Eroarea de Fapt - Cauză Care Înlătură Caracterul Penal al Faptei

Cuprins licență Cum descarc?

INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I : CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND EROAREA DE FAPT ÎN DREPTUL PENAL 7
1.1 Noţiuni introductive asupra erorii de fapt–cauză care înlătură caracterul penal al faptei 7
1.2 Eroarea de fapt alături de alte cazuri care înlătură caracterul penal al faptei 8
1.3 Clasificarea erorii de fapt 15
CAPITOLUL II: ISTORIA APARIŢIEI ÎN PLAN LEGISLATIV A ERORII DE FAPT 20
2.1 Antichitatea (Epoca veche) 20
2.2 Evul mediu (sec. al XIII-XVII-lea) 22
2.3 Doctrina clasică penală şi influenţa ei asupra erorii de fapt 23
2.4 Şcoala neoclasică şi influenţa ei asupra erorii de fapt 25
2.5 Doctrina pozitivistă şi influenţa ei asupra erorii de fapt 26
2.6 Doctrina modernă a apărării sociale şi influenţa ei asupra erorii de fapt 27
CAPITOLUL III: PRECEDENTE LEGISLATIVE ŞI ABORDAREA LEGALĂ A ERORII DE FAPT 28
3.1 Eroarea de fapt în Codul penal de la 1864 28
3.2 Eroarea de fapt în Codul penal de la 1936 31
3.3 Eroarea de fapt în Codul penal de la 1968 35
3.4 Perspectiva proiectului Codului penal 2009 36
CAPITOLUL IV: EROAREA DE FAPT, CAUZĂ CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI 40
4.1 Circumstanţe juridice ale erorii de fapt în dreptul penal 40
4.2 Condiţiile erorii de fapt 42
4.2.1 Condiţii preexistente legate de persoana agentului ce comite fapta penală 43
4.2.2 Condiţii preexistente legate de legalitatea faptei 50
4.2.3 Condiţii preexistente şi concomitente consumării actelor materiale infracţionale 51
4.3 Eroarea de fapt în cazul intenţiei ca formă de vinovăţie 54
4.3.1 Eroarea de fapt în cazul intenţiei directe 54
4.3.2 Eroarea de fapt în cazul intenţiei indirecte 59
4.4 Eroarea de fapt în cazul culpei ca formă de vinovăţie 60
4.4.1 Eroarea de fapt în cazul culpei cu uşurinţă 60
4.4.2 Eroarea de fapt în cazul culpei cu neglijenţă 62
4.5 Eroarea de fapt în cazul efectelor sale asupra răspunderii penale 64
4.5.1 Diferenţierea formelor de eroare de fapt 64
4.5.2 Eroarea de fapt asupra identităţii obiectului material 66
4.5.3 Eroarea de fapt cu privire la subiectul pasiv al infracţiunii 68
4.6 Eroarea de fapt în raport cu o circumstanţă agravantă 71
4.6.1 Eroarea de fapt în raport cu o circumstanţă agravantă sau calificată legală 71
4.6.2 Eroarea de fapt în raport cu o circumstanţă agravantă judiciară 73
4.7 Noţiunea de faptă putativă 73
CAPITOLUL V: EFECTELE ERORII DE FAPT 75
5.1 Diferenţieri şi asemănări dintre eroarea de fapt şi eroarea de drept şi celelalte cauze care înlătură caracterul penal al faptei 75
A. Eroarea drept şi eroarea de fapt 75
B. Constrângerea fizică, constrângerea morală şi eroarea de fapt 79
C. Cazul fortuit şi eroarea de fapt 81
D. Iresponsabilitatea şi eroarea de fapt 82
E. Beţia şi eroarea de fapt 84
F. Minoritatea făptuitorului şi eroarea de fapt 85
5.2 Efectele erorii de fapt în dreptul comparat 86
A. Sisteme penale care nu consacră expres efectele erorii de fapt 86
B. Sisteme penale care consacră expres efectele erorii de fapt 88
5.3 Efectele erorii de fapt în anumite cazuri particulare 91
CONCLUZII 107
BIBLIOGRAFIE 110

Extras din licență Cum descarc?

