Discriminarea rasială în patria democrației

INTRODUCERE

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului constituie nu doar o realitate ci şi o finalitate a întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste. De aici şi atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală, problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale persoanei umane.

Fenomenul discriminarii a devenit o problema din ce în ce mai acuta pentru societatea româneasca.

Prevederile tratatelor internationale , regionale si normele nationale apara cu fermitate principiile nedescriminarii si egalitatii în fata legii.Ele prevad ca discriminarea pe motive rasiale sau etnice violeaza drepturile omului , încalca principiile morale fundamentale si împiedica interactiunea sociala pozitiva, precum si buna functionare a institutiilor publice.

Organismele si tribunalele internationale, regionale si interne au declarat clar ca prevederile referitoare la nediscriminari se aplica nu numai drepturilor civile si politice,ci si celor economice, sociale si cultural.

Constituţiile moderne urmăresc prin consacrarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale să stabilească garanţii cât mai eficiente pentru apărarea persoanei umane şi a vieţii ei private, pentru participarea cetăţenilor la viata politică şi pentru dezvoltarea materială şi culturală a cetăţenilor.

Astfel, o primă categorie de drepturi fundamentale cuprinde acele drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane şi a vieţii ei private faţă de orice amestec din afară.

Din această categorie fac parte următoarele drepturi: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului şi reşedinţei, secretul corespondenţei şi a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea conştiinţei, dreptul la informaţie. Drepturile fundamentale din această primă categorie au o trăsătură comună şi anume faptul ca ele pot fi exercitate independent de un raport social, în cadrul căruia alţi cetăţeni să fie implicaţi într-o atitudine participativă. Cu alte cuvinte, ele pot fi exercitate în mod individual, motiv pentru care drepturile din prima categorie pot fi grupate sub denumirea de libertăţi individuale.

O a doua categorie de drepturi fundamentale are drept obiect asigurarea dezvoltării materiale sau culturale a cetăţenilor motiv pentru care acestea sunt cuprinse sub denumirea de drepturi social-economice. Fac parte din această categorie următoarele drepturi: dreptul la muncă, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la grevă dreptul la proprietatea privată, dreptul de moştenire, dreptul la învăţătură, dreptul celui vătămat într-un drept al său de o autoritate publică, liberul acces la justiţie.

Cea de a treia categorie de drepturi fundamentale are ca obiect exclusiv asigurarea participării cetăţenilor la conducerea statului, cum ar fi: dreptul de a alege şi de a fi ales în organele reprezentative locale sau naţionale, de a vota în cadrul referendumurilor, etc.

Datorită specificului, aceste drepturi constituie o categorie distinctă de libertăţile individuale şi de drepturile social-economice, căreia i s-a dat denumirea de drepturi politice.

A patra categorie de drepturi fundamentale se caracterizează prin faptul că pot fi exercitate de cetăţeni, la alegerea lor, atât în vederea participării lor la conducerea de stat, cât şi în scopul asigurării dezvoltării lor materiale sau culturale. În această categorie intră următoarele drepturi: libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere, dreptul de petiţionare. Datorită caracterului complex al obiectului lor, acestor drepturi li s-a dat denumirea de drepturi social-politice.

Aceste drepturi social politice garantează posibilitatea cetăţenilor de a acţiona fără constrângere în raporturile lor cu alţi cetăţeni în limitele stabilite de lege. Ceea ce este specific pentru unele din aceste drepturi este faptul că cetăţeanul nu le poate exercita de unul singur, cum este cazul drepturilor grupate în categoria libertăţi individuale, ci doar în concurs cu alţi cetăţeni, care în acest mod îşi exercită propriul lor drept fundamental (spre exemplu, dreptul de asociere). Datorită acestor caracteristici, drepturile din această categorie sunt denumite şi libertăţi publice.

În ceea ce priveşte egalitatea în drepturi, aceasta trebuie considerată o categorie distinctă de drepturi fundamentale cetăţeneşti, examinate până acum, deoarece obiectul ei îl constituie toate drepturile garantate de Constituţie şi legi, asigurând aplicarea lor în condiţii identice pentru toţi cetăţenii.

CAPITOLUL 1. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI

1.1.Noțiuni generale cu privire la drepturile omului

Problema drepturilor omului rămâne alături de cea a păcii ale cărei contururi promiţătoare ne oferă până în prezent numai o imagine îndepărtată a unei lumi cu mai puţine arme şi mai multă securitate – una din temele dominante ale vieţii şi protecţiei politice şi ale dezbaterii publice, în cea de-a doua jumătate a secolului XX.

Atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional atât în domeniul acţiunii politice de stat directe, cât şi în organizaţii şi reuniuni internaţionale şi în mijloacele de informare, se încearcă a se da răspunsuri problemelor multiple şi complexe legate de existenţa umană, de drepturile omului. Multiple şi complexe pe plan intern, deoarece, ele sunt parte integrantă a fenomenelor şi evoluţiilor vieţii politice, sociale şi culturale ale fiecărei ţări, iar problema realizării lor nu se poate pune decât într-un context istoric, naţional, social şi politic. Situaţia se prezintă diferit de la ţară la ţară, şi este în continuare evoluţie, depinzând de împrejurările istorice naţionale şi de direcţia pe care o urmează procesul de dezvoltare în fiecare ţară.