Dezvoltarea și Promovarea Serviciilor Turistice

Introducere

Societatea contemporană se orientează din ce în ce mai mult spre servicii, existând din ce în ce mai multe opinii conform cărora ea este o societate a serviciilor, iar sectorul terţiar este in continuă creştere. În ultimii 20-30 de ani modelul clasic de producere a avuţiei naţionale şi-a pierdut importanţa. Serviciile domină fiecare sector prelucrător, avănd un rol deosebit în asigurarea utilizării forţei de muncă.

În ultimile decenii, turismul a devenit una dintre cele mai importante activităţi economice prin creşterea aportului călătoriilor la economia mondială. De asemenea constituie una dintre principalele surse de creare de locuri de munca în multe ţări. Se apreciază ca în lume, un lucrător din şaisprezece aparţine sectorului serviciilor turistice.

Piaţa turismului internaţional este foarte sensibilă, cererea turistică fiind determinată atât de torţele pieţei (oferta si distribuţia produselor turistice), cât si de numeroşi factori exogeni, fără legătură directă cu turismul, dar a căror influenţă este determinantă.

În raport cu alte sectoare economice, sectorul turismului prezintă o serie de particularităţi , atât din punct de vedere al politicilor de ansamblu, cât si din cel al gestiunii întreprinderilor. Politicile trebuie să ia în calcul numeroase variabile exogene ca: schimbările demografice şi sociale, situaţia economică şi financiară a ţărilor emiţătoare de turişti, variaţiile şi nivelul de schimb valutar, transformările politice, legislative şi de reglementare, progresele tehnologice, evoluţia relaţiilor comerciale, infrasctructura transporturilor, siguranţa călătorilor, protecţia mediului. Dintre acestea, cele mai importante sunt demografia, prelungirea duratei vacanţelor, fracţionarea vacanţelor şi segmentarea pieţelor. Evoluţia în timp a structurii demografice şi sociale în ţările dezvoltate reprezintă un factor determinant al creşterii cererii turstice. Se apreciază că în timp, grupa de vârstă 35-45 de ani, care beneficiază de veniturile disponibile cele mai mari va creşte cel mai rapid, ceea ce este favorabil expansiunii turismului. Grupa de vârstă de peste 65 de ani, care dispune de venituri destul de ridicate şi de mult timp liber permite prelungirea sezonului turistic in afara perioadelor de vacanţă. Prelungirea duratei vacanţelor reprezintă un fenomen important pentru ţările industrializate.

În privinţa duratei concediilor plătite, există diferenţe mari intre ţări. Acestea variază între 15 zile în cazul Japoniei şi 8 săptămâni în cazul Franţei. Una dintre consecinţele prelungirii duratei vacanţelor este fracţionarea lor. În general, când durata concediului depăşeşte 4 săptămâni, turiştii fracţionează vacanţa în perioade mai scurte repartizate de-a lungul întregului an. Fracţionarea şi multiplicarea vacanţelor duc la transformarea pieţei turismului internaţional. Este necesară crearea de noi produse tursitice in funcţie de fiecare segment al cererii pentru satisfacerea acesteia. Turiştii manifestă din ce în ce mai puţin interes faţă de turismul tradiţional de odihnă şi de vacanţă în familie. De aceea programul de dezvoltare a tursmului trebuie sa se adapteze noilor condiţii ale pieţei.

În România, dezvoltarea rapidă a sectorului turismului, mai ales după 1989 a determinat apariţia unor probleme resimţite de agenţii economici care au fostnevoiţi să facă faţă unor situaţii a căror rezolvare impunea abordarea lor intr-o viziune nouă. Complexitatea fenomenului turistic plasează într-o poziţie centrală prestatorul de servicii turistice, obligat într-un fel sau altul să se implice în toate celelalte activităţi care au legătură cu turismul, activităţile turistice fiind părţi ale unui întreg care se întrepătrund.

Se poate spune că eficienţa activităţilor firmelor turistice presupune o sincronizare a acţiunilor tuturor agenţilor economici din acest domeniu, în caz contrar, efortul făcut de una sau mai multe verigi ale lanţului de prestaţii va fi anulat de celelalte.

Cheia relansării turismului românesc se află în identificarea unor posibile parteneriate de idei şi de finanţare. Este adevărat că în România s-au construit şi s-au modernizat în ultimiii ani căteva sute de moteluri, hoteluri, pensiuni, majoritatea impunându-se prin eleganţă şi prin calitatea serviciilor; dar, acestei industrii îi lipsesc conexiunile de informare, de comunicare, de servicii care să le facă atractive şi rapid cunoscute. Proprietarii de hoteluri trebuie să realizeze că produsul turistic nu se vinde singur, ci trebuie valorificat fie în cadrul unui circuit turistic, fie in cadrul unor oferte integrate. Aici intervin agenţii de turism care prin activitatea profesională pe care o desfăşoară contribuie la realizarea şi dezvoltarea turismului în Romănia.

Prezenta lucrare işi doreşte a dezvolta conceptul de „serviciu turistic” în ideea devoltării si promovării acestuia

Capitolul I

Consideraţii generale privind servicile turistice

1.1 tipuri de servicii turistice;

1.2 diversificarea serviciilor turistice;

1.3 agenţii economici în turism.

Între orientările fundamentale ale economiei moderne se remarcă dezvoltarea şi diversificarea serviciilor, constituite astăzi într-un sector distinct al economiei. Caracterizate printr-un dinamism înalt, serviciile îşi pun amprenta asupra activităţii desfăşurate de celelalte sectoare ale economiei, asupra modului de valorificare a resurselor umane şi materiale, având o contribuţie majoră la progresul economic şi social.

În literatura de specialitate există o varietate de definiţii, care fie încearcă să delimiteze sfera serviciilor de cea a bunurilor, să clarifice o serie de aspecte legate de ceea ce înseamnă servicii, întâlnindu-se o serie de termeni ca: „service industry”, „service products”, „service occupations”, „service functions” şi să evidenţieze caracteristicile serviciilor, fie pun accentul pe efectele obţinute, fie surprind particularităţi ale serviciilor (cum ar fi cele determinate de modul de desfăşurare a relaţiilor de vânzare-cumpărare), fie sunt legate de caracterul muncii depuse în sfera serviciilor, fie constituie o enumerare a activităţilor de natura serviciilor. Dificultăţile de a distinge strict serviciile de celelalte activităţi din economie au determinat apariţia unui alt tip de definiţii, respectiv „definiţiile negative” (activităţi care nu sunt nici producţie industrială, nici minerit, nici agricultură). O sinteză a experienţei teoretice şi practice reprezintă definiţia conform căreia serviciile reprezintă „activităţi umane, cu un conţinut specializat, având ca rezultat efecte utile, imateriale şi intangibile destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Totodată serviciile sunt activităţi de sine stătătoare, autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit şi sector terţiar.”