Dinamica de Grup și Munca în Echipă

Introducere în dinamica de grup şi munca în echipă

De ce dinamică?

Termenul de „dinamică” vine de la cuvântul grecesc care înseamnă „forţă”. „Dinamica grupului” ar însemna, într-o transpunere exactă, forţele care acţionează în interiorul unui grup. Iar cercetarea dinamicii grupului s-ar apleca asupra acestor forţe: naşterea lor, modificările ulterioare, consecinţe, etc. Tehnologia dinamicii grupului (adică aplicarea practică a acestor forţe) constă, atunci, în utilizarea cunoştinţelor despre acest fenomen pentru atingerea unui scop oarecare. (D. Cartwright, 1969).

Primele utilizări ale expresiei „dinamica grupurilor" îi aparţin lui Kurt Zadek Lewin , în câteva articole scrise între anii 1944 şi 1947.

„Dinamica: acest cuvânt... desemnează totalitatea schimbărilor adaptive care se produc în structura de ansamblu a unui grup ca urmare a unor schimbări survenite într-o parte oarecare a acestui grup... într-un grup..., se întâmplă ceva analog cu autodistribuirea forţelor într-un câmp de forţe fizice".

Astfel, Kurt Lewin a conceput dinamica grupurilor din două perspective distincte:

- „într-o primă etapă, termenul «dinamica grupurilor» a desemnat o ştiinţă experimentală, practicată în laborator pe grupuri artificiale reunite în scopuri experimentale...

- într-o a doua etapă, termenul a desemnat munca animatorului de grup care, ieşit din laboratorul său, se va ocupa de «rezolvarea conflictelor sociale»... Acest termen tinde să desemneze, în acelaşi timp, totalitatea cercetărilor experimentale asupra grupurilor mici şi totalitatea tehnicilor de grup care constituie aşa-numitele mijloace de aplicare..., instrumente de formare, de terapie, de animaţie, de intervenţie, care au în comun apelul la grup".

La citirea unor autori contemporani, ai impresia că substantivul „grup" este folosit adesea în mod nediferenţiat, fiind aplicat unei diade, huliganilor care devastează un oraş după un meci de fotbal, totalităţii celor afiliaţi unui sindicat, unei mulţimi oarecare, adunată întâmplător, responsabililor reuniţi sau nu ai unei colectivităţi urbane, ai unei minorităţi etnice, etc.

După Kurt Lewin, "Dinamica grupurilor ar fi acea disciplină ştiinţifică ce leagă conduitele grupului de sistemul de forţe care acţionează în sânul său... " iar potrivit lui Rupert Brown „Un grup există atunci când două sau mai multe persoane se definesc ele însele ca membri ai acestui grup şi când existenţa lui este recunoscută de o terţă persoană". Stricto sensu, aceasta înseamnă că doi amanţi platonici, separaţi de ocean, vor constitui un grup de îndată ce soţul le va intercepta corespondenţa...

Grupul trebuie definit, prin urmare, plecând de la un anume sentiment de apartenenţă, prin intermediul unei anume vizibilităţi sociale, cu contururi nedefinite. Fără îndoială, un asemenea proces de identificare colectivo-personală trimite la un colectiv şi nu la un agregat. Dar nu văd prin ce minune am putea trata ca una şi aceeaşi realitate duzina de militanţi sindicali reuniţi într-un week-end pentru stabilirea punctelor de negociere, clasa socială numită burgheză, partizanii dadaismului sau apartenenţa la iudaism pe linie maternă.

Oricum, trilogia conceptuală „apartenenţă", „referinţă", „identificare" trimite la orice grup, categorie sau colectivitate pe care un individ le ia drept referinţe, fie că face sau nu parte din ele, pentru a-şi compara situaţia cu aceea a unităţilor grupului de referinţă sau pentru a se prevala de o calitate pe care o împărtăşeşte cu unităţile grupului în chestiune.

Grupul: joacă un rol crucial în evoluţia persoanei, constituie cel mai important mijloc de socializare şi integrare socială, contribuie decisiv la transmiterea valorilor unei societăţi, oferă individului securitate, dar şi mijloace de afirmare şi răspunde nevoilor asociative şi de apartenenţă ale fiinţei umane.

Importanţa muncii în echipă.

Succesul unei organizaţii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa ca oamenii sunt bunul cel mai de preţ al organizaţiei.

Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere şi dezvoltare, în capacitatea lor de a-şi învinge propriile limite.

Termenul de resurse umane îşi are originea în politica economică şi economie, unde a fost utilizată denumirea de muncă - unul din cei patru factori de producţie.

