Evoluții și caracteristici ale pieței în domeniul produselor din carne de pasăre și ouă de consum

Cap. 1 Piaţa şi caracteristicile acesteia din perspectiva marketingului

1.1 Accepţiunile pieţei

În lucrarea „Marketing. Dicţionar explicativ”, noţiunea de piaţă este definită prin următoarele semnificaţii:[4, p .515]

1. Categorie a economiei de schimb, care, în accepţiunea teoriei economice generale, desemneazǎ un sistem de relaţii de vânzare – cumpǎrare între pǎrţi contractuale ce sunt, pe de-o parte, unite prin legǎturi de interdependenţǎ, iar pe de altǎ parte, se aflǎ în raporturi de opoziţie, fiecare urmǎrindu¬-şi propriul interes. Pǎrţile contractante sunt ofertanţii de bunuri şi servicii şi solicitanţii acestora, consumatorii, fiecare constituindu-se într-un centru de decizie distinct, de vânzǎtori şi de cumpǎrǎtori, dar care, în acelaşi timp, sunt legaţi printr-o solidaritate funcţionalǎ;

2. Mecanism complex, care, în aceeaşi opticǎ a teoriei economice generale, cuprinde doi factori relativi, oferta şi cererea, prin funcţionarea cǎrora reglementaeazǎ activitatea economicǎ a societǎţii. Prin acest mecanism al confruntǎrii ofertei cu cererea şi al realizǎrii lor sub forma actelor de vânzare – cumpǎrare, piaţa se manifestǎ ca o „mânǎ invizibilǎ”, o „forţǎ impersonalǎ” ce acţioneazǎ dincolo de capacitatea de intervenţie a participanţilor la raporturile de schimb, fiind pentru ei o „forţǎ arbitrarǎ” ce le reglementeazǎ spontan activitatea şi de funcţionarea cǎreia depinde situaţia lor economicǎ.

Dincolo de această abordare generică, piaţa este privită ca un element fundamental al mediului de marketing, aflat în interdependenţă cu toate componentele micromediului, macromediului şi mediului supranaţional de marketing, asigurând totodată existenţa şi funcţionarea oricărei economii.

De-a lungul timpului, noţiunea de piaţă a cunoscut multiple abordări, reprezentând iniţial, spaţiul în care cumpărătorii şi vânzătorii se adunau pentru a schimba între ei bunuri şi servicii.[5, p.294]

O altă definiţie, [2, p.56] consideră piaţa ca fiind spaţiul economico – geografic în care se întâlnesc şi se confruntă, într-un interval de timp dat, purtătorii cererii şi ofertei dintr-o marfă sau clasă de mărfuri oarecare, precum şi factorii care determină comportamentul acestor subiecţi. Ea caracterizează, în esenţă, structura, importanţa şi tendinţele de evoluţie ale vânzărilor şi cumpărărilor dintr-un produs sau serviciu.

Piaţa mai poate fi privită şi prin prisma facilităţilor oferite de Internet, din perspectiva comerţului electronic, fiind în acest caz un spaţiu virtual cunoscut sub denumirea de piaţă virtuală.

O caracteristică esenţială a pieţei, din punct de vedere al teoriei de marketing, este reprezentarea concretă pe care aceasta o deţine. Piaţa concretă este localizabilă din punct de vedere geografic, identificabilă sub aspect socio – demografic, descriptibilă sub aspect economic şi monetar, inteligibilă sub aspect cultural, accesibilă sub aspect politic şi juridic şi determinată precis în raport cu o anumită întreprindere sau un anumit produs. [6, p.86]

Această piaţă concretă se regăseşte sub denumirea de piaţă de referinţă şi se manifestă atât în cazul produselor şi serviciilor cât şi în cazul întreprinderilor.

1.2 Tipuri şi forme de pieţe

O primă clasificare este realizată de către Philip Kotler [5, p.296-297], care oferă următoarele niveluri de definire a pieţei, având în vedere interesele firmei ofertante, veniturile şi accesul cumpărătorilor potenţiali:

a) piaţa totală;

b) piaţa potenţială;

c) piaţa disponibilă;

d) piaţa disponibilă-calificată;

e) piaţa deservită (sau piaţa-ţintă);

f) piaţa penetrată.

O altă clasificare a pieţelor mai poate fi făcută în raport cu natura obiectului tranzacţiilor, rezultând:

▫ piaţa produselor şi serviciilor;

▫ piaţa capitalului şi plasamentelor financiare;

▫ piaţa forţei de muncă;

▫ piaţa valutară.

În ceea ce priveşte destinaţia produselor şi serviciilor, sau tipul consumatorului final, există:

▪ pieţele bunurilor de consum individual (pieţele bunurilor alimentare, pieţele bunurilor nealimentare);

▪ pieţele bunurilor industriale;

▪ pieţele serviciilor de consum individual;

▪ pieţele serviciilor industriale;

▪ pieţele serviciilor publice;

▪ pieţele ideilor;

▪ pieţele cauzelor sociale.

În sens larg, piaţa reprezintǎ, aşadar, ansamblul indivizilor, firmelor, care pot exercita o anumitǎ influenţǎ asupra vânzǎrilor unui bun economic sau asupra unei organizaţii.[8, p.42-43] Acest ansamblu de componente se referǎ la:

a) Consumatori (utilizatori) care constituie, de fapt, clienţii finali şi care pot fi indivizi, menaje sau gospodǎrii familiale pentru produse sau servicii de larg consum (produse alimentare, servicii turistice) sau firme, organizaţii, întreprinderi sau alte organisme, pentru produse şi servicii industriale (materii prime, semifabricate, echipamente industriale).

b) Cumpǎrǎtori, care în anumite cazuri se pot confunda cu consumatorii sau pot fi diferiţi. Cumpǎrǎtorii sunt cei care cumpǎrǎ efectiv bunurile economice, pentru nevoi proprii sau pentru nevoile altora.

c) Prescriptorii sunt cei care dau sfaturi, prescripţii, în legǎturǎ cu consumul. Deci, ei nu cumpǎrǎ şi nu consumǎ, ci doar influenţeazǎ consumatorul sau cumpǎrǎtorul.

d) Distribuitorii, sunt cei care se interpun între producţie şi consum.

e) Producǎtorii concurenţi, care prin prezenţa lor reprezintǎ elementul de profil al unei economii de piaţǎ, realizeazǎ bunuri economice asemǎnǎtoare, influenţând volumul vânzǎrilor pe o anumitǎ piaţǎ prin comportamentul lor strategic, prin gama de produse oferite, preţuri practicate, distribuţia diferitǎ şi promovarea proprie.[7, p.156]

f) Macromediul.