Cuprins
- CAPITOLUL I ORGANIZAȚIA – CONSIDERAȚII TEORETICE
- 1.1. Organizația-definiții și teorii contemporane
- 1.2. Tipuri de comunicare organizațională
- 1.3. Strategii de comunicare organizațională
- 1.4. Declarația de principii – asumare a identității organizaționale
- CAPITOLUL II DECLARAȚIA DE PRINCIPII – INSTRUMENT DE RELAȚII PUBLICE
- 2.1. Declarația de principii – noțiune, concept, idei
- 2.2. Conținutul declarației de principii
- 2.2.1 Valori și principii
- 2.2.2 Misiune si viziune
- 2.2.3. Istoric
- 2.3. Responsabilitate corporatistă și asumare socială
- 2.4. Importanța declarației de principii în crizele de imagine
- CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ
- 3.1. Metodologia studiului de caz
- 3.2. Scopul și obiectivele studiului de caz
- 3.2. Analiza comparativă
- 3.3. Interpretarea rezultatelor
- 3.4. Concluzii
Extras din licență
1.1.Organizația - definiții și teorii contemporane
Figura 1.1. Funcţionare a Relațiilor Publice
Organizațiile sunt grupuri de persoane aflate în relații sociale și psihologice. Interdependențele și interacțiunile dintre persoane, grupuri de persoane și organizații sunt focalizate pe realizarea de scopuri comune stabilite în prealabil de către membrii acestora.
Analiza grupurilor și structurilor sociale confirmă faptul că societatea există prin diversele moduri în care sunt organizate relațiile interumane, caracteristica de bază a societății umane fiind cooperarea, existența acesteia fiind consemnată încă din cele mai vechi timpuri. Actul cooperării este reprezentat de constituirea în mod conștient a unui ansamblu uman în vederea realizarii de rezultate/scopuri bine determinate. Finaliltatea scopurilor va fi obținută ca rezultat al interacțiunii dintre membrii ansamblului social respectiv.
Societatea umană foloseste o mare varietate de instrumente în scopul asigurării bunei sale funcționări, iar organizațiile sociale ocupă un loc deosebit de important în acest proces. Organizațiile economice, politice, juridice, militare, artistice, administrative, scolare etc. sunt mecanisme prin care membrii societății activează pentru obținerea unei eficiențe individuale și sociale maxime.
Toate organizațiile își desfășoară activitatea în temeiul unor norme, principii, statute, prin intermediul acestora fiind reglementate relațiile dintre membrii lor și numai în acest mod se asigură ordinea și stabilitatea socială.
Organizația poate fi definită ca sistem deschis, coerent, dinamic, format din membri cu statute și roluri distincte, constituit pentru realizărea unui anume scop și funcționând prin armonizarea resurselor umane și materiale în conditiile respectării unui ansamblu de valori și norme cât și a unor modalități de conducere.
Amitai Etzioni declara: "... ne naștem în organizații, suntem educați în organizații și cei mai mulți dintre noi îsi petrec viața muncind pentru organizații. Într-o mare parte a timpului ei liber, lumea se distrează sau se roagă tot în organizații. Cei mai multi mor în serviciul unei organizații, iar când soseste clipa înmormântării, cea mai mare dintre organizații - statul - trebuie să îsi dea oficial consimțământul ".
Definirea conceptului de organizație este dificilă; un mare număr de economiști, sociologi, filozofi au încercat să explice conceptul din perspective diferite:
Talcott Parsons definește organizația ca fiind o unitate socială creată intenționat pentru a urmări anumite obiective concrete.
Georges Lapassade consideră că organizația este un ansamblu format din părți care cooperează.
Societatea contemporană este "o societate organizațională", iar omul ca membru al acestei societăți poate fi definit ca "om organizațional".
Psihosociologia consideră că existența organizațiilor este o trăsatură distinctivă a societății contemporane care o diferențiază de alte tipuri de societăți în care un asemenea fenomen fie nu era prezent, fie nu avea o amploarea din prezent. "Succesul marilor organizații constituie una dintre caracteristicile esențiale, dacă nu chiar cea fundamentală a societătilor moderne. Omul modern nu poate acționa decât de-a lungul si în cadrul marilor organizații." Secolul al XIX-lea a fost secolul individualităților iar secolul XX unul al colectivităților organizate și al marilor organizații. A fost inventat un termen special pentru acest tip de societate și anume societate organizațională sau societate organizată, în care organizațiile care există în tot mai multe domenii ale vietii sociale îi determină acesteia un caracter aparte, iar în final eficiența întregii societăți depinde în mod direct de eficiența organizațiilor care o compun.
Structura organizatorică este definită funcție de activitățile desfășurate în cadrul acesteia precum și modurile în care sarcinile sunt alocate diverșilor membri ai organizației, cât și coordonarea și supravegherea activităților acestora, toate acestea având ca scop final realizarea obiectivelor organizaționale.
Bibliografie
1.Stoica D. Comunicare publică. Relaţii publice Iaşi, 2004;
2.Constantinescu D., Gîrboveanu S.R., Dumitraşcu E., Comunicare organizationala, Editura Prouniversitaria Bucuresti 2011;
3.Dr. NICULAE T. ,Drd. GHERGHIŢĂ I., masterand GHERGHIŢĂ D., Comunicarea Organizațională și Managementul situațiilor de criză, Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, 2006;
3.Bertrand J.C. – O introducere in presa scrisa si vorbita, Poliron 2001;
4.Cristina Coman, Relații publice și publicitate, Editura Polirom, 2001)
5.(www.scritub.com)
Preview document
Conținut arhivă zip
- Declaratia de principii - suport etic al organizatiei.docx