Etnofitoterapia Românească - Izvor al Terapeuticii Medicamentoase Actuale

INTRODUCERE

Orice tratat de istoria medicinei sau a farmaciei, orice document care vorbeşte despre remediile folosite de om pentru tămăduirea sănătăţii tale, atestă importanţa covârşitoare pe care au avut-o plantele medicinale în terapeutică, din cele mai îndepărtate timpuri şi până în zilele noastre.

Dezvoltarea sub raport istoric a fitoterapiei, una din părţile componente ale practice medicale şi farmaceutice, nu apare ca un fenomen de sine stătător şi deci, izolat de ansamblul progreselor generale, obţinute de inteligenţa şi capacitatea creatoare umană. În baza aceloraşi principii, medicina şi farmacia nu mai pot fi desprinse de nici una din celelalte ramuri, care formează marea familie a ştiinţelor naturii, şi nici de însăţi istoria culturii şi civilizaţiei umane.

Aşadar, analizarea locului şi plantelor medicinale, ca factor economic, dar mai ales terapeutic în cadrul istoric al medicinii, nu prezintă numai un aspect pur documentar. Analiza permite, pe de o parte, cunoaşterea şi conturarea tabloului istorico-social în care s-a născut şi s-a dezvoltat o anumită etapă a fitoterapiei şi asigură pe de o parte definirea, de pe poziţii cât mai ştiinţifice, a bazelor şi premiselor care au contribuit la înscrierea în contemporaneitate a acestei importante ramuri a medicinei şi farmaciei.

Este ştiut că terapia prin plantele medicinale nu constituie o creaţie a secolului în care trăim şi nici măcar o creaţie a celor două milenii în care trăim. Ea îşi are obârşia cu mii de ani în urmă, în prima societate omenească, comuna primitiva. Din acele îndepărtate timpuri şi până astăzi, fitoterapia a parcurs un drum lung şi deosebit de anevoios.

Preluând şi valorificând însă procedeele şi tradiţiile populare, terapia empirică a reuşit de-a lungul mileniilor să înfrângă gândirea animistă care sufocase adeseori prin misticism şi practici obscurantiste virtuţile reale ale drogurilor vegetale şi să devină astfel aliat credincios ale omului suferind.

Fitoterapia modernă este deci rezultatul unor riguroase selecţii, operate fără întrerupere în concepţia şi practica medicală, fructul valorificării elementelor de progres născute în etapele de progres parcurse.

O succintă cunoaştere a aspectelor caracteristice, care s-au conturat în desfăşurarea fiecărei din aceste etape, va duce la explicarea obiectiva a fenomenelor şi a realităţilor prezentului în această atât de actuală şi totuşi atât de veche latură a medicinei şi farmaciei moderne, fitoterapia.

Iată motivele care m-au determinat să iau ca subiect de diplomă tocmai acest capitol de etnoiatrie românească şi ţin să mulţumesc îndrumătorilor şi conducătorilor mei ştiinţifici pentru sprijinul acordat în realizarea lucrării de faţă.

1. Importanţa studierii etnofitoterapiei

Fitoterapia ( de la gr. phyton = plantă şi gr. therapie = ştiinţa tratării şi vindecării bolilor), este acea ramură a terapeuticii, care utilizează la vindecarea bolilor medicamentele realizate din plante.

Urmărind evoluţia fitoterapiei de-a lungul istoriei umane urmărim totodată şi evoluţia cunoaşterii umane, a evoluţiei societăţii, ştiinţei şi tehnologiei, a gândirii şi civilizaţiei. Fitoterapia a cunoscut perioade de glorie, de succes, fără a fi scutită de nici de perioade de declin pentru a reveni astăzi mai puternică decât oricând, acolo unde îi este locul, cunoscându-se din ce în ce mai mult atât posibilităţile cât şi limitele din cadrul celorlalte ramuri terapeutice, destinate păstrării stării de sănătate a oamenilor.

Referindu-se la “concurenţa” cu medicamentele de sinteză un om de ştiinţă român din domeniul plantelor medicinale afirma că “multe din medicamentele de sinteză au pătruns cu viteză în terapie, unele s-au păstrat, dar cele mai multe au dispărut ca o cometă, însă muşeţelul a rămas de mii de ani. Muşeţelul este simbolul plantelor medicinale şi al fitoterapiei.

După ce în antichitate şi în evul mediu erau aproape singurele remedii cunoscute, la sfârşitul secolului XIX plantele mai reprezentau circa 80% din totalul arsenalului terapeutic. Descoperirea medicamentelor de sinteză, fapt definitoriu pentru secolul nostru şi mai puţin pentru cea de-a doua jumătate a secolului trecut, a dus progresiv la intrarea în penumbră, a mijloacelor terapeuticii proprii medicinei naturiste implicit fitoterapiei.

Medicamentele de sinteză însă şi-au descoperit pe parcurs inerentele laturi negative constând din:

- reacţii secundare de mare varietate

- dependenţă

- intoxicaţii şi chiar moartea

Tot acestora li se datorează şi aşa-numita “boală medicamentoasă”, care cel puţin în perimetrul ţărilor dezvoltate ocupă locul al IV-lea în ierarhia mortalităţii (după boli cardio-vasculare, boală canceroasă şi accidente rutiere