Drepturile minorităților în România și în Uniunea Europeană

Motivația alegerii temei

În contextul actual al globalizării și, în particular, al unei Europe în formare ca o mare familie, excluziunea socială este un subiect de mare importanță. Confruntat cu noi și noi variante ale unui celălalt - străin sau anormal sau doar diferit - care cere drepturi egale cu ale noastre, individul din lumea postmodernă este pus tot mai des în situații în care se simte nevoit să apere un teritoriu simbolic ce până de curând îi aparținea. Felul în care îi privim pe acești ceilalți stă la rădăcina acțiunilor pe care le vom întreprinde în ceea ce-i privește. Iar ochelarii prin care privim depind în mare măsură de felul în care ne-a modelat societatea în care ne-am format.

Prejudecățile față de diversitate/alteritate sunt adânc înrădăcinate în societatea românească. Sondajele de opinie și alte cercetări arată clar această stare de fapt. Dacă acceptăm că prejudecata este o opinie fără judecată, atunci singura cale de a combate prejudecățile este de a iniția acel proces de judecată care pare să lipsească cu desăvârșire în prezent. Nu putem însă judeca fără cunoaștere și din această cauză avem nevoie de informații pertinente și ușor accesibile. Diversitatea/alteritatea pare să fie la modă, se vorbește mult despre aspecte ale diversității, există nenumărate inițiative, preocupări axate în jurul problematicii diversității etnice, culturale, lingvistice sau religioase în România. Rezultatele acestor inițiative, o cantitate semnificativă de informații, există stocate și sunt mai mult sau mai puțin, pe o perioadă mai lungă sau mai scurtă mediatizate.

Această analiză urmărește felul în care minoritățile etnice sunt privite în Uniunea Europeană și în România, propunându-și să cerceteze specificul societății europene și românești în ceea ce privește nivelul sau de toleranță, credințele, prejudecățile, stereotipurile și atitudinile membrilor săi în raport cu diferitele grupuri minoritare sau cu risc de discriminare. Liantul care se stabilește între atitudini și conduite sociale este cvasigeneral acceptat de comunitatea specialiștilor în domeniu, cu mențiunea că această relație nu este simplă, de tip mono-cauzal, ci mediată de o multitudine de factori. Astfel, este prioritar să identificăm care sunt stereotipurile și credințele ce modelează comportamentele indivizilor în relație cu diferitele grupuri sociale.

Credințele indivizilor și stereotipurile pozitive sau negative joacă un rol important în construcția atitudinilor și a acțiunilor discriminatorii ce apar în spațiul social. Credințele și stereotipurile facilitează interpretarea realității sociale, având, în primul rând, o valoare funcțională. Totuși, în situații de criză sau în situații de dezechilibru a raporturilor de putere între indivizii/grupurile implicate, credințele și stereotipurile pot avea implicații negative, conducând la reducerea egalității de șanse, respectiv la apariția actelor de discriminare. De altfel, teoria identității sociale introduce distincția între ingroup și outgroup, respectiv între grupul de apartenență și grupul reprezentat de „ceilalți”. Acest proces de stereotipizare poate avea efecte negative din perspectiva faptului că indivizii manifestă tendința de a favoriza propriul grup, în defavoarea celorlalți.

De fapt, „stereotipizarea reprezintă operația cognitivă care stă la baza tratamentului discriminatoriu în cele mai multe cazuri.” Mecanismul psihologic care se asociază acestui proces este acela de omogenizare a outgroupului ceea ce se referă la tendința indivizilor de a-i percepe pe membrii propriului grup mai puțin asemănători între ei decât sunt percepuți membrii outgroup-ului. Mai mult decât atât, teoreticienii sunt preocupați de așa-numitul pericol al stereotipizării (en. stereotype threat) care se referă tocmai la impactul pe care stereotipurile și prejudecățile îl pot avea asupra realității. Cercetări psihosociologice au evidențiat faptul că performanțele subiecților stereotipizați scad în cazul în care stereotipurile negative sunt activate, ceea ce conduce la instalarea unei situații de presiune socială.

Specialiștii au identificat existența unei ierarhii la nivel cognitiv care face ca stereotipurile dominante să fie activate, iar cele mai puțin dominante să fie inhibate. Această ierarhie conduce, practic, la utilizarea unei imagini mentale (construct mental, după cum se exprima W. Lippman) „constituită din elemente ale stereotipurilor activate, structura sa fiind determinată de intensitatea diferitelor stereotipuri implicate.” De aceea, ne propunem, în cele ce urmează, investigarea celor mai importante stereotipuri și credințe care se identifică la nivelul mentalului colectiv în Europa și în România, pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor explicative ale fenomenului discriminării, punând acent pe discriminarea etnică.