INTRODUCERE
De-a lungul timpului, odată cu evoluţia socială, economică, politică şi culturală a avut loc şi o creştere a infracţionalităţii, fapt ce a determinat apariţia unor legi menite deopotrivă să apere membrii societăţii, dar şi să pedepsească vinovaţii.
Practica judiciară a demonstrat, în căutarea preţiosului adevăr - aşa cum Emil Cioran îl definea în celebra lucrare „Amurgul gândurilor” ca fiind o eroare exilată în eternitate, în cadrul comiterii infracţiunilor lipsa vinovăţiei care s-a concretizat în apariţia unor cauze care înlătură caracterul penal al faptei, relevantă fiind apariţia instituţiei erorii de fapt, care s-a născut o dată cu necesitatea demonstrării împrejurărilor în care făptuitorul în momentul săvârşirii infracţiunii nu cunoştea existenţa situaţiei de care depinde caracterul penal al faptei.
Din dorinţa de a ilustra elocvenţa şi necesitatea existenţei instituţiei erorii de fapt, am pornit în analizarea temei propuse, chiar de la originea şi transformarea apariţiei acestei instituţii, analizând perioada antichităţii şi modul în care se aborda eroarea în diferitele epoci sociale şi curente juridice, traversate de doctrina penală de-a lungul secolelor.
De asemenea, am întreprins un studiu exhaustiv al instituţiei erorii aşa cum a fost aceasta consacrată în Codurile penale romane vechi, mă refer la cel din 1864, denumit şi al lui Alexandru Ioan Cuza, şi cel din 1936, denumit al lui Carol al II-lea, dar şi în legislaţia românească veche antemergătoare legii penale în Coduri penale de sine stătătoare, având în vedere aici Codul Calimach şi Legiuirea Caragea, care consacră în marea majoritate dispoziţii de drept civil, dar care conţin totuşi şi prevederi, norme, sancţiuni de domeniul dreptului penal.
După ce am precizat şi tratat precedentele legislative cu referire la tema ce face obiectul prezentei lucrări, am procedat la învederarea viziunii noului proiect de Cod penal român din 2009 asupra erorii de fapt, instituţie ce am expus-o în contextul principiilor juridico-penale a cauzelor de neimputabilitate.
Analizând ansamblul sistemului cauzelor care înlătură vinovăţia, am indicat formele în care se poate realiza cunoaşterea, precum şi mecanismul intrinsec în care acţionează vinovăţia, indicându-se astfel şi formele de prevenţie şi combatere eficientǎ a faptelor penale comise cu intenţie, după care am analizat exhaustiv eroarea de fapt, atât sub aspectul formelor de vinovăţie, cât şi a formelor atipice de eroare, ori de eroare neesenţială sub aspectul caracterului penal al faptei.
Dată fiind relevanţa existenţei în legislaţia penală română a instituţiei cauzelor de înlăturare a caracterului penal al faptei, am insistat asupra necesităţii socio-juridice ale impunerii în cadrul normativ juridico-penal ale acestei instituţii, analizând şi din punct de vedere al dreptului penal comparat, consecinţele existenţei erorii de fapt, atât din perspectiva apartenenţei ţării noastre la Uniunea Europeană cât şi din perspectiva internaţionalizării normelor de drept penal, urmare firească ce survine, pe fondul organizării şi acţionării criminalităţii. 
De asemenea, am întreprins demonstrarea ipotezei că eroarea de fapt este în deplină legătură cu celelalte cauze care înlătură caracterul penal al faptei. Efectele erorii de fapt în anumite cazuri particulare dau o notă personală lucrării, deoarece eroarea de fapt se datorează unei imperfecţiuni a realităţii care cuprinde perspective asupra identităţii obiectului material cât şi asupra agentului care săvârşeşte fapta penală.
Prin realizarea acestei lucrări, am înţeles că recrudescenţa infracţionalităţii pe plan intern şi internaţional justifică măsurile de reacţie socială, politica penală pe care statul de drept trebuie să o stabilească pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional. În acest context, scopul dreptului penal este de a apăra societatea, în ansamblu, membrii săi, în particular, împotriva oricăror fapte antisociale ce cad sub incidenţa legii penale.
În condiţiile necesităţii de unificare a legislaţiilor penale europene, scopul legii penale române nu mai poate fi limitat la apărarea valorilor naţionale (cu toate că acestea rămân în continuare scopul ei principal), ci trebuie corelat cu noile îndatoriri ale legii penale legate de aderarea României la Uniunea Europeană şi cu necesitatea combaterii fenomenului criminalităţii pe plan european, fenomen care influenţează în chip hotărâtor şi fenomenul criminalităţii din cadrul naţional.
Tratarea erorii de fapt mi-a oferit prilejul de a diseca mecanismele şi principiile, ce se trag din prezumţii de drept, privind cunoaşterea legii penale, evocând apoi necesitatea impunerii şi în planul legislaţiei penale româneşti ale acestei instituţii ca şi cauză ce atrage înlăturarea caracterului penal al faptei comise. 
Întreaga problematica tratată s-a concretizat în propuneri de lege ferenda ce se impun prin acurateţea şi puterea ştiinţifică a argumentaţiei folosite.
CAPITOLUL I : CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND EROAREA DE FAPT ÎN DREPTUL PENAL
1.1 Noţiuni introductive asupra erorii de fapt – cauză care înlătură caracterul penal al faptei
Eroarea este un fenomen normal al vieţii omului, este un fapt întâlnit în toate sferele vieţii individuale şi sociale. Dacă o asemenea situaţie ar putea fi, din punct de vedere uman de înţeles, iar în cazuri nu prea grave acceptată (errare humanum est), în schimb, în cazul unor fapte cu consecinţe grave comise de o persoană, eroarea n-ar mai putea fi privită cu aceeaşi îngăduinţă. Legiuitorul din toate timpurile a trebuit să delimiteze cazurile când eroarea constituie o cauză care împiedică tragerea la răspundere penală, de cazurile când eroarea nu constituie un obstacol în calea tragerii la răspundere penală a făptuitorului.
O atare alternativă a apărut, fireşte nu în societatea mult îndepărtată primitivă (când răspunderea penală era concepută obiectiv şi când eroarea făptuitorului nu avea nici o relevanţă, fiind suficientă comiterea faptei prejudiciabile pentru a fi angajată răspunderea penală a autorului), ci în vremurile ulterioare când, pe măsura evoluţiei gândirii juridice şi condiţionarea răspunderii penale de procesul psihic al făptuitorului, eroarea a început să fie luată în seamă, cu consecinţa excluderii răspunderii penale a făptuitorului în anumite cazuri de eroare.
Eroarea de fapt a fost definită în doctrină ca fiind o lipsă de concordanţă între ceea ce şi-a închipuit agentul şi realitate , sau ca fiind dezacordul între reprezentările agentului şi realitate , sau ca o necunoaştere de către agent a realităţii materiale de fapt, sau situaţia când agentul cunoscând legea penală se înşeală asupra circumstanţelor acţiunilor sale, sau atunci când agentul se înşeală asupra materialităţii actului pe care îl comite.

