INTRODUCERE 1 CAPITOLUL 1. SISTEME REGENERABILE DE ENERGIE 2 1.1. Tendinţe în producţia de energie 5 1.2. Evoluţia cercetărilor în domeniul biocombustibililor în România 8 CAPITOLUL 2. LEGISLAŢIA EUROPEANĂ ŞI ROMÂNEASCĂ CU PRIVIRE LA CULTIVAREA PLANTELOR ENERGETICE 16 CAPITOLUL 3. STUDII PRIVIND CULTURA PLANTELOR ENERGETICE 19 3.1. Condiţiile pedoclimatice ale României pentru culturi energetice 19 3.2. Cultivarea plantelor energetice în Uniunea Europeană 21 3.2.1. Culturile energetice în Uniunea Europeană 21 3.2.2. Culturile energetice în România 27 3.3. Tehnologia de cultivare a plantelor energetice în România 31 3.3.1. Rapiţa 31 3.3.2. Soia 36 3.3.3. Floarea soarelui 39 3.3.4. Porumbul 42 3.3.5. Sfecla de zahăr 47 3.3.6. Salcia energetică 62 3.3.7. Iarba elefantului 68 CAPITOLUL 4. STUDIU COMPARATIV ÎN ŢĂRILE UNIUNII EUROPENE 71 CONCLUZII 77 BIBLIOGRAFIE 79
INTRODUCERE În condiţiile crizei care presează astăzi omenirea este imperios necesar să se găsească noi surse de energie şi hrană. Plantele verzi sunt cele care pot asigura şi energia de care avem atâta nevoie în aceiaşi măsură în care ne asigură hrana. Aceste organisme sunt singurele capabile să realizeze procesul de fotosinteză, procesul fotochimic în care pigmenţii au rolul de a capta energia luminoasă pe care planta o poate transforma în energie chimică. Având în vedere tendinţamondială spre producerea şi folosirea de biocombustibili, apare necesitatea stabiliri de tehnologii adecvate de cultivare a plantelor necesare obţinerii acestora. În prezent, în ţările Europene sunt lansate mai multe programe naţionale pentru producerea şi comercializarea biocarburanţilor, aceste programe urmărind şi reducerea poluării aerului şi lupta împotriva schimbărilor climatice. Plantele care se pretează pentru culturi energetice sunt: rapiţa, floarea soarelui, soia şi porumbul. În UE folosirea culturilor energetice pentru obţinerea de biocarburanţi a devenit o practică frecventă. Pentru obţinerea energiei electrice şi termice, deocamdată se folosesc mai puţin. Ţări ca Austria, Germania, Franţa folosesc biodieselul în alimentarea tractoarelor şi maşinilor agricole şi există foarte multe benzinării în acest scop. În timp, tendinţa este ca întreaga cantitate de carburanţi utilizată în special în spaţiul UE, să provină din culturi bioenergetice. Biodieselul este un combustibil cu caracteristici identice cu ale motorinei. Poate fi utilizat în formă pură sau în amestec, la autovehicolele existente şi pot folosi actualul sistem de distribuţie al carburanţilor convenţionali. Prelucrarea materiei prime se face în rafinăriile petroliere şi în secţii speciale de producţie de pe lângă fabricile de ulei alimentar. Astfel de fabrici în România se găsesc în zona de sud a ţării. Teoretic biodieselul - motorina ecologică - se obţine printr-un procedeu simplu, comparabil cu cel prin care se produce berea. Resturile care rămân pot fi refolosite şi utilizate la fabricarea săpunurilor, în industria farmaceutică şi cea cosmetică. Promovarea culturilor energetice şi introducerea carburanţilor bio presupun următoarele avantaje: - scăderea poluării mediului înconjurător, prin reducerea emisiilor de gaze poluante; - culturile energetice asigură furnizarea de carburanţi în condiţii de siguranţă şi de protecţia mediului şi promovarea resurselor regenerabile de energie; - dat fiind faptul că la nivel mondial zăcămintele de petrol scad progresiv şi foarte repede, a fost nevoie de găsirea unei alternative de producere a combustibilului pentru tractoare şi maşini agricole. Între culturile agricole energetice - rapiţa - uleiul de rapiţă produce cel mai bun biocarburant. CAPITOLUL 1 SISTEME REGENERABILE DE ENERGIE Energia este privită drept factorul cheie al dezvoltării şi s-a putut observa că aceste companii se concentrează pe: • reducerea costurilor, ca o condiţie a dezvoltării durabile; • abordarea în mod echilibrat şi sistematic a factorilor economici, ecologici şi sociali atât în unităţile existente cât şi în cele nou construite sau planificate în viitor; • continuarea în ritm alert a concentrărilor, achiziţiilor sau fuziunilor pentru exploatarea la maxim a economiei de scară; în mod concret giganţii rezultaţi dispun de fonduri de cercetare-dezvoltare uriaşe, acumulate pe seama extinderii afacerilor; • realizarea de investiţii în capacităţile existente (pe combustibili fosili - gaze, petrol, cărbune), concomitent cu crearea de noi capacităţi performante. Problema surselor alternative de energie nu este o noutate a ultimilor ani, când folosirea acestora s-a pus mai acut numai datoritã cerinţelor U.E. dar şi a necesitãţii de a se reduce sursele de poluare a mediului din cauza, în principal, a reziduurilor rezultate din arderea combustibililor, provenite din hidrocarburi fosile (petrol, gaze naturale). Pentru omenire nu existã prea multe soluţii acum, la începutul mileniului III, în ceea ce priveşte resursele energetice alternative la cele fosile. Rãmân accesibile, sub aspectul costului, doar: - plantele, care înmagazineazã în creşterea şi dezvoltarea lor cantităţi mari de energie; - energia solară (lumina şi căldura); - energia eoliană (dată de curenţi şi vânturi); - energia solului şi a apelor termale. Dintre toate aceste forme, cele mai accesibile surse de energie alternativã la cele fosile sunt plantele. În acest caz, intervine un factor de mare însemnãtate pentru omenire, punându-se o fireascã întrebare: „Care va fi destinaţia producţiei agricole? Spre sursele de hrană ale unei populaţii a globului tot mai numeroase, sau pentru producerea de energie nepoluantă, extrem de necesară în condiţiile în care sursele energetice clasice sunt din ce în ce mai puţine, mai scumpe şi, de ce nu, în viitor tot mai puţin accesibile pentru mulţi locuitori ai planetei. În prezent, se cunosc mare parte din plantele cu potenţial energetic, unele care acumulează în diferite organe uleiuri, altele care acumuleazã hidraţi de carbon cu valoare energetică mare. În prima grupă se pot încadra plantele oleaginoase, aproape în totalitatea lor, iar în grupa a doua, a celor producătoare de hidraţi de carbon, din care fac parte, prinţe altele, porumbul, sorgul zaharat, din grupa cerealelor, şi trestia şi sfecla-de-zahăr, care acumulează cantităţi mari de zaharuri (hidraţi de carbon), din care se pot obţine uşor etanol sau metanol utilizate ca biocombustibil. Alături de aceste grupe de plante, de obicei cultivate, mai sunt o serie de specii de plante anuale sau perene care pot fi utilizate pentru producţia de energie din biomasă purtătoare de bioenergie, specii de salcie, plop sau resturi şi reziduuri lemnoase, care se pot constitui în surse sigure pentru producţia de bioenergie.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
