Fenomenul Mistico Religios

INTRODUCERE

Ne întrebăm adesea ce mistere incredibile ascude fiinţa umană în adâncul existenţei ei şi ce destin misterios îi codiţionează viaţa? Un destin în faţa căruia mişcarea sistemului solar nu înseamnă decât o mişcare pur şi simplu, printre multe altele. Un destin care necesită schimbat în mod distinct prin autocunoaştere, foarte importantă şi necesară deoarece permite omului să afle cu adevărat cine este, de unde vine şi încotro se îndreaptă, permite aşadar obţinerea necondiţionată a înţelepciunii.

Dezorientarea tinerei generaţii, din punct de vedere al reperelor morale, spirituale, constituie un fond propice pentru adoptarea fenomenelor care apar şi se dezvoltă în societatea noastră. Aderarea la una din sectele mistico-religioase, consumul de droguri, violenţa sunt doar câteva din ispitele ce le pot marca existenţa într-un mod nefast, periculos.

Aceste secte nu au luat fiinţă din dorinţa de a ridica omenirea pe cele mai înalte trepte ale societăţii, ci s-au născut din aspiraţia de îmbogăţire pe căi necinstite, ilegale, ale liderilor, care prin manipularea colectivă şi inocularea ideilor lor, au un singur ţel, de a propaga doctrina monstruasă în rândul celor debusolaţi, celor care sunt lipsiţi de posibilităţi, care se simt singuri, marginalizaţi.

Adolescenţii sunt în general cei mai expuşi tentaţiei de convertire, fiind o perioadă dificilă a existenţei umane, caracterizată printr-o stare conflicuală între instinct şi raţiune. De aceea, prin firea lui rebelă, din dorinţa de afirmare, de cunoaştere se avântă în necunoscut, fără să realizeze pericolul şi repercursiunile acestei experienţe.

În momentul aderării la o sectă, tânătul îţi schimbă total atitudinea faţă de familie, de grupul de prieteni, de societate în general, însuţindu-şi regulile acesteia.

Investindu-l pe conducătorul grupului cu încredere deplină, noul adept al fenomenului sectar, alege să trăiască într-o lume bizară, plină de mister, în promiscuitate şi minciună.

În urma lor, ramân suflete pierdute şi bolnave, cărora nu li se va găsi antidotul nicicând, fiinţe marcate de durere, de teamă, de dezgust.

CAPITOLUL 1

APARIŢIA GRUPĂRILOR MISTICO-RELIGIOASE

1.1: Consideraţii generale privitoare la activitatea unor secte religioase

Secta este o grupare care s-a desprins dintr-o structură iniţială şi s-a format cu scopul de a corecta unele erori doctrinare atribuite structurii-mamă. Aceasta se caracterizează prin devotamentul exacerbat al membrilor faţă de o persoană care este liderul sectei sau o idee pe care o propagă în detrimentul societăţii.

Sectele au apărut înca din Evul Mediu, când anumite grupări de credincioşi, s-au desprins de „biserica mamă”, formând un nou grup religios cu o doctrină diferită de doctrina bisericii tradiţionale.

Această desprindere se realizează întotdeauna la iniţiativa unui grup sau a unui conducător şi este un protest faţă de un anumit sistem religios dar în acelaşi timp este şi o înfruntare a societăţii în general.

Din punct de vedere etimologic termenul de „sectă” îşi are originile în latinescul „sequi” şi reprezintă acţiunea de a urma un coducător sau o doctrină. O altă interpretare poate fi aceea că termenul ce denumeşte grupările sectanţilor provine din latinescul „secedere” care înseamnă separarea de ceva.

Cuvântul „sectă” a contopit în limba româna sensuri ale mai multor explicaţii latine păstrate şi în alte limbi romanice, cum ar fi „secare” = a secţiona, a despica, a taia (lat). Termenul de „sectă” nu se referă doar la realităţi existente în fenomenul religios. Spiritul „sectant” se manifestă şi în politică, filosofie, artă, pedagogie etc. Secta nu este doar o sciziune din vechea religie, ci şi o separare de aceasta. Separarea evoluează spre opoziţie şi solicitarea unei noi ierarhii spirituale şi comunitare. Valurile vechilor religii şi, în primul rând, adevărul docmelor, li se contestă supremaţia, secta instituind un sistem nou de valori şi criterii, prin care îşi promovează propria credinţă. Delimitarea şi separarea se conturează cu timpul, secta transformându-se într-un alt organism cu specific propriu.

Separaţia unei minoritaţi dintr-o colectivitate religioasă mai mare, fară a avea trăsăturile unui cult sau ale unei bisericii a fost numită sectă chiar de biserica din care s-a desprins tocmai pentru a scoate in evidenţă inferioritatea acesteia.