Cea mai veche utilizare a termenului în corporaţii şi întreprinderi se referă la indivizii dintr-o firmă sau agenţie, precum şi la sectorul dintr-o organizaţie care se ocupa cu angajarea, concedierea, formarea, precum şi alte probleme de personal, la care de obicei se face referire prin managementul resurselor umane.

Importanta fiinţei umane în conducerea cu succes a unei afaceri e cea care face din managementul resurselor umane, un set de competente, deprinderi şi atitudini esenţiale pentru toţi managerii. Acest set e legat direct de valorile supreme ale organizaţiei.

Aceasta responsabilitate nu e doar legata de a furniza slujbe oamenilor, de a-i îndruma cum să lucreze şi de a le înregistra performanţele, deşi managerii trebuie să facă acest lucru. Pe lângă toate acestea, e o investiţie faptul de a da oamenilor puterea pentru ca ei să acţioneze eficient şi eficace.

În acest sens, Jack Welch, spunea ca pentru a reuşi în lumea afacerilor, trebuie să te gândeşti tot timpul cum poţi face fiecare persoana mai folositoare, mai valoroasă. Investiţia în oameni s-a dovedit a fi calea cea mai sigura de a garanta supravieţuirea unei organizaţii sau de a asigura competitivitatea şi viitorul acesteia.

Ce se înţelege prin echipă? Printre definiţiile generale se numără:

- Persoane muncind împreună pentru a realiza ceva.

- Un număr restrâns de persoane cu abilităţi complementare care urmăresc un scop, obiective de realizat şi o abordare comună, pentru care se consideră reciproc responsabile.

Prima definiţie stabileşte, pur şi simplu, că o echipă are un scop clar.

Aceasta este diferenţa dintre o echipă şi un grup care se întâlneşte întâmplător. Cea de-a doua definiţie este mult mai specifică. Identifică nişte trăsături importante ale echipelor: un număr mic de persoane; cu abilităţi complementare – aceasta sugerează stabilirea dinainte a persoanelor care vor face parte din echipă; urmărind un scop comun – motivul de ansamblu care aduce laolaltă aceste persoane; urmărind obiective comune de realizat – acestea aşteaptă anumite rezultate în urma activităţilor lor; urmărind o abordare comună – o modalitate de lucru acceptată de toţi; se consideră reciproc responsabile – responsabilitate comună.

Munca în echipă este capacitatea de a munci împreună pentru a realiza o idee comună. Capacitatea de a direcţiona realizările individuale spre obiectivele organizaţionale. Este sursa ce le permite oamenilor obişnuiţi să atingă rezultate neobişnuite.

Formal şi informal, majoritatea dintre noi petrecem cel puţin o parte din timpul nostru la serviciu în echipe.

Învăţarea centrată pe individ are loc atunci când indivizii muncesc atât în grupuri, cât şi individual, pentru a explora probleme şi a deveni manipulatori activi de cunoştinţe, mai degrabă decât receptori pasivi ai acestora.

Se crede adesea că învăţarea este ceva ce are loc în mintea indivizilor. Drept rezultat, munca în echipă în procesul de învăţare este percepută ca o altă tehnică de a realiza acest proces de învăţare individual. Cu toate acestea, procesul de învăţare poate fi considerat de asemenea o activitate socială. Echipele sunt adesea mai capabile decât indivizii să rezolve problemele şi să creeze noi idei. Aceasta se aplică şi contextului învăţării.

Putem investiga echipele în modalităţi diferite. O modalitate foarte utilă este să ne imaginăm că echipa are propria viaţă. Tot aşa cum noi traversăm un număr de etape în viaţa noastră, echipele urmează şi ele o serie de etape. Înţelegerea acestor etape ne ajută să organizăm o echipă.

1. CAPITOLUL I

1.1. Teorii despre grupuri

Tradiţia "gândirii grupale" s-a dezvoltat în Europa raţionalistă şi s-a emancipat în epoca luminilor. Apariţia statelor naţionale a stimulat acest tip de entitate socială şi culturală, inducând popoarelor sentimentul de apartenenţă la o arie spirituală circumscrisă prin artă, religie, filozofie sau cutume. Cercetările lui Wilhelm Wundt asupra psihologiei poporului (Volkerpsychologie) sau cele ale lui Gustave Le Bon asupra psihologiei mulţimii au întărit interesul pentru comportamentele colective. Teoria grupului rămâne îndatorată observaţiilor lui Hippolyte Adolphe Taine asupra forţei iraţionale şi violente ce o exprimă mulţimile, contribuţiilor lui Gabriel Tarde asupra imitaţiei, lui Charles Fourier pentru inventarea mitului falansterului (o societate utopică a grupului ideal) sau lui Emile Durkheim8, promotorul ideii de solidaritate şi a ipotezei conştiinţei colective.