CAPITOLUL 1 INFRACŢIUNEA ŞI ELEMENTELE CONSTITUTIVE 1.1 Despre infracţiune 1.1.1 Definiţia infracţiunii.8 1.1.2 Trăsăturile fundamentale ale infracţiunii.10 1.2 Trăsăturile care caracterizează obiectul infracţiunii 1.2.1 Noţiune.13 1.2.2 Clasificarea obiectului infracţiunii.14 1.3 Trăsăturile care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii 1.3.1 Noţiune.15 1.3.2 Trăsăturile obligatorii ale laturii obiective.16 1.3.3 Trăsăturile facultative ale laturii obiective.20 1.4 Trăsăturile care caracterizează subiectul infracţiunii 1.4.1 Noţiune.21 1.4.2 Subiectul activ al infracţiunii.21 1.4.3 Subiectul pasiv al infracţiunii.24 1.5 Trăsăturile care caracterizează latura subiectivă a infracţiunii 1.5.1 Noţiune.25 1.5.2 Trăsăturile obligatorii ale laturii subiective.25 1.5.3 Trăsăturile facultative ale laturii subiective.34 CAPITOLUL 2 INFRACŢIUNILE CONTRA VIEŢII PERSOANEI 2.1 Omuciderea aspecte comune.36 2.2 Omorul.37 2.3 Omorul calificat.39 2.4 Omorul deosebit de grav.47 2.5 Pruncuciderea.51 2.6 Uciderea din culpă.54 CAPITOLUL 3 ANALIZĂ A PRACTICII JUDICIARE ASUPRA INFRACŢIUNILOR.59 CAPITOLUL 4 ASPECTE DE DREPT COMPARAT.108 CONCLUZII ŞI PROPUNERI.113 BIBLIOGRAFIE.116
Ordinea de drept este una din măreţiile omului! Petre Ţuţea Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale si spirituale din societate care, transmise din generaţie în generaţie, au asigurat si asigură progresul continuu al omenirii. Sub denumirea generică de "omucidere", Codul nostru penal incrimineazaă faptele care aduc atingere vieţii omului, ca atribut fundamental şi indispensabil al persoanei umane şi de care depinde existenţa şi fiinţa sa. Aceste incriminări sancţionează cele mai grave atentate împotriva persoanei: omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpa si determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Apărarea persoanei si îndeosebi, a vieţii, constituie o preocupare constantă, comună a tuturor sistemelor de drept, din orice orânduire socială, viaţa fiind ocrotită de lege nu atât ca fenomen biologic, ci mai presus de toate, ca fenomen social, ca valoare primară şi absolută a oricărei societăţi, ca o condiţie indispensabilă a însăşi existenţei societăţii omeneşti. Legea ocroteşte nu numai interesul fiecărui individ de a trăi, de a-şi conserva şi prelungi viaţa, dar mai ales, interesul societăţii ca viaţa fiecărui om sa fie păstrată şi respectată de ceilalţi, conservarea vieţii indivizilor fiind hotărâtoare pentru existenţa societăţii, care nu poate fi concepută decât ca formată din indivizi în viaţă . Dreptul la viaţă al tuturor oamenilor a fost proclamat solemn odata cu revoluţiile burghezo-democratice, dându-se astfel expresie celor mai nobile năzuinţe ale omenirii. Aceleaşi idei au fost exprimate şi prin Declaraţia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948. În art.3 din Declaraţie, se arată că "orice om are dreptul la viaţă, libertate şi la inviolabilitatea persoanei", iar Pactul cu privire la drepturile civile si politice prevede în art.6 pct.1 că "dreptul la viaţă este inerent persoanei umane; acest drept trebuie ocrotit prin lege; nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar". Acest drept figurează şi în alte importante documente internaţionale şi anume, în Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului si libertăţilor fundamentale (art.2), cât şi în Documentul Reuniunii de la Copenhaga a Conferinţei pentru dimensiunea umană a C.S.C.E. Constituţia României, adoptată în decembrie 1991 si modificată la 19 octombrie 2003 în urma referendumului, reglementează si garantează "dreptul la viaţă şi la integritatea fizică si psihică" în art.22:"Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritatea fizică şi psihică este recunoscut tuturor persoanelor; nici o persoană nu poate fi supusă la tortură, precum şi nici unei pedepse inumane sau degradante; pedeapsa cu moartea este interzisă". Viaţa umană este ocrotită de legea penală într-un cadru mai larg, acela al ocrotirii persoanei si a principalelor atribute ale acesteia: viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea vieţii sexuale; onoarea. Astfel statul are menirea de a ocroti şi a asigura siguranţa şi buna dezvolatare a vieţii omului. Legea penală ocrotind, aşadar prin incriminarea faptelor care aduc atingere persoanei, valorile sociale, legate de existenţa persoanei, apără, totodată relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în jurul acestor valori, apărând de pildă, persoana omului ca valoare socială fundamentală împotriva faptelor susceptibilă să o pună în pericol, sau să o vatăme, legea penală ocroteşte implicit şi relaţiile sociale, care se dezvoltă în jurul persoanei şi în jurul principalelor sale atribute. Ansamblul faptelor care aduc atingere valorilor sociale menţionate au fost incriminate în legea penală într-un titlu anume al Codului penal, sub denumirea Infracţiuni contra persoanei, în titlul II din partea specială a Codului penal, o asemenea secţiune distinctă în cadrul infracţiunilor contra persoanei o constituie şi secţiunea intitulată omucidere, cuprinzând incriminarea tuturor faptelor care aduc atingerea vieţii persoanei ( omorul, omorul calificat, omorul deosebit de grav, pruncuciderea, uciderea din culpă, determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Cuprinderea acestor incriminări într-o secţiune aparte ţine seama de existenţa unui obiect juridic comun, al subgrupului infracţiunilor contra vieţii şi anume acel mănunchi de relaţii sociale care se formează şi se dezvoltă în jurul acestei valori sociale. În prezenta lucrare am relatat elementele constitutive ale infracţiunii contra vieţii: Omorul, art. 174 Cod penal; Omorul calificat, art. 175 Cod penal; Omorul deosebit de grav, art. 176 Cod penal; Pruncuciderea, art. 177 Cod penal; Uciderea din culpă, art. 178 Cod penal.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
