Capitolul 1 Noţiuni introductive Statul şi dreptul sunt produse ale evoluţiei istorice a omenirii care s-au cristalizat ca valori fundamentale ale civilizaţiei. Interacţiunea dintre stat şi drept, nu presupune o suprapunere, o identificare a acestora, chiar dacă se exclude ideea că ele sunt necesităţi separate. Statul care concentrează puterea, presupune o organizare a societăţii în întregul ei, iar această activitate nu se poate realiza fără un sistem de norme de organizare şi conduită general obligatorii în teritoriul locuit de o populaţie. Ansamblul acestor norme învestite cu autoritatea puterii de stat, a primit denumirea de “drept” iar organizarea în ansamblu a societăţii sub autoritatea unui mecanism instituţionalizat al puterii generale în acea societate, denumirea de “stat”. Normele sociale pot deveni norme de drept numai prin intermediul statului, care le învesteşte cu autoritatea puterii generale din societate, iar organizarea socială devine “stat” prin forma normelor de drept general-obligatorii în acea societate. Statul creează normele generale de conduită din societate, transformându-le în drept; dreptul normativizează statul, oferindu-i o anumită structură instituţională, atribuţii şi funcţii determinate. 1.1 Sistemul de drept românesc Sistemul dreptului apare ca o unitate ce cuprinde în structura sa ramurile de drept şi instituţiile juridice. Ramura de drept grupează norme juridice ce reglementează relaţii sociale dintr-un anumit domeniu al vieţii sociale. Structurarea sistemului de drept în ramuri de drept, se realizează pe baza anumitor criterii specifice, cum ar fi: obiectul reglementării juridice - acele relaţii sociale ce se cer reglementate de norme juridice; metoda reglementării - modalitatea practică de influenţare a conduitei în cadrul respectivelor relaţii sociale şi principiile comune ramurii de drept respective. Instituţia juridică, cea de-a doua componentă a structurii sistemului de drept, se defineşte ca o totalitate de norme juridice ce aparţin unei ramuri de drept, norme ce reglementeză un anumit tip de relaţii sociale. Complexitatea relaţiilor sociale ce dobândesc reglementare juridică, a determinat diviziunea dreptului în drept public şi drept privat. Această diviziune îşi are originea în dreptul roman, care cunoştea o împărţire în: jus publicum şi jus privatum. Ramurile dreptului public au ca obiect de reglementare relaţiile sociale din domeniul organizării puterilor publice, distribuirea competenţelor în stat, forma statului ş.a., cuprinse în dreptul constituţional; organizarea puterii executive la nivel central şi local, de care se ocupă dreptul administrativ; apărarea socială împotriva faptelor infracţionale ce pun în pericol ordinea de drept, riguros reglementată de dreptul penal; relaţiile de muncă şi de protecţie socială, reglementate de ramura de drept cu aceeaşi denumire; relaţiile financiare şi bancare, reglementate de dreptul financiar; relaţiile ce privesc buna desfăşurare a procesului judiciar, regăsite în dreptul procesual. În concluzie, ramurile ce intră în componenţa dreptului public au ca obiect de reglementare relaţiile sociale privind instaurarea, organizarea şi exercitarea puterii de stat, raporturile ce se stabilesc între organele statului precum şi raporturile dintre aceste organe şi particulari - persoane fizice şi persoane juridice. Ramurile ce intră în alcătuirea dreptului privat reglementează relaţii sociale patrimoniale şi personale nepatrimoniale, la care participă particularii, deci dreptul civil şi dreptul comercial. Norma juridică de drept privat reglementează relaţiile dintre particulari cu privire la interesele lor individuale, în timp ce norma juridică de drept public urmăreşte satisfacerea unei nevoi a statului, a unui interes general. Evoluţia sistemului de drept tinde spre apariţia unor ramuri noi, cum ar fi: dreptul mediului (ce se cere acut reglementat), dreptul spaţial, dreptul energiei nucleare ş.a., ca urmare a confruntării dreptului cu realităţile social-economice specifice societăţii actuale.
C.Balaban, Evaziunea fiscală, Ed. Rosetti Educaţional, Bucureşti, 2004 E.Bălan, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004 E.Bălan, Drept financiar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2006 E.Bălan, Drept financiar ediţia aV-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2007 R.Bufan, Tratat de drept fiscal, Partea Generală, vol.I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005 I.Condor, Drept financiar fiscal, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1999 I.Condor şi R.Stanciu, Drept financiar şi fiscal, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002 V.Daghie şi I.Apostu, Elemente de drept public şi privat, Ed. Naţional, Bucureşti, 1998 N.C.Dariescu, Drept financiar şi fiscal, Ed. Casa de Editură Venus, Iaşi, 2004 D.Dascălu şi C.Alexandru, Explicaţii teoretice şi practice ale Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti Educaţional, Bucureşti, 2005 A.Dumitru, P.Florescu, P.Coman şi G.Bălaşa, Fiscalitatea în România, reglementare, doctrină, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005 M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Dreptul finanţelor publice, Ed. Credis, Bucureşti, 2008 M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Dreptul finanţelor publice vol.I, Ed. Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008 M.Ş.Minea şi C.F.Costaş, Dreptul finantelor publice vol.II, Ed. Sfera juridică, Cluj-Napoca, 2008 P.Olcescu şi T.Toader, Tratat de drept financiar şi fiscal, Ed. Cantes, Iaşi, 2000 C.Oneţ, Dreptul financiar public, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006 C.Popa şi A.Fanu-Moca, Drept financiar.Curs universitar, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
