Aspecte introductive 3 Organizarea sistemului de administratie publica 3 Componentele sistemului de administratie publica 6 Raporturile juridice dintre componentele sist. administrativ 10 Cap. 1 Descentralizarea administrativa in Romania 13 1.1. Introducere 13 1.2. Principii de organizare si functionare ale adm publice locale 14 1.3. Descentralizarea administrativ-teritoriala 21 1.4. Descentralizarea tehnica 25 1.5. Avantajele si dezavantajele descentralizarii in Romania 29 Cap. 2 Autonomia locala - principiu fundamental al administratiei publice in Romania 32 2.1. Introducere 32 2.2. Limitele autonomiei locale 34 2.3. Reglementarea autonomiei locale in contitutiile tarilor europene 37 Cap. 3 Tutela administrativa 41 3.1. Introducere 41 3.2. Prefectul-autoritatea prin care Guvernul isi exercita componentele44 3.3. Reglementarea tutelei administrativesi a descentralizarii in Franta si Germania 50 Cap. 4 Consiliul local si Prefectura – simboluri ale descentralizarii si autonomoei in Romania 62 4.1. Introducere 62 4.2. Consiliul local 64 4.3. Prefectura si Prefectul 67 Cap. 5 Concluzii 73 Bibliografie 77
Aspecte introductive Organizarea sistemului de administraţie publică Termenul de administraţie provine din limba latină administer traducându-se prin: agent, ajutator, servitor. Dicţionarul limbii romane reţine pentru verbul a administra explicaţia: a conduce, a cârmui, iar pentru administraţie totalitatea autorităţilor administrative existente într-un stat, secţie sau serviciu, care se ocupă de problemele administrative ale unei instituţii sau agent economic. În dreptul administrativ tradiţional, noţiunea de „administraţie publică” a fost amplu şi diferit analizată, atât în literatura juridică interbelică, cât şi în cea de după al doilea razboi mondial. Uneori sfera administraţiei de stat, alteori, administraţia realizată de organisme statale era privită doar ca o dimensiune a administraţiei publice, făcându-se distincţia între administraţia publică de stat şi administraţia publică a comunităţilor locale. Apoi, administraţia de stat, în unele perioade legislative, s-a limitat la activitatea organelor administraţiei de stat, ca în alte perioade legislative, de regula dupa adoptarea de noi Constituţii, să fie extinsă şi la activitatea altor organe de stat. În limbajul curent termenul „administraţie” este utilizat în mai multe sensuri. Astfel, prin administraţie se poate întelege: conţinutul principal al activităţii puterii executive a statului; sistemul de autorităţi publice care înfaptuiesc puterea executivă; conducerea unui agent economic sau instituţii social-culturale; un compartiment (direcţie, secţie, sector, serviciu, birou) din unităţile direct productive sau instituţii social-culturale, care nu desfasoară nemijlocit o activitate direct productivă. Explicarea conceptului de administraţie publică se realizează prin raportarea la alte noţiuni, cum ar fi: serviciul public, putere publică, autoritate administrativă, organ administrativ, interes public. Dintre multiplele sensuri ale termenului de administraţie, preocuparile teoretice s-au axat în principal pe clarificarea noţiunii de administraţie publică, luată ca formă de exercitare a puterii executive în stat, mai ales datorită importanţei pe care o reprezintă cunoaşterea exactă a acestei activităţi în intimitate, a modului în care trebuie să fie organizată realizarea ei în practică, moment esenţial, de care depinde în mare măsură înfaptuirea rolului statului în organizarea şi conducerea societăţii. În concepţia Profesorului Ioan Alexandru, Administraţia Publică este un termen mai larg decat conducerea publică (management public), pentru că aceasta nu se limitează la management ci include imprejurările politice, sociale, culturale şi legale care afectează conducerea instituţiilor publice. David H. Rosenbloom, în lucrarea sa „Public Administration” relevă faptul că „ Administraţia Publică, ca multe alte strădanii umane, este dificil de definit dar oamenii au cu toţii un sens al acesteia, deşi sunt păreri diferite despre cum ar putea fi realizată”. De