Fenomenul brain drain migrația intelectualilor

INTRODUCERE

Artiștii, oamenii de știință, gânditorii, în general cei nativi ca nivel de inteligență, au fost atrași încă din antichitate de curțile princiare bogate și cu intenții de mecenat. În zilele noastre, acest fenomen numit ″brain-drain″, cunoaște o dezvoltare continuă și a căpătat dimensiuni impresionante. Printre elementele favorizante se numără: tendința de globalizare, concentrarea capitalurilor, dorința de acaparare a piețelor, avansul înaltei tehnologii, apariția unor blocuri economice. Expansiunea sistemelor economice pe orice direcție are ca suport principal cercetarea, inovarea, digitalizarea, robotizarea care conduc către creșterea performanțelor.

Realizarea obiectivelor nu se poate face decât cu sprijinul specialiștilor, care sunt atrași fără scrupule din orice colț al lumii, generând o migrație a inteligenței către țările bogate. Exodul amintit nu poate fi contestat și este ușor de argumentat. Tinerii dotați caută un mediu care să le ofere garanția calității procesului de instruire și educare cu recunoașterea internațională a calificărilor obținute. Nu este de neglijat perspectiva stimulentelor materiale superioare și posibilitarea promovării celor mai competenți în: instituții de învățământ, de cercetare sau în cadrul unor companii transnaționale puternice. Țara receptoare beneficiază de un efect de capitalizare a inteligenței din alte țări, fenomen cunoscut sub numele de ″brain-gain″. Dacă specialiștii nu se mai întorc în țara de origine, exodul inteligenței duce la irosirea potențialului de valoare adăugată pe care ar fi putut să-l genereze pentru dezvoltarea societății. De obicei, aportul adus de creierele care se repatriază este superior în mod semnificativ în comparație cu cel adus de restul populației.

Scurgerea de inteligență afectează tot mai mult România, care a intrat în grupul țărilor donatoare. Sectoare întregi ale economiei sunt în suferință datorită lipsei specialiștilor și prăpastia se adâncește în fiecare moment. Nimeni nu știe sau nu poate să reducă dimensiunile pierderii de inteligență, chiar dacă au apărut unele măsuri ce s-au dovedit a fi prea firave.

CAPITOLUL I.

ANALIZA FORȚEI DE MUNCĂ

Economia mondială a zilelor noastre este influențată puternic de direcții orientate către realizarea profitului și cucerirea piețelor de desfacere. Competiția a devenit nemiloasă, ieșită din limite și capabilă să utilizeze metode lipsite de etică. Dorințele unor oameni bogați au cunoscut o escaladare care a "infectat" țări, companii transnaționale sau blocuri economice. Cursa către condiții mai bune de viață sau acumularea de bogăție și capital pare a fi principala preocupare a unor persoane potente financiar și a unor conglomerate economice. Se discută practic despre bani, influență, relații profitabile. În această furtună care trebuie să producă plusvaloare, cei mai nedreptățiți sunt cei care muncesc.

1.1. Factorii de producție

Teoreticianul care a studiat și dezvoltat primul, în științele economice, subiectul factorilor de producție a fost francezul Jean Batist Say (1767-1832). Perioada în care a trăit s-a caracterizat printr-o emulație la nivel doctrinar, economic și politic. El a îmbogățit liberalismul economic prin două noțiuni noi:

A. Factorii de producție: munca, capitalul și pământul, care erau răsplătiți prin salariu, profit și rentă, toate însemnând câștiguri complementare;

B. Întreprinzătorul: adică persoana care se ocupă de organizarea unei entități economice ce pune la dispoziția consumatorului bunuri și servicii pentru a le comercializa în scopul obținerii de profit. Factorii de producție se identifică cu totalitatea resurselor care pot fi valorificate și se remarcă printr-o diversitate endogenă și eterogenă. Resursele sunt directe: cele palpabile (materiale, utilaje, echipamente, construcții), indirecte (prestări de servicii, activități bancare) sau cele fără substanță (experiență, studii, relații). Niciodată aceste verigi nu vor putea acționa singure, ci numai împreună.