Fluxuri de Trezorerie

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Trezoreria întreprinderii priveşte în mod practic activităţile desfăşurate de toţi agenţii economici, sub acest aspect aceasta formează un domeniu de analiză şi dezbatere pentru specialiştii şi practicienii domeniului.

Locul şi rolul trezoreriei se remarcă în viaţa economica a unei entităţi economice, în perioadele de slabire a pieţei financiare , de reducere a autofinanţării, de creştere a inflaţiei, de limitare a creditului şi de creştere a ratei dobânzilor.

Cei mai mulţi dintre utilizatorii informaţiei contabile sunt interesaţi de fluiditatea activităţii dintr-o întreprindere şi în special de capacitatea acesteia de a asigura o viteză de rotaţie corespunzătoare pentru lichidităţi. Astfel, se impune necesitatea exploatării informaţiei contabile, prin care să se cunoască fluxurile de trezorerie, acestea fiind corespondentul fluxurilor patrimoniale ce tranzitează întreprinderea, cu impact imediat asupra lichidităţilor. Nevoia de a evidenţia analiza fluxurilor de trezorerie s-a făcut resimţită pe plan internaţional, în mod special la sfârşitul anilor ’80, când apar şi primele preocupări ale teoreticienilor şi ale analiştilor economici în acest domeniu.

Pe plan mondial, acest document este prezent sub denumirea generală de „tablou de flux” şi se referă la toate tablourile în care conceptul de flux are un rol determinant .

În acest context, se extinde sarcina contabilităţii în a oferi noi informaţii despre capacitatea unei entităţi de a face faţă plăţilor sale prin intermediul viitoarelor încasări, cu alte cuvinte de a genera fluxuri de trezorerie.

Găsirea modalităţilor adecvate pentru a utiliza fluxurile de trezorerie în realizarea diagnosticului financiar constituie una dintre sarcinile cele mai grele pentru analiştii financiari.

Dacă din punct de vedere teoretic fluxurile de trezorerie sunt amplu prezentate în literatura de specialitate, din punct de vedere al reflectării în contabilitate, există tendinţa de a fi asimilate cu contabilitatea de trezorerie.

Se impune astfel, o delimitare a principalelor categorii de fluxuri de trezorerie din multitudinea de operaţiuni economico-financiare ce sunt transpuse de către contabilitate într-un limbaj propriu şi sistematizarea acestora în vederea evidenţierii rolului central pe care îl ocupă trezoreria în cadrul sistemului informaţional economic al întreprinderii.

Prin reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 94/2001, se stabileşte cadrul legislativ din România în ceea ce priveşte întocmirea unui document de sinteză care să evidenţieze fluxurile de trezorerie. În aceste condiţii, se creează posibilitatea realizării unei comparaţii între informaţia oferită de tabloul de flux din ţara noastră şi informaţia oferită de tablourile întocmite în alte ţări.

Într-o economie de piaţă, întreprinderea trebuie privită ca un sistem care există şi funcţionează prin relaţiile sale cu terţii (investitori, creditori, buget, furnizori etc.), relaţii ce se concretizează prin fluxuri patrimoniale. De măsura în care aceste fluxuri îmbracă forma lichidităţilor sunt interesaţi atât terţii (pentru recuperarea sumelor investite şi obţinerea unui câştig sau pentru recuperarea unor creanţe), cât şi conducerea unităţii, pentru că numai astfel sistemul poate funcţiona.

Situaţiile financiare cu scop general sunt acelea menite să satisfacă nevoile utilizatorilor care sunt în situaţia de a cere rapoarte adaptate necesităţilor lor specifice de informaţii. Situaţiile financiare cu scop general le includ pe cele care sunt prezentate separat sau în cadrul altui document public, cum ar fi raport anual sau un prospect.

Situaţiile financiare trebuie să ofere o imagine fidelă a rezultatelor şi poziţiei financiare a unei societăţi la sfârşitul exerciţiului financiar, oferind informaţii utile unei categorii largi de utilizatori. În funcţie de natura şi dimensiunea evenimentelor ce au loc între data bilanţului şi data la care sunt semnate situaţiile financiare, aceste tranzacţii pot fi, de asemenea, incluse în situaţiile financiare sau prezentate in notele la situaţiile financiare.

Valorile ce trebuie incluse sau prezentate în situaţiile financiare cu scop general se stabilesc utilizându-se raţionamente profesionale. Aceste decizii vor fi fundamentate pe anumiţi factori ca de exemplu, cât de semnificative sunt informaţiile şi dacă acestea trebuie prezentate separat fie în bilanţ, fie în contul de profit şi pierderi, fie in notele la situaţiile financiare, precum şi cât de interesaţi sunt utilizatorii situaţiilor financiare să aibă acces la aceste informaţii, chiar dacă acestea pot să nu se refere la tranzacţii de valoare.

Situaţiile financiare individuale sau consolidate se referă la: un bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a variaţiei capitalurilor proprii, un tablou al fluxurilor de trezorerie, anexele care cuprind o descriere a politicilor contabile semnificative şi notele explicative.

Acceptat ca o situaţie financiră care redă capitalurile proprii prin diferenţa de active şi datorii, se consideră că bilanţul furnizează informaţii privind natura şi sumele investite în resursele întreprinderii, obligaţiile ei vizavi de creditori, precum şi partea proprietarilor în aceste resurse.