Executarea Pedepsei Private de Libertate

Extras din licență Cum descarc?

INTRODUCERE
Pedeapsa intimidează pretabilii (infractorii), izolează elementul de societate, este aducătoare de satisfacţii pentru victimă, fiind în acelaşi timp şi elementul de reeducare, pază şi securizare a condamnatului deţinut.
Pedeapsa privativă de libertate ridică multe probleme în executarea ei. în primul rând, prin natura sa, ea durează în timp, iar executarea va trebui observată, îndrumată şi supravegheată, în al doilea rând, executarea pedepsei închisorii se face într-un penitenciar, care este o instituţie specială şi complexă. Instituţia penitenciarului pune ea însăşi multe probleme, începând cu baza materială (locuri şi construcţii speciale), continuând cu organizarea şi structura ei specifică, cu probleme de pază şi securitate, cu problema personalului şi a specificului acestuia şi terminând cu probleme ale activităţii şi vieţii de zi cu zi în penitenciar a celor deţinuţi, în al treilea rând, există multe probleme personale şi dificile, de sănătate, muncă, trebuinţe, ale celor ce execută pedeapsa în penitenciar .
Atunci când abordăm subiectul imaginii unei instituţii, trebuie să ne raportăm la diferiţi observatori, care pot avea puncte de vedere diametral opuse, în acest caz, dacă vei întreba deţinuţii ce părere au despre instituţia penitenciarului, s-ar putea să răspundă că nu acolo le este locul, că le sunt încălcate drepturile, că resocializarea şi îndreptarea lor puteau fi realizate în alt mod, care să nu-i priveze de libertate, în schimb, dacă vei întreba un observator rezonabil din societate, un cetăţean onest, cinstit, acesta îţi va răspunde că îşi doreşte să trăiască într-o societate sigură şi în care să nu-i fie frică să iasă pe stradă sau să plece de acasă, în acest sens, va aprecia că penitenciarul are un rol determinant în societate, întrucât îi conferă sentimentul de linişte că infractorii sunt izolaţi de societate şi că vor răspunde pentru faptele lor. 
Problema care se ridică este următoarea - este într-adevăr penitenciarul o instituţie care asigură doar privarea de libertate, sau şi resocializarea infractorilor? Conform declaraţiei unui deţinut redată în cuprinsul unui studiu , „văd, cred, simţim nevoia ... lipsa educatorilor de reeducare, a persoanelor care să se implice în reeducarea noastră... am fost puşi în celulă ... suntem lăsaţi să putrezim ... depozitaţi ca un colet, mă întreb dacă societatea doreşte să ne ofere posibilitatea de a ne reabilita, dacă nu cumva scopul principal al societăţii nu este decât sancţionarea şi îndepărtarea noastră... ".
Un alt aspect important este acela că, în multe părţi ale lumii, aproximativ două treimi din infractori recidivează în maxim doi ani după eliberare. Cu toate acestea, Statele Unite ale Americii (SUA), care cheltuie 87 miliarde dolari pe an pentru sistemul penitenciar, fiind lider global în acest domeniu, este în mod constant preocupat de problema reintegrării. Marea Britanic cheltuieşte aproximativ 4,5 miliarde lire sterline anual pentru sistemul penitenciar şi serviciile de probaţiune fiind aproximativ în aceeaşi situaţie ca SUA .
La nivel european, penitenciarele se află sub responsabilitatea autorităţilor publice şi sunt separate de armată, poliţie şi cercetarea penală.
Normele europene privind penitenciarele, adoptate de Consiliul Europei în ianuarie 2006, cuprind orientări ample cu privire la funcţionarea penitenciarelor şi la tratamentul deţinuţilor. Acestea vizează protejarea drepturilor fundamentale ale deţinuţilor într-o manieră care să fie consecventă cu scopul legitim pentru care aceştia se află în detenţie şi să prevadă că aceste condiţii trebuie să faciliteze reintegrarea după eliberarea din închisoare.
„Univers" fascinant şi revoltător în egală măsură, penitenciarul este o lume în permanentă implozie psihologică, unde coordonatele de existenţă sunt stresul, disperarea, neputinţa, eşecul, patologicul, crima. In această lume atipică, principalii protagonişti sunt deţinuţii care ispăşesc o pedeapsă privativă de libertate şi personalul penitenciarului, ambele categorii fiind marcate de faptul că trăiesc într-un univers al aşteptării, în care marele supliciu este timpul.
Penitenciarele asigură custodia persoanelor condamnate definitiv pentru comiterea unor infracţiuni. De asemenea, au responsabilitatea de a se asigura că infractorii nu reprezintă o ameninţare la adresa altor oameni, însă în acelaşi timp vor trebuie să încerce să reabiliteze infractorii, astfel încât aceştia să se poată întoarce într-o zi în societate, pentru a duce o viaţă productivă.
În acest scop, penitenciarele trebuie să fie gestionate într-un cadru etic, ghidat de standardele internaţionale elaborate pentru a proteja drepturile deţinuţilor şi pentru a asigura că tratamentul acestora îşi propune să faciliteze reintegrarea lor socială, ca o prioritate. 
Concepţia modernă a serviciului penitenciar presupune faptul că acesta asigură servicii sociale. Astfel, s-a subliniat transformarea care are drept consecinţă pentru personalul de penitenciar, concepţia nouă a sarcinii sale; din simpli gardieni au devenit membrii unui important serviciu social care solicită competenţă, o pregătire adecvată şi o colaborare armonioasă între toţi membrii săi.

