Dezvoltarea social-economică a Rusiei în prima jumătate a secolului XVIII

INTRODUCERE

Petru I ţinea ferm în mîinile sale firele diplomaţiei ruse. El lua parte personal la toate tratativele, asumîndu-şi adesea funcţia de ambasador şi de ministru al Afacerilor Externe. A făcut două călătorii în străinătate în scopuri diplomatice şi a încheiat personal tratate importante ca, de pildă, Convenţia de la Rava-Russkaia (anul 1698) şi Tratatul de la Amsterdam (anul 1717). El întreţinea contacte nemijlocite cu ambasadorii străini acreditaţi la curtea sa, purta cu ei discuţii fără protocol, într-o ambianţă intimă, acesta fiind mijlocul cel mai sigur, şi uneori singurul, de a rezolva o chestiune. Adesea, ambasadorul trebuia să-l caute ,,pe ţar la ospeţe, pentru a-şi putea îndeplini misiunea primită". ,,Am profitat de prînzul de astăzi, la care am stat lîngă el – relatează Jul – si potrivit ordinelor stăpînului şi regelui meu, am avut un schimb de păreri cu privire la diverse chestiuni, în timpul acestei convorbiri, ţarul m-a ascultat cu multă bunăvoinţă şi plăcere, răspunzîndu-mi la lot ceea ce l-am întrebat”. Prin mijlocirea ordonanţelor ţarului, acesta putea fi vizitat şi acasă, unde acelaşi Jul la găsit „îmbrăcat sumar, cu un şorţ de piele asemenea unui meşteşugar, lucrînd la un strung”. Petru I nu se împăca de loc cu formalităţile oficiale. Jul povesteşte, nu fără umor, despre o audienţă secretă cerută ţarului prin intermediul cancelarului. Audienţa a fost fixată pe şantierul amiralităţii. Ambasadorul s-a grăbit să ajungă la locul stabilit, în speranţa că ţarul îl va primi undeva într-o încăpere şi-l va asculta. Cînd Petru s-a apropiat cu şalupa de mal, Jul a coborît în întîmpinarea lui. Ţarul a început să-i vorbească cu glas tare despre problemele politice, astfel încît toţi cei din jur puteau să-l audă. Jul l-a rugat să-l asculte între patru ochi, dar Petru la cerut să-i spună deschis cu ce misiune a venit şi, în timp ce ambasadorul îi vorbea pe şoptite, ţarul îi răspundea intenţionat cu glas tare. „Astfel a luat sfîrşit audienţa privată pe care o cerusem, iar ţarul a izbutit în felul acesta să nu ia act de ceea ce nu voia să audă”.

Petru I îşi avea principiile sale de politică internaţională. Regula lui obişnuită era probitatea politică, precum şi respectul faţă de obligaţiile asumate. „Mai bine –scria el – să ne vedem părăsiţi de aliaţi, decît să-i părăsim noi, deoarece cuvîntul dat este mai scump ca orice”.

Ceea ce conferea eficienţă politicii sale externe, era şi faptul că el nu se împrăştia în mai multe direcţii ci se concentra asupra unei singure probleme. El axa toate eforturile diplomaţiei sale asupra unui singur obiectiv, renunţînd la celelalte atîta vreme cît nu erau de primă urgenţă. Astfel, pentru Petru I problema poloneză a existat numai în cadrul Războiului nordic. O singură dată s-a abătut Petru, fără voia lui, de la acest principiu fundamental al politicii sale externe, şi anume, în 1711, cu prilejul războiului ce i-a fost impus cu Turcia. Prin aceasta se deosebea politica externă a lui Petru I de politica şovăielnică şi contradictorie a predecesorilor săi. Urmaşii săi imediaţi însă n-au dovedit aceeaşi fermitate în promovarea unei linii bine definite.

Scopul urmărit în teză presupune examinarea şi cercetarea complexă a particularităţilor de modernizare a Rusiei şi reformelor lui Petru I.

Scopul cercetării impune următoarele sarcini:

- argumentarea dezvoltării social-economice a Rusiei;

- caracteristica luptei de clasă;

- aprecierea reformelor lui Petri I;

- determinarea rezultatelor reformelor;

- analiza politicii externe a lui Petru I;

- evidenţierea instituţiilor şi metodelor diplomatice sub domnia lui Petru I.

Scopul şi sarcinile lucrării au determinat structura tezei care constă din introducere, trei capitole, încheiere şi bibliografie.

În primul capitol “Dezvoltarea social-economică a Rusiei în prima jumătate a sec. XVIII” se analizează economia agricolă, industria, comerţul din această perioadă.