Drepturile Copilului în Legislația Română

INTRODUCERE

Am ales ca tema de licenţă "Drepturile copilului în legislaţia română" deoarece am considerat ca este importantă având în vedere ca pentru fiecare dintre noi, copilăria este o secvenţă de istorie personală. Devenind părinţi, copiii noştrii sunt cei pe care îi investim cu propriile speranţe neîmplinite, aşa cum au făcut generaţiile dinaintea noastră, aşa cum vor face generaţiile ce vor urma.

Lucrarea de faţă îşi propune studierea drepturile copilului şi problemele legate de copii deoarece fac parte dintr-un domeniu destul de vast şi reprezină o problemă delicată des abordată în literatura de specialitate şi în mass –media.

Copilăria este singura etapă a vieţii în care trăim totul la maxima intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente.Pe măsură ce trec anii şi ne maturizăm, nebunia şi exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate.

Aşadar, drepturile copilului este un proiect pe termen lung, al cărui rezultat constă într-o formare cât mai corectă a copilului, pe baza voinţei, pentru a parcurge drumul vieţii cu demnitate şi încredere de sine, fără a avea vreun obstacol în calea realizării unei intenţii bune.

Calităţile şi aptitudinile copilului trebuie descoperite şi valorificate pentru ca acesta să-şi contureze o personalitate puternică, demnă. Copiii sunt mugurii viitorului ţării, de aceea orice subiect tratat despre copii trebuie luat în considerare, de către instituţiile statului, pentru a preveni mai întâi şi apoi, acolo unde este cazul, a combate situaţii sociale problema în care se găsesc copiii fără părinţi sau cu părinţi dezechilibraţi ori când persoane fără nici un fel de scrupule abuzează de slăbiciunea copiilor.

Lecţiile copilăriei sunt instinctele adultului, de aceea, primordial în perioada copilăriei,“omului mic”, este necesar un cadru familial armonios, ambient pentru formarea lui psihică, afectivă, morală şi fizică ca adult. Dar uneori, cadrul familial lipseşte sau în familia de origine nu sunt îndeplinite condiţiile pentru bună dezvoltare a copilului.

Din acest moment intervine societatea şi instituţiile statului pentru a-i oferi copilului aflat în dificultate condiţii cât mai apropiate de cele familiale. Astfel, au apărut instituţii de tip rezidenţial şi de tip familial în care copiilor le sunt oferite condiţii apropiate de cele familiale. Acestor copii le lipseşte un „ingredient” pentru a fi fericiţi, dragostea părinţilor. De aceea se încearcă cu preponderenţă plasarea acestor copii în familia extinsă, sau adopţia pentru ca aceştia să nu simtă lipsa părinţilor.

În alegerea acestei teme foarte delicată am fost influenţată de faptul că în curând voi deveni mamă şi mi-am dorit să cunosc cu detalii drepturile copilului.

De aceea în această lucrare de licenţă, în capitolul 1, denumit „ Reglementări privind protecţia drepturilor copilului” are în vedere evoluţia reglementărilor privind protecţia drepturilor copilului. Capitolul cuprinde desfaşurarea programul privind declaraţia drepturilor copilului rectificată şi adoptată de către statele membrea a Naţiunilor Unite. Astfel Englatyne Jebb a sintetizat drepturile copilului într-o declaratie de cinci puncte care a fost agreata de Adunarea Generala a Uniunii Internationale „Salvati Copiii” în anul 1923 si adoptata de Liga Natiunilor în 1924. Cele cinci puncte au devenit cunoscute ca „Declaratia de la Geneva”, iar în anul 1948 Natiunile Unite s-au concentrat pentru definitivarea şi adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

În anul 1978 Guvernul Poloniei a înaintat Comisiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului un proiect al Convenţiei Drepturilor Copilului, sperând ca acesta să fie adoptat în cursul Anului Internaţional al Copilului. În 1979 s-a creat un grup de lucru, ale cărui consultări cu reprezentanţi ai guvernelor, organizaţii internaţionale şi organizaţii neguvernamentale ca până la 20 noiembrie 1989 Adunarea Generala a Natiunilor Unite a reuşit să adopte Convenţia Drepturilor Copilului. Ea a devenit o lege internaţională după ce a fost ratificată de către 20 de state. România a fost printre primele ţări care au ratificat textul Convenţiei.

În continuarea capitolului sunt prezentate Convenţia Europeană asupra statutului juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei în care Statele membre ale Consiliului Europei,o uniune mai strânsă între membrii săi, au contribuit la realizarea acesteia pentru favorizarea adoptării unor reguli comune în domeniul juridic, reducând astfel diferenţele între statutul juridic al copiilor născuţi în afara căsătoriei impunând anumite reguli stricte pentru ameliorarea acestei situaţii; şi Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii făcând referire la procedurile de adopţie şi a efectelor juridice ale adopţiei, considerând că acceptarea de principii comune şi a unor practici comune în ceea ce priveşte adopţia copiilor ar contribui la atenuarea dificultăţilor cauzate de anumite divergente şi ar permite în acelaşi timp promovarea binelui copiilor care sunt adoptaţi.

Capitolul 2 este denumit " Drepturile copilului potrivit legislaţiei în vigoare " include surse informative despre drepturile copilului la libertăţiile civile, la educaţie şi activităţi creative şi culturale, drepturile ce privesc sănătatea şi bunăstarea acestuia şi asigurarea copilului într-un mediul familial şi îngrijirea alternativă.