Entorsă la Genunchi cu Hemartroză

Capitolul I - Importanţa teoretică şi practică a lucrării

Genunchiul este cea mai mare articulaţie importantă a corpului. Prin poziţia sa, prin rolul sau în biomecanica statică şi dinamică a membrului inferior, ca şi prin slaba sa acoperire cu ţesuturi moi, el este deosebit de predispus şi vulnerabil atât la traumatismele directe, cât şi la cele indirecte. Genunchiul suferă în cazul imobilizaăilor impuse de tratamentul afecţiunilor reumatismale ,neurologice şi/sau traumatice..

Particularitatea recuperării constă în strânsa interdependenţă dintre funcţia articulară şi valoarea anatomo - funcţională a musculaturii sale.

La genunchi întâlnim toate tipurile de traumatisme şi lezări a tuturor tipurilor de structuri articulare:

1. Leziuni ale părţilor moi:

• Tegumente şi ţesut celular subcutanat (contuzii, plăgi, arsuri);

• Tendoane şi muschi (întinderi, rupturi, secţionari, dezinserţii);

• Vase şi nervi (rupturi, secţionări)

2. Leziuni osoase (deranjamente trabeculare, fisuri, fracturi) ale :

• Epifizelor femurale, tibiale sau peronale;

• Rotulei.

3. Leziuni articulare:

• Plăgi articulare;

• Rupturi ligamentare;

• Entorse;

• Luxaţii;

• Leziuni meniscale.

• Fracturi

Scopul lucrării

Scopul acestei lucrări este de verificare a ipotezei de la care s-a pornit în studiul ales şi de a verifica eficacitatea unui tratament, cu rezultate în recuperarea sechelelor generate de entorse.

Lucrarea de faţă încearcă a fi un studiu de abordare a problematicilor rezultate în urma entorselor de genunchi. Metodologia cuprinde trei stadii de abordare:

1. evaluarea statutului iniţial al pacientului cu entorsă de genunchi;

2. realizarea unor programe complexe şi progresive, în scopul menţinerii/creşterii capacităţii de efort a bolnavilor pentru scăderea dependenţei, de mobilizare în repaus şi mers.

3. obţinerea şi urmărirea beneficiilor obţinute în serviciile de recuperare.

Lucrarea işi propune sa fie un studiu de recuperare în sechelele rezultate în urma entorselor generatoare de dizabilităţi, prin creerea unor programe specifice pentru această afecţiune a aparatului locomotor.

Obiectivele şi sarcinile lucrării

Obiectivele şi sarcinile prezentului studiu constau în:

● Expunerea unor observaţii privind problematica acestui traumatism locomotor;

● Documentarea prin parcurgerea literaturii de specialitate interne şi internaţionale;

● Stabilirea metodologiei de lucru;

● Alegerea lotului de subiecţi;

● Calcularea şi urmărirea evoluţiei nivelului funcţional;

● Analiza comparativă a datelor obţinute;

● Desprinderea unor concluzii care să ajute în desfăşurarea activităţilor ulterioare.

Ipoteza lucrării

În urma studierii lucrărilor de specialitate privind entorsele, se consideră ca un program, adaptat dizabilităţii constatate şi suferinţelor asociate, riguros aplicat, poate constitui o ipoteză în obţinerea unei refaceri mult mai rapide şi fără sechele a pacienţilor cu entorsă de genunchi, a unui ADL (,,Activities of Daily Living') normal şi are rolul de a micşora dependenţa funcţională a persoanelor care au suferit un astfel de traumatism.