Ecoteologia

Extras din licență Cum descarc?

INTRODUCERE
Devine tot mai evident faptul că ceea ce numim "criză ecologică" este poate problema numărul unu cu care se confruntă societatea umană a zilelor noastre, la nivel mondial. Spre deosebire de alte probleme, aceasta priveşte, în mod general, toate fiinţele umane de pe pământ, indiferent unde locuiesc sau cărei clase sociale aparţin. E o problemă care nu are de-a face doar cu calitatea vieţii, ci cu viaţa însăşi a omenirii şi, poate, a întregii creaţii. Într-adevăr, este foarte greu de găsit în spaţiul a ceea ce numim "rău" sau "păcat" ceva care să poată provoca o asemenea pustiire şi distrugere universală ca răul ecologic. 
Criza ecologică actuală este în mare măsură consecinţa aplicării unui sistem
filosofic, despre poziţia omului în natură, sistem ce nu ţine seama de istorie, de caracterul obiectiv al legilor naturii. Fără îndoială, natura - creaţie a lui Dumnezeu - este în pericol. Şi sunt foarte puţini cei care într-un fel sau altul nu contribuie cu nimic la distrugerea neîncetată a mediului natural. Ceea ce este caracteristic pentru om este că în mod arogant dă vina pe tehnologie mai degrabă decât pe el însuşi. Privită de la începuturile existenţei Pământului, evoluţia mediului este caracterizată prin perioade de stagnare punctate de schimbări abrupte şi impetuoase.
Înainte de a analiza aspectele şi implicaţiile deosebit de importante ale crizei
ecologice, să cunoaştem, mai întâi, etimologia cuvântului „ecologie". Termenul de
„ecologie" derivă, în mare parte, din rădăcina indo-europeană wiek, care desemnează o unitate socială imediat superioară casei şefului de familie. Această rădăcină a dat termenul sanskrit de veah (casa), cel latin vicus (cartierul unui oraş) şi cel grec oikos (habitat, acasă). Aşadar, oikologie a fost construit pe baza a două cuvinte greceşti: oikos şi logos (discurs). Etimologic, ecologia reprezintă ştiinţa habitatului, respectiv o ramură a biologiei care studiază interacţiunile dintre fiinţele vii şi mediul lor. Iar semnificaţiile sale au fost amplificate şi diversificate de-a lungul timpului. 
Potrivit dr. G. Mohan, ecologia este „ştiinţa sau disciplina biologiei care se ocupă cu studiul sistemelor complexe alcătuite din sisteme biologice şi mediul lor". În concluzie, ecologia studiază relaţiile dintre toate rapturile vii şi mediul ambiant.
Încă din secolul al XIX-lea, prin mediu se înţelegea starea care înconjura obiecte şi fenomene, influenţându-le existenţa şi evoluţia. Termenul se folosea, mai ales, atunci când era vorba de ambianţa în care trăiau vieţuitoarele. Dealtfel, această definiţie este acceptată şi astăzi ca „ansamblul tuturor influenţelor şi condiţiilor externe care afectează viaţa şi dezvoltarea unui organism". 
Mediul înconjurător este noţiunea utilizată, în special, în geografie şi în biologie care, în ecologie, a primit un sens mai restrictiv, ca ansamblu de elemente care acţionează şi reacţionează asupra oamenilor sau vegetaţiei. 
În terminologia românească, se folosesc termenii de mediu natural, mediu înconjurător sau mediu geografic. Din toate definiţiile de mai sus rezultă că mediul înconjurător este ambianţa omului localizată într-un spaţiu tridimensional teritorial, la suprafaţa pământului, care are o anumită alcătuire, organizare, structură şi funcţionare, rezultate din fluxurile energetice şi substanţiale ce leagă cele trei subsisteme principale: abiotic (lipsit de viaţă), biotic (viu) şi uman, în cadrul unui nou înveliş al Pământului şi care îşi are un loc bine determinat între celelalte învelişuri ale planetei. 
Din spaţiu, este uşor de observat că Pământul este un singur sistem viu, o biosferă sau un glob viu. Biosfera reprezintă componenta organică a mediului ambiant în care există viaţă şi cuprinde toate zonele de aer, pământ şi apă, cât şi viaţa din aceste zone. Biosfera, la rândul ei este împărţită în ecosisteme care cuprind atât factorii biotici, cât şi factorii abiotici dintr-o zonă dată. Adică, ne referim atât la sol, apă, aer şi lumină, cât şi la peşti, păsări, viermi sau melci.
Mediul înconjurător este unitatea cu cel mai divers conţinut şi diversitate, care reflectă provenienţa diferită a componentelor sale. O primă categorie mare de componente o formează cele fizice naturale (abiotice): aer, apă, substrat geologic, relief, sol, adică suportul ecologic. Toate aceste elemente sunt absolut necesare pentru existenţa vieţii, de aceea buna lor gospodărire constituie singura posibilitate de a acoperi necesităţile vieţii, activităţile social-productive ale omului. Cea de-a doua categorie de componente este cea a organismelor vii sau biotică (vegetaţie, animale) ce se caracterizează prin nivelul înalt de organizare a materiei, fiind câmpul de interferenţă a energiilor în toate învelişurile Terrei. Componentele biotice apar sub formă de comunităţi, iar răspândirea lor este direct legată de condiţiile de mediu. Cea de-a treia categorie de componente este cea socială care atestă locul pe care îl ocupă omul în cadrul mediului înconjurător, atât ca fiinţă socială, cât şi ca fiinţă naturală.


Fisiere în arhivă (1):

  • Ecoteologia.docx

Imagini din acest licență Cum descarc?

Banii înapoi garantat!

Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.


Descarcă această licență cu doar 9€

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.

1. Numele și adresa de email:

ex. Andrei, Oana
ex. Popescu, Ionescu

* Pe adresa de email specificată vei primi link-ul de descărcare. Asigură-te că adresa este corectă și că poate primi email-uri.

2. Alege modalitatea de plată preferată:



* La pretul afișat se adaugă 19% TVA.


Hopa sus!