Fisiere în arhivă (1):

 Eroarea de Fapt - Cauza Care Inlatura Caracterul Penal al Faptei.doc

Imagini din acest licență Cum descarc?

Bibliografie

I. Literatură juridică:
1. Amza T.: Criminologie teoretică. Teorii reprezentative şi politica criminologică, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000.
2. Antoniu G.:
Bulai C. Practica judiciară penală, vol. I, Ed. Academiei RSR, Bucureşti, 1988.
3. Antoniu G.: Vinovăţia penală, ediţia a II-a, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1995.
4. Beccaria C.: Despre infracţiuni şi pedepse, ediţia a II-a (ediţie bilingvă), Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007.
5. Bulai C.:
Bulai B.N. Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
6. Boroi A.: 
Gorunescu M.
Popescu M. Dicţionar de drept penal, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2004.
7. Boroi A.: Drept penal. Partea generală, ediţia a II-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
8. Cioclei V.: Manual de criminologie, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998.
9. Coteanu I.:
şi colab. Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
10. Bogdan S.: Eroarea în dreptul penal, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
11. Bogdan S.: Studiu introductiv. Despre infracţiuni şi pedepse (îngrijirea ediţiei şi traducerii în limba română a lucrării lui Cesare Becarria), Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001.
12. Coteanu I.: 
şi colab. Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998.
13. Daneş Ş.: 
Papadopol V. Individualizarea judiciară a pedepselor, ediţia a II-a, Ed. Juridică, Bucureşti, 2003.
14. Djuvara M.: Teoria generală a dreptului. Drept raţional, izvoarele şi dreptul pozitiv, Ed. All Beck, Bucureşti, 1999.
15. Dongoroz V.: Drept penal. Partea generală, ediţie reeditată de Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Ed. Tempus, Bucureşti, 2000.
16. Dongoroz V.: 
şi colab. Explicaţii teoretice ale Codului RSR, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969.
17. Drăgan I.C.: Lecţii de filozofie juridică, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1995.
18. Mitrache C-tin.: 
Mitrache C. Drept penal român. Partea generală, ediţia a VII-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
19. Oancea I.: Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti,.1994.
20. Pascu I.: Drept penal. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.
21. Rădulescu D.: Dicţionar de drept privat, Ed. Mondan, Bucureşti, 1997.
22. Roşca A.: 
şi colab Psihologie generală, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976.
23. Sava A.: Aprecierea probelor în procesul penal, Ed. Junimea, seria JUS, Iaşi, 2002.
24. Sima C.: Codul penal adnotat cu practica judiciară penală pe anii 1969-2000, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001.
25. Streteanu F.: Tratat de drept penal. Partea generală, vol. I, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
26. Tănăsescu I.: 
şi colab. Drept penal general, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002.
27. Truichici A.M.: Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009.