Dreptul de proprietate comuna

Extras din licenta Cum descarc?

CAPITOLUL I - Aspecte introductive privind dreptul de proprietate comuna 
In sistemul de drept roman, formele proprietatii primitive au fost cunoscute inca de la intemeierea Romei: proprietatea colectiva a gintii asupra pamantului si proprietatea familiala. Odata cu fondarea statului roman, aceste forme de proprietate dispar, fiind inlocuite cu dreptul de proprietate colectiva a statului si de proprietate privata . In vechiul drept roman, nu se intalnea decat o singura forma de proprietate individuala, proprietatea quiritara, adica proprietatea Quiritilor, a cetatenilor romani. Aceasta era o forma de proprietate privata exclusiva, adica o ,,plena in re potestas" (,,plena proprietas"). In epoca clasica, apar alte trei forme de proprietate privata, si anume: proprietatea provinciala, asupra pamanturilor cucerite, care apartineau statului, dar care erau date in folosinta particularilor; proprietatea pretoriana, o forma de protectie juridica acordata de catre pretor cumparatorului care a cumparat o res mancipi fara a fi intrebuintat formele solemne pentru transmiterea lucrului; proprietatea peregrina, recunoscuta peregrinilor imbogatiti datorita comertului.
Legile romane nu defineau proprietatea, insa jurisconsultii romani au dat urmatoarea definitie: ,,jus utendi, fruendi si abutendi re sua" (Proprietatea este dreptul de a intrebuinta lucrul sau, de a se folosi si de a dispune de el).
In timpul epocii postclasice, cele patru forme de proprietate se reduc treptat la o singura forma, dominium, prin disparitia proprietatii peregrine si provinciale si prin contopirea celorlalte doua forme de proprietate, conturandu-se astfel notiunea unui unic drept de proprietate.
In Evul mediu, conducatorii statelor feudale erau recunoscuti proprietari supremi ai intregului teritoriu, pe care il daruiau membrilor din suita in folosinta pe viata (beneficium) sau in folosinta ereditara (feuda).
Proprietatea pierde din simplitatea la care fusese redusa in dreptul roman si devine dependenta, complicata si apasata de sarcini, strans legata de ierarhia proprie societatii feudale . Ierarhia feudala s-a pastrat, si odata cu ea si continutul propriu al proprietatii, pana aproape de Revolutia franceza de la 1789.
Sub aspect juridic, revolutiile burgheze au gasit in conceptul roman al dreptului de proprietate un model perfect, pe care l-au preluat. Dreptul de proprietate a devenit un ,,drept sfant si inviolabil al omului", conceptie inscrisa atat in Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului, opera a revolutiei franceze, cat si in codul civil Napoleon din 1804.
SECTIUNEA 1. Dreptul de proprietate in sistemul nostru de drept
In dreptul nostru, proprietatea reprezinta dreptul de a se servi, de a se bucura si de a dispune de un bun in mod exclusiv si absolut, in limitele si sub conditiile determinate de lege, fara a aduce atingere insa drepturilor tertilor (art. 480 Cod civil). Proprietatea cuprinde deci trei atribute principale: jus utendi -dreptul de a se servi de un bun; jus fruendi - dreptul de a-i percepe fructele si jus abutendi - dreptul de a intrebuinta bunul in mod definitiv si exclusiv (cuprins si in art. 476 al Codului Calimach). De regula, cele trei atribute ale dreptului de proprietate apartin uneia si aceeasi persoane, insa in situatia in care sunt exercitate de persoane diferite (sub forma unor dezmembraminte ale dreptului de proprietate si anume: dreptul real de uz, uzufruct, abitatie etc), este esential ca titularul dreptului de proprietate sa-si pastreze atributul de dispozitie, fara de care el pierde calitatea de proprietar.
Dreptul de proprietate este un drept exclusiv si absolut, insa nu poate fi exercitat, dupa cum prevede Codul nostru civil, decat in limitele determinate de lege. Proprietarul poate sa intrebuinteze bunul sau in mod deplin, in cadrul determinat de lege sau, prin vointa sa, poate sa restranga in folosul altei persoane, exercitiul dreptului sau de proprietate (ca de exemplu, in cazul constituirii de drepturi reale - drept de uz, uzufruct etc).
Proprietarul avand dreptul de a se dispune de bunul sau, s-a decis pe drept cuvant ca ar fi ilicita clauza prin care s-ar ingradi acest drept de dispozitie intr-un mod absolut, fara nici o limitare sau restrictie (pactul de non alienando -clauza de inalienabilitate), inalienabilitatea fiind contra principiilor economice, care pledeaza pentru circulatia bunurilor. Si totusi, in practica judecatoreasca, s-a admis clauza inalienabilitatii, prin conventia partilor, chiar daca legea nu o prevede, insa numai daca aceasta clauza se intemeiaza pe un interes legitim si serios, este limitata si temporara. In caz contrar, sanctiunea actelor juridice cu clauza de inalienabilitate o constituie nulitatea.
Constitutia Romaniei, prin art. 41 si 135, garanteaza si ocroteste dreptul de proprietate, astfel incat nimeni nu poate fi, in principiu, lipsit de exercitiul acestui drept impotriva vointei sale. Interesul privat trebuie insa sa cedeze inaintea interesului public si astfel, pentru protejarea unor interese cu caracter general ale societatii, precum si pentru respectarea exercitarii normale a drepturilor altor persoane, prin lege sunt prevazute o serie de restrictii aduse dreptului de proprietate. Astfel, exista principiul constitutional, prevazut in art. 41 alin. 3, potrivit caruia titularul dreptului de proprietate privata poate fi expropriat pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, insa numai cu o dreapta si prealabila despagubire, iar pentru lucrari de interes general autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor precum si pentru orice alte daune pe care autoritatile le-ar produce .
Dreptul de proprietate este marginit si prin dreptul proprietarilor vecini, adica prin existenta raporturilor de vecinatate (art. 578-619 Cod civil). Proprietarul nu poate deci, sa-si exercite dreptul sau de proprietate decat in asa masura incat sa nu aduca atingere drepturilor altora.
Dreptul de proprietate are si un caracter perpetuu, in timp ce toate celelalte drepturi reale au o existenta temporara. Dreptul de proprietate constituie un raport direct intre un lucru si titularul sau si acest raport are un caracter de perpetuitate; dreptul de proprietate nu dispare decat daca dispare lucrul. In al doilea rand, caracterul perpetuu semnifica si faptul ca dreptul de proprietate nu se pierde prin simplul neuz, oricat de indelungat ar fi, in schimb, poate fi dobandit prin uzucapiune.
Potrivit Codului civil (art. 644-645), cu precizarile si completarile datorate doctrinei, proprietatea, de altfel ca si celelalte drepturi reale, se dobandeste prin succesiune legala si testamentara, ocupatiune, accesiune, prescriptie achizitiva, traditiune, contracte, precum si prin hotarare judecatoreasca sau prin efectul legii.


