Argument 5 Capitolul I. Delincvenţa juvenilă I.1. Conceptul de delincvenţă 8 I.2. Factorii care determină comportamentul delicvenţional al minorilor 11 I.3. Teorii ale delicvenţei şi comportamentului delicvenţional 13 I.3.1. Teorii biologice 13 I.3.2. Teorii psihologice 15 I.3.3. Teorii sociologice 19 I.4. Modele educaţionale din familie 22 I.4.1. Familii dezorganizate 23 I.4.2. Climat familial conflictual 24 I.4.3. Climat familial hiperautoritar 24 I.4.4. Climat familial hiperpermisiv 25 I.4.5. Climat educaţional al şcolii 26 I.4.6. Influenţa familiei în dezvoltarea personalităţii delincvente 28 I.5. Clasificări ale delincvenţei juvenile. Tipuri de manifestări a delincvenţei juvenile 32 Captolul II. Caracterizarea psihologică a minorului delincvent II.1. Teorii ale sociogenezei operaţiilor cognitive 38 II.2. Influenţa socială 41 II.2.1. Imitaţia 41 II.2.2. Normalizarea 44 II.2.3. Conformismul 46 II.2.4. Influenţa minoritară 48 II.2.5. Obedienţa 49 Capitolul III. Răspunderea penală a minorului delincvent III.1. Limitele răspunderii penale 51 III.1.1. Minorii care nu răspund penal 54 III.1.2. Minorii care răspund penal 55 III.1.2.1. Minorii cu capacitate penală relativă 55 III.1.2.2. Minorii cu capacitate relativă absolută 55 III.2. Punerea în executare a sancţiunilor aplicate infractorilor minori 56 III.2.1. Măsuri educative 56 III.2.1.1. Mustrarea 56 III.2.1.2. Libertatea supravegheată 57 III.2.1.3. Internarea într-un centru de reeducare 59 III.2.1.4. Internarea într-un centru medical-educativ 60 III.2.2. Pedepsele pentru minori 61 III.3. Asistenţa şi consilierea delicvenţilor minori 62 Capitolul IV. Cercetare practică asupra delincvenţei juvenile IV.1. Metodologia cercetării 64 IV.2. Ipotezele cercetării 64 IV.3. Analiza datelor 66 IV.4. Prevenirea delincvenţei juvenile 91 Concluzii 94 Bibliografie 97 Anexe 100
ARGUMENT Infractorii sunt oameni de lângă noi, care, din diferite motive au fost marginalizaţi, discriminaţi, etc. (Judecător Lorena Tarlion,”Revista de securitate comunitară nr.5/2002) Schimbările produse în societatea românească în drumul ei spre dezvoltarea democraţiei şi constituirea statului de drept implică, prin natura lucrurilor, o nouă viziune şi asupra delicvenţei juvenile ca fenomen social deosebit de grav, inclusiv sub raportul eficienţei sancţiunilor de drept penal, aplicate şi concretizate în integrarea socială postpenală a foştilor infractori. Problema delicvenţei juvenile nu este nicidecum o problemă nouă, dar se poate spune că s-a bucurat de o atenţie sporită în ultimii ani. Conştientizarea faptului că micul delicvent în vârstă de sub 18 ani de astăzi poate deveni marele criminal de mâine nu putea rămâne fără urmări. Copiii de azi, viitorii adulţi pot fi ambiţioşi sau fără scrupule, se pot afirma prin fapte bune şi prin lupta dreaptă sau pot deveni violenţi, criminali, hoţi, pot fi oameni încrezători, cu o viaţă psihică echilibrată sau pot fi lipsiţi de vise, de dorinţe, iubirea sau lipsa iubirii îşi pune amprenta asupra dezvoltării individului. Spre deosebire de alte grupuri – familia este un grup natural şi necesar. Acest lucru apare firesc dacă ne gândim că pentru copil familia reprezintă esenţialul, “a fi sau a nu fi” prin faptul de a se găsi aşezat prin naşterea sa într-un grup care-i va asigura alimentaţia, întreţinerea, prima educaţie. Constituind mediul social în care copilul se naşte şi se dezvoltă, familia exercită o puternică influenţă educativă prin diverse pârghii. Climatul familial are o mare importanţă în formarea personalităţii copilului: moralul negativ determină apariţia unei stări de tensiune psihică cu consecinţe nefaste asupra gradului de intergrare familială şi socială. Familia trebuie să fie prima verigă care să-i asigure copilului mediul afectiv şi securizat de care acesta are nevoie. Statisticile ne vorbesc despre o vârstă relativ scăzută, de până în 20 de ani, a celor care comit infracţiunile obişnuite. Vârsta critică este considerată cea cuprinsă în intervalul 15-17 ani. Studiind rata delicvenţei juvenile, mai precis prin numărul minorilor condamnaţi definitiv în România începând cu 1980, se poate observa faptul că, deşi în jurul anilor 1989-1991 curba înregistrează o oarecare scădere, fenomenul explodează de-a dreptul după anii 1992-1993. Aşadar, problema în cauză nu este una neglijabilă, ci înregistrează creşteri în numărul de cazuri şi importanţă. 70% din copiii în delincvenţa infantile-juvenilă devin delincvenţi la vârstă adultă. Acest procent ar trebui să ne îngrijoreze şi ar trebui acţionat la nivelul familiei, la nivelul şcolar şi societal pentru a stopa acest fenomen. Copiii sunt cei mai fragili şi sunt cel mai uşor de manipulat. Copilul este vulnerabil şi are nevoie de protecţie specială datorită caracteristicilor specifice vârstei. “De cele mai multe ori infractorii minori fac parte din familii cu o slabă coeziune morală, în care veniturile sunt utilizate pentru consum exagerat de alcool, jocuri de noroc etc. Aceste grupuri încurajează direct sau tacit opţiunea tinerilor pentru infracţionalitate. Astfel de familii se evidenţiază printr-un climat dezorganizat, certuri şi stări conflictuale între soţi, între părinţi şi copii. Toate acestea influenţează negativ personalitatea tânărului.” Nu întotdeauna familiile infractorului juvenil aparţin categoriilor sociale defavorizate, se întâlnesc şi cazuri în care aceştia provin din familii extrem de bine situate social, dar care nu se preocupă suficient de copiii lor.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