Fisiere în arhivă (1):

 Executarea Pedepsei Private de Libertate.doc

Imagini din acest licență Cum descarc?

Bibliografie

1. Ion, Oancea, Drept execuţional penal, Editura All Educaţional S.A., Bucureşti, 1998.
2. Cristian - Eduard Ştefan, Etică şi deontologie în sistemul penitenciar, Ed. Pro Universitatea Bucureşti, 2013.
3. Miele, Mihai Toan, Deţinuţii şi relaţiile în mediul carceral. Interviul - Studii de caz, Bucureşti, 2004.
4. Cătălin Petrică Ardelean, Coordonate psihologice ale periculozităţii în mediul penitenciar (teză de doctorat). Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj- Napoca, 2010.
5. Ioan, Chiş, Drept execuţional penal, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2013.
6. Ioan Liviu Tăut, (coordonator); Drăghici, Constantin Victor; Netedu, Andreea Florina; Iacob, Adrian, Teorie şi tactică penitenciară (curs universitar), Editura Sitech, Craiova, 2012.
7. George Antoniu, Un nou pas spre calea reformei penale, în RDP nr. 3 7/2002.
8. Sergiu, Ciobanu, Personalitatea infractorului. Adaptarea procesului educativ în raport cu personalitatea acestuia, în Revista de Ştiinţă Penitenciară nr. 3-4 ( 30), 1997.
9. Toader Tudorel, Drept penal român. Partea specială, ed. a 3-a revizuită şi actualizată, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.
10. Cristina Rotaru, Fundamentul pedepsei. Teorii moderne, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006.
11. Speranţa, Cehan, Motivaţia conduitelor suicidare în penitenciar, studiu în cadrul Direcţiei Generale a Penitenciarelor, 1995.
12. Al. Boroi, I. Rusu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008.
13. Petrache, Zidara, Drept penitenciar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 200.
14. Vasile Dobrinoiu şi colectiv, Drept penal. Partea generală, Ed. Atlas Lex, 2006.
15. P. Dobrică, Normalitate, conformare şi Devianţă socială, în Vlăsceanu, L. (coord.) Sociologie, Iaşi, Ed.Polirom, 2011.
16. Ioan Chiş, Raportul Direcţiei Generale a Penitenciarelor pentru anul 1996, în Revista de Ştiinţă Penitenciară nr. 1/1996.
17. Ioan, Chiş, Pedepsele penale necarcerale ale secolului XXI, Editura Wolters Kluvver, România, 2009.
18. Ilie Pascu, Vasile Dobrinoiu, Traian Dima, Mihai Adrian Hoţea, Costică Păun, Ioan 
19. Mirela Chiş, Gorunescu, Maxim Dobrinoiu, Noul Cod penal comentat, vol. I, Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2012.
20. Constantin Diaconu, Drept penitenciar, Ed. M. Duţescu, Craiova, 2001.
21. Ana Bălan, Stănişor, Emilian şi Mincă, Marinela, Penologie, Ed. Oscar Prinţ, Bucureşti, 2002.
22. Alexandru Boroi, , Drept penal şi drept procesual penal, Editura C.H. BECK , Bucureşti, 2008.
23. Costică Bulai, Bogdan Nicolae Bulai, Manual de drept penal, partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007.