Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTURILE ȘI LIBERTĂȚILE PUBLICE

1.1 Evoluția problematicii drepturilor omului

Dezvoltarea problematicii drepturilor și libertăților civice este, pe de-o parte, o consecință firească a extinderii rolului statului și a evoluției sale în epoca contemporană, iar pe de altă parte, rezultatul revendicărilor social - economice și politice ale păturilor sociale defavorizate.

La finele secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea, sub influența Declarației Omului și Cetățeanului din 1789, s-a pus accentual aproape exclusive pe drepturile civile și politice: egalitatea, libertatea de opinie, și gândire, libertatea credințelor religioase, dreptul la rezistență împotriva represiunii, dreptul la vot, de întrunire, de asociere, dreptul de proprietate particular etc. Practic, problema drepturilor economice și sociale a îmbrăcat doar forma revendicărilor.

În această etapă, drepturile și libertățile publice, au fost instituționalizate, inițial în declarații și, ulterior, chiar în conținutul constituțiilor scrise, fiind astfel garantate de stat.

Conținutul drepturilor și libertăților publice nu au avut o întindere foarte marte, nici drepturile propriu - zise nu au fost în număr ridicat . Esența drepturilor marca ascensiunea socio-politică a burgheziei interesată în înlăturarea formelor de dependență personală caracteristice feudalismului, a inegalități juridice între oameni și în crearea unor pârghii politice (sistemul electoral, forme de reprezentare națională etc.) care să îi permită accesul la putere în detrimental nobilimii feudale conservatoire.

Concepțiile burgheziei cu privire la drepturile omului au avut drept punct de pornire „proclamarea egalității și libertății persoanei și revendicarea de a se reglementa prin lege drepturile și libertățile cetățenești, de a stabili, astfel, un nou statut politico - juridic al persoanei” .

Începând cu ceea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în Europa se manifestă o mișcare social tot mai largă pentru emancipare economic a unor pături ale societății defavorizate. Această mișcare progresistă pentru emancipare este sprijinită ideologic de cele două Internaționale Socialiste. Sub presiunea mișcărilor muncitorești, guvernanții din tot mai multe state încep să facă concesii economice și sociale clasei muncitoare sub forma acceptării revendicărilor sindicale ale acestora. Un important rol în acest sens l-au avut sindicatele din Anglia, Germania, Franța, precum și unele partide politice cum au fost, de exemplu, Partidul Laburist din Marea Britanie, partidele socialiste ori social - democrate din Franța, Germania, Italia și din alte state europene. O tendință similar este întâlnită și în Statele Unite ale Americii.

Concesiile socio - economice ale guvernanților făcute muncitorimii organizate în sindicate puternice, ca și păturilor țărănești, sunt legate și de preocuparea guvernanților de a își asigura suportul uman în tot mai desele războaie prilejuite de împărțirea sferelor de influență fie în Europa, fie pe alte continente.

După primul război mondial, sub influența progresului economic și a diversificării geneale a activităților economice (de stat și particulare), dar și ca o răsplată națională oferită combatanților supraviețuitori ai primei conflagrații mondiale și a recunoașterii aspirațiilor acestora la o stare materială mai ridicată, în diferite constituții sunt proclamate anumite drepturi economic - sociale, precum: dreptul la muncă, la salarizare corespunzătoare, la concediu, la securitatea muncii, la egalitatea social, libertatea și asocierea sindicală, dreptul la grevă, dreptul la pensie etc. În acest fel, democrației politice i s-au asociat democrația economică și democrația socială .

După încheierea celei de-a doua conflagrații mondiale s-a pus accentul pe drepturile economice și sociale. Îndeosebi în doctrina constituțională marxistă s-a insistat foarte multe pe importanța covârșitoare a drepturilor cetățenești. Această concepție - justă în esența sa - a fost susținută de numeroși politologi, juriști, diplomați, oameni politici occidentali .

Din păcate, așa cum se știe, enunțul socialist al primatului drepturilor sociale - economice, în statele de „democrație populară” nu a trecut prea departe de valoarea unei declarații solemne dar negarantată .

În ultimele decenii se conturează noi drepturi - „așa numite drepturi de generația a III-a: dreptul națiunilor sau popoarelor la autodeterminare, dreptul poporului de exploatare a bogățiilor natural, dreptul la mediu, dreptul la nediscriminare rasială ori religioasă, dreptul la viață, dreptul la pace, dreptul la educație, drepturile specific tinerilor, copiilor, persoanelor defavorizate, dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale la forme de dezvoltare și afirmare a personalității din perspective culturii și tradițiilor culturale, inclusive a limbii materne în cadrul legal al statului în care locuiesc și conviețuiesc alături de populația majoritară” .