Fisiere in arhiva (1):

  • Dreptul de proprietate comuna.doc

Imagini din aceasta licenta Cum descarc?

Bibliografie

Albu Ioan, Dreptul familiei, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1975.
Bacaci Alexandru, Raporturile juridice patrimoniale in dreptul familiei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1986.
C. Toader, R. Popescu, M. Nicolae, B. Dumitrache, Institutii de drept civil, Editura Press Mihaela S.R.L. Bucuresti, 2000.
Deak Francisc, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucuresti, 1999.
Emil Molcut, Dan Oncea, Drept roman, Editura Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997.
Filipescu Ion P., Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Editura Actami, Bucuresti, 1994.
Filipescu Ion P., Tratat de dreptul familiei, Editura AII, Bucuresti, 1996.
Filipescu Ion P., Anca P., Calmuschi O., Eremia M. L, incheierea casatoriei si efectele ei, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1981.
Lupulescu Dumitru, Dreptul de proprietate comuna pe cote parti si aplica'iile sale practice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1973.
Lupulescu Dumitru, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997.
Lupulescu Dumitru, Dreptul de proprietate comuna, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000.
Mihuta Ioan, Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a altor instante judecatoresti pe anii 1975-l980, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1982.
Mihuta Ioan, Lesviodax A., Repertoriu de practica judiciara in materie civila a Tribunalului Suprem si a alor instante judecatoresti pe anii 1952-l969, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970.
M. Eliescu, Efectele casatoriei in raporturile patrimoniale dintre soti, Editura Academiei, Bucuresti, 1964.
Popescu Tudor R., Dreptul familiei, vol. I, Editura Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1965.
Statescu Constantin, Barsan Corneliu, Drept civil. Teoria generala a drepturilor reale, Tipografia Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 1980.
- Culegerile de decizii ale Tribunalului Suprem si Curtii Supreme de
Justitie.
- Colectia Revistei Romane de Drept.


Banii inapoi garantat!

Plateste in siguranta cu cardul bancar si beneficiezi de garantia 200% din partea Diploma.ro.


Descarca aceasta licenta cu doar 9 €

Simplu si rapid in doar 2 pasi: completezi adresa de email si platesti.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:



* La pretul afisat se adauga 19% TVA.


Hopa sus!