Eminescu și literatura populară

ARGUMENT

Ce s-ar mai putea spune sau scrie despre Mihai Eminescu? De la prima menționare critică a lui s-au scurs 137 de ani. De atunci și până astăzi, viața și opera lui au fost întoarse pe toate părțile. S-a spus tot ce se putea spune... Astăzi nu ne rămâne decât să continuăm să-i studiem opera în speranța că vom găsi noi și noi semnificații.

Lucrarea de față are ca principal obiectiv evidențierea legăturii omului, cetățeanului, ziaristului și poetului Eminescu cu tezaurul cultural popular. Considerăm că exemplul celui ce a primit statutul de „poet național” este cel mai sugestiv pentru relevarea importanței pe care o are folclorul în formarea omului, a cetățeanului, în general, și a omului de cultură, în special. Prin evocarea începuturilor formării statului național și a consolidării culturii românești dorim să arătăm rolului culturii populare în cultura unei națiuni.

Abordarea este departe de a fi una științifică, fiind mai degrabă punctul de vedere al unui viitor dascăl al școlii românești a secolului XXI, care consideră folclorul un factor cu o contribuție majoră în formarea și educarea noilor generații.

În capitolul I vom urmări mai întâi viața lui Mihai Eminescu, relevând legătura permanentă a lui cu folclorul și influența pe care a avut-o cunoașterea culturii populare în formarea lui ca om și, mai apoi, ca om de cultură: poet, prozator, ziarist, pedagog al societății în care a trăit.

Tot aici vom sublinia faptul că în secolul al XIX-lea, al formării statului român modern, al închegării culturii românești, folclorul a avut o deosebită importanță, iar Eminescu nu a fost singurul, nici măcar primul care s-a îndreptat spre cultura populară. Cunoscând tot ce a produs graiul românesc până la el (creația populară și cea cultă), mai apoi cultura universală, prin reprezentanți de prim rang, și-a putut crea o concepție asupra rolului folclorului în cultură națională, în general, și a literaturii populare în literatura cultă a unei națiuni, în special. Asumându-și rolul de îndrumător al culturii românești, el și-a expus adesea aceste concepții în articolele sale, argumentându-și părerile și oferind exemple concludente, cu scopul de a-i stimula pe contemporanii săi să fie români și să simtă, să trăiască și să se manifeste artistic ca atare.

În capitolul al II-lea vom urmări să arătăm că Eminescu nu a fost preocupat de folclor doar la nivel teoretic, ci că s-a ocupat și practic de salvarea tezaurului folcloric de „noianul timpului și al uitării”, prin culegerea textelor populare și studierea lor. Prezentarea acestor texte populare culese de Eminescu se va face urmărind genurile și speciile literare cuprinse în culegerea populară a poetului, iar analiza lor va fi făcută după criteriul tematicii, evidențiind optica autorului anonim, popular asupra diferitelor aspecte ale lumii și ale vieții, pentru ca în următorul capitol să subliniem similitudini cu punctul de vedere al poetului asupra acelorași aspecte.

Așadar, în cel de-al III-lea capitol vom stabili rezultatele întâlnirii poetului cu literatura populară, evidențiind avantajele reciproce: pentru poet - îmbogățirea mijloacelor artistice, descoperirea unei inepuizabile surse de inspirație, iar pentru literatura populară - „avantajul” constă perpetuarea și intrarea în rândul valorilor universale a unor teme și motive populare prelucrate de către poet. Vom sublinia importanța cunoașterii și aprofundării creației populare și, ulterior, a asimilării de către poet a unor mijloace din arta populară, dar și a unei filosofii de viață, a unei mentalități tradiționale cuprinsă în folclor, fapt ce a condus la desăvârșirea lui artistică, contribuind la clădirea unei opere profund originale, dar reprezentativă pentru spiritualitatea românească și de o valoare universală.

Subliniind importanța, contribuția folclorului la ridicarea celui mai înalt pisc din cultura românească, vom urmări să argumentăm prin cel mai elocvent exemplu importanța specificului național în crearea unor valori universale. Ideea ne-a fost sugerată de statutul culturii românești din secolul al XXI-lea, aflată într-o perioadă de stagnare, de criză, pentru depășirea căreia este nevoie de redescoperirea rădăcinilor din care noile valori, creații (din orice domeniu) să-și tragă seva.

În capitolul al IV-lea vom prezenta, dintr-un punct de vedere propriu, situația culturii românești în prezent și, având în minte modelul particular al lui Eminescu și al culturii românești, care s-a clădit pe fundamentul culturii populare, vom sugera reconsiderarea priorităților școlii românești a secolului al XXI-lea. În contextul socio-cultural al lumii contemporane, școala românească e responsabilă cu repopularizarea culturii tradiționale în rândul tinerilor, o condiție necesară a formării conștiinței, identității naționale și a evoluției culturii românești.

Lipsa de experiență în ceea ce privește actul didactic practic ne determină să ne concentrăm mai ales pe partea teoretică; vom evidenția potențialul educațional al folclorului, sugerând timid și câteva modalități practice de valorificare a lui, încercând să intuim rezultatele pe termen lung obținute prin tratarea cu consecven-ță a folclorului în școală.

Metodele și procedeele sugerate țin cont de noile tendințe de modernizare a sistemului de învățământ românesc. Există câteva tendințe ale modernizării metodologiei didactice, iar ele se referă la activizarea elevilor, la caracterul formativ și la cel euristic, la centrarea pe elev și pe relația directă a acestuia cu obiectele. Astfel, elevii sunt stimulați să participe efectiv la dobândirea de cunoștințe, priceperi și deprinderi. Aici intervine rolul metodelor de a dezvolta capacitatea elevului nu doar de a reproduce cunoștințele, ci și de a opera cu ele în situații variate. Se urmărește și accentuarea caracterului formativ, prin dezvoltarea atitudinilor, comportamentelor, judecăților de valoare; cu alte cuvinte cultivarea unui potențial individual capabil să răspundă cu succes la stimuli și provocări, interne sau externe. Nu doar metodologia didactică trebuie modernizată, ci și mijloacele și materialele didactice; astfel cultura populară, ce tinde să fie înlocuită de cultura de consum, va deveni atractivă pentru generația tânără. Modernul va veni în sprijinul perpetuării tradiționalului.

Lucrarea de față reprezintă o privire de ansamblu asupra uneia dintre cele mai semnificative părți a culturii românești, reprezentată prin opera lui Eminescu și prin cultura populară, cu ochii viitorului dascăl responsabil cu formarea unei mici părți din generația viitorilor cetățeni ai României.