Cunoștința și credința în Dumnezeu - cele spre descoperirea adâncului inepuizabil și nemuritor al omului

I N T R O D U C E R E

Ca absolventă a Facultăţii de teologie Ortodoxă am căutat în bogăţia temelor creştine - bogăţie descoperită de-a lungul celor patru ani de zile - şi mi-am ales un titlu la lucrarea mea de licenţă: Cunoştinţa şi credinţa în Dumnezeu. Şi pentru că am fost plăcut impresionată de cărţile Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae, dar şi de scrierile Sfântului Isaac Sirul ( aflate în Filocalia a X-a ) am completat titlul lucrării de licenţă : Cunoştinţa şi credinţa în Dumnezeu, cale spre descoperirea adâncului inepuizabil şi nemuritor al omului. Profesorii Facultăţii de Teologie Ortodoxă sunt nişte modele demne de urmat. Prin sfaturile lor ei ne îndeamnă să ajungem la armonizarea vieţii noastre. Astfel ne-au întărit în suflet credinţa adevărată şi dragostea jertfitoare. Părintele Profesor Ioan C.Teşu - îndrumător la catedra de spiritualitate - m-a susţinut în proiectul de elaborare a lucrării de licenţă. În căutarea materialului necesar am citit o gamă largă şi interesantă de cărţi.

Cunoştinţa şi credinţa sunt două aripi spirituale ale omului. Fără acestea omul nu se poate înălţa spre Divin. Omul se umple prin cunoştinţa şi credinţa de tot mai multă viaţă. Prin cunoştinţă se ajunge la credinţă, şi datorită acesteia din urmă el ajunge la o cunoştinţă ce nu se foloseşte de simţuri şi de judecaţi raţionale.

C A P I T O L U L I

ETAPELE SAU TREPTELE CUNOAŞTERII

Cunoaşterea şi contemplarea naturală sau trupească

"Binele şi virtutea se exemplifică prin puterea de a trăi creştineşte. una este să crezi puternic, alta este să trăieşti profund şi faptic creştinismul, Evanghelia lui Hristos." (preot Dimitrie Bejan - "Bucuriile suferinţei")

Sfinţii Părinţi vorbesc de mai multe feluri de cunoaştere şi de mai multe căi ce ne conduc spre credinţă. Surprindem în scrierile lor un minunat "Cod al bunelor maniere duhovniceşti" , nu de suprafaţă, ci înrădăcinat în cea mai deplină sinceritate. Tot ei şi-au pus mereu întrebarea: ce va folosi omului, de nu va fi primit din fapte şi din credinţa tare, prin mărturia conştiinţei. asigurarea că este slobozit de muncile viitoare. Zice Sfântul Ioan Teologul : "Dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu". Însă zice Sfântul Nil: "Şi conştiinţa însăşi a ajuns să mintă, slăbită fiind de întunericul patimilor."

Există o conştiinţă ce premerge credinţei şi o cunoştinţă ce se naşte din credinţă. Cunoştinţa ce premerge credinţei este conştiinţa naturală. Iar cunoştinţa ce se naşte din credinţă este cunoştinţa duhovnicească. Cunoştinţa naturală care arată deosebirea între bine şi rău şi e sădită de Dumnezeu, în fire, ne convingem să credem în Dumnezeu, Cel ce a adus toate la existenţă. Iar conştiinţa duhovnicească este simţirea celor ascunse, ce se identifică cu o simţire spirituală, adică o atingere cu puterea lui Dumnezeu. Aceasta simţire naşte o alta credinţă, care nu e potrivnică celei dintâi, ci întăreşte credinţa aceea. Pe ea o numesc Sfinţii Părinţi “credinţa din vedere", "din contemplaţie". Dar există şi trei moduri ale cunoaşterii, prin care trece întreg drumul omului: în trup, în suflet şi în duh. Prin ele, el începe să deosebească între bine şi rău: cunoaşterea sufletului lui trece prin aceste trei masuri până ce iese din lumea aceasta.

Prin cunoaştere, desluşim nu numai acele ale firii, întărindu-ne în ele, ci şi cele contrare firii şi cele mai presus de fire, însuşindu-ni-le. Firea noastră are putinţa legăturii cu planul celor contrare firii şi cu al celor mai presus de fire şi poate cădea în cele dintâi şi se poate înălţa în cele din urmă.

Fiinţa omenească nu e închisă în mod strict în fire, ca animalul. Cele contrare firii se imprimă în fire alterând-o, iar cele mai presus de fire se imprimă în ea, lărgindu-i puterile. Omul poate deveni satanic, dar păstrând chip de om, sau Dumnezeu, dar iarăşi în chip de om.