancerul de col uterin, de rect iar cel de piele este extrem de crescut la femei, grupa A(II) este vulnerabilă la cancerul digestiv și cel pulmonar, grupa B(III) are un risc crescut la cancerul osos și cel conjunctiv reticulat iar cei din grupa AB(IV) au o incidență crescută a cancerelor tiroidiene.

Analiza citologică a tumorilor maligne este un domeniu care cunoaște cele mai rapide progrese, iar laboratorul de cercetare a cancerului se confruntă cu informații și tehnici care cunosc o dinamică puternică datorită noilor descoperiri în domeniu.

Cancerul este una din fațetele geneticii. El poate fi decriptat numai cu ajutorul geneticii. Termenul de „genetică“ a fost introdus pentru prima dată în 1906 de către William Batson și se ocupă cu studiul eredității, variabilității și determinismul caracterelor.

Genetica bolii canceroase permite obținerea unor cunoștințe fundamentale în cercetarea biologiei tumorilor. Modificările cromozomiale rearanjări, delații, amplificări constituie obiectul de studiu prin intermediul cărora se dobândesc informații asupra genelor implicate în cancer și implicarea lor în oncogeneză.

S-a constatat faptul că analiza citogenetică este necesară pentru: precizarea cu mare acuratețe a diagnosticului, stabilirea prognosticului bolii, hotărârea schemei terapeutice, reactualizarea criteriilor de clasificare actuale, aprecierea gradului remisiunii, anticiparea recăderii și precizarea modificărilor cromozomiale.

CAPITOLUL I

Cromozomul - structură și funcții

1.1. Structura cromozomului

Cromozomii au fost observați pentru prima oară de R.Brown la microscop în 1831.

Cromozomii sunt unități genomice vizibile în fazele ciclului mitotic sau meiotic, de obicei cu aspect filamentos, de natură nucleoproteică, pe care sunt plasate gene în ordine determinată și determinantă.(Isvoranu, 1993).

Au rol în păstrarea și transmiterea corectă a informației ereditere la celulele fiice în cursul diviziunilor celulare mitotice sau meiotice.

Dacă la procariote structura cromozomului este foarte simplă, la eucariote structura cromozomului este complexă, datorită componentelor macromoleculare (biochimice), arhitecturii și repartiției tipurilor de ADN cromozomial.

În cromozomii celulelor eucariote găsim ADN (30%), ARN(5%), histone (30-40%), proteine nonhistonice (10-25%), fosfolipide, ioni de calciu și magneziu etc.

• ADN-ul din structura cromozomilor este divizat în trei clase:

a)ADN-ul nerepetitiv. Cunoscut ca ADN cu secvențe unice, reprezintă aproximativ 70% din totalul AND-ului din celula umană. Din totalul ADN-ului nerepetitiv, activ este numai 5-10%, reprezentând genele de structură din zonele eucromatice ale cromozomului. Diferența de 90-95% ar fi ADN inactiv.