asemenea, consideră că, orice definiţie dată administraţiei publice trebuie să producă un impact adânc asupra publicului. Sunt asemănări între administraţia publică şi cea privată, adesea, acestea sunt relativ neimportante. Administraţia publică are ca principal obiectiv administrarea interesului public, este constransă de Constituţii, dar nu şi de forţa marketingului, şi este considerată un adevăr public exercitat în numele suveranilor. Administraţia publică este o categorie atât de abstractă şi variată, încât poate fi descrisă în termeni diferiţi. Totuşi, o definire a administraţiei publice este necesară. Conceptul de administraţie publică, aşa după cum, de altfel, se cunoaşte, în orice societate, fie ea clasică, fie modernă, reprezintă în esenţa un instrument al statului indispensabil în atingerea unor deziderate, a unor obiective majore determinate de el, în fapt, de realizare a unor valori politice stabilite prin acte juridice, în scopul satisfacerii interesului general, prin acţiunea puterii publice. Ea este constituită din ansamblul serviciilor publice, a căror bună desfaşurare permite realizarea obiectivelor definite de puterea politică. Constituie de asemenea, organizarea care se dă oricarui grup social evoluat, instrumentul de coeziune şi de coordonare indispensabilă, fără de care societatea se „dezagreghează”. În acest plan sunt edificatoare afirmaţiile Prof. Paul Negulescu care afirmă că „ activitatea statului manifestată prin activitatea diverselor servicii publice şi supusă ordinii legale, constituie administraţiunea”, el definind Administraţia Publică ca fiind acea instituţie complexă ce reuneşte toate serviciile destinate satisfacerii intereselor generale, regionale sau comunale, precizând ca sunt administraţii publice statul, judeţul şi comuna. Se menţiona, totodată, în Legile administrative din perioada interbelică precum şi în Constituţia din 1923, ca administraţiile publice sunt personificate, adica au initiativă, răspundere şi capacitate juridică de a face acte de putere publică, de comandament şi acte patrimoniale, ele fiind persoane juridico-teritoriale ce au dreptul de comanda şi ca atare pot aplica constrângerea, în limitele unui anumit teritoriu.
Iorgovan Antonie, “Tratat de drept administrativ”, Editura Nemira, Bucureşti, 1996; Prisacaru Valentin, “Tratat de drept administrativ roman”, Editura ”All”, 1996 Preda Mircea, “Curs de drept administrativ”, Casa Editoriala “Calistrat Hogas”, Bucureşti, 1995; Ioan Alexandru, “Administratie publicăţ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006 Rosenbloom, David H., “Public administration Understanding Management, Politics and Law in the Public Sector”, Random House, New York, 1989, Manda Corneliu , “Administraţia publică şi cetăţeanul, Editura Tehnică, Bucuresti, 1997, Manda Corneliu, Ştiinţa administraţiei, Bucureşti, EdituraLumina Lex, 2004 Negulescu Paul, “Tratat de drept administrative”, Editura Marvan, Bucureşti, 1934, Marvan Edward,"Tratat de drept administrativ",Institutul de Arte Grafice, Bucureşti, 1929, Brezoianu Dumitru, “Drept administrativ român, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, Furtuna Constantin, “Legi de larg interes din Germania” Stanciulescu Gabriela, Armenia Androniceanu, “Sisteme comparate de administraţie publică europeană, Editura.Economică, Bucureşti, 2002 Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei, “Sisteme administrative comparate”, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2001 Petrescu Rodica Narcisa, “Drept administrative”, Editura Accent, Cluj –Napoca, 2005 Eugen Popa, “Autonomia locala în România”, Editura ALL BECK, 1999 Constituţia României, Bucuresti, 1991. Emil Balan, „Drept administrativ şi contencios administrativ” – Editura Fundaţiei „România de Mâine”; Bucuresti, 2002. Emil Bălan , „Prefectul şi prefectura în sistemul administraţiei publice” – Editura Fundaţiei „România de Mâine”; Bucureşti, 1997. Antonie Iorgovan – „Drept administrativ- tratat elementar” (lV); Editura Actami, Bucureşti, 1994.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
