Fundamentele Doctrinare ale Economiei Ofertei

Introducere

În contextual social diamic şi pe fondul concurenţei dintre agenţii economici s-a închegat treptat doctrina economică a liberalismului, care va domina gândirea economică din epoca modernă şi care mai târziu va da naştere celui mai de seamă curent de gândire economică din epoca modernă “curentul liberalismului economic”.

Prima etapă a acestui glorios proces de cunoaştere şi testare practică a cunoştinţelor economice a constituit-o liberalismul economic clasic început cu W.Petty, continuat cu fiziocraţii, atingând culmile cu Adam Smith şi David Ricardo.

La baza modului de gândire stă aspiraţia gânditorilor analizaţi spre libertate. Suportul practic al libertăţii este, în viziunea lor, proprietatea privată asupra bunurilor, considerate temelie a economiei moderne de piaţă, convingerea lor că cele mai bune decizii pot fi luate de fiecare agent economic în parte în funcţie de interesele lui. Astfel devine posibilă concurenţa dintre agenţii economici pe piaţă, ca expresie generalizată a libertăţii, ghidată de semnalele pe care le va da piaţa agenţilor economici, respectiv de oscilaţiile preţurilor în funcţie de raportul schimbător între cererea şi oferta de bunuri şi bani de pe piaţă. În baza acestui proces economic complicat se degajă anumite reguli de funcţionare a economiei având loc autoreglarea economiei de piaţă prin mecanismul preţurilor, asigurând satisfacerea celor mai importante nevoi ale societăţii, funcţionarea echilibrată a economiei, în ciuda unor dezechilibre temporare şi parţiale.

Motivaţia acţiunilor şi deciziilor luate de agenţii economici este dorinţa lor de câştig (profit), preocuparea lor de a obţine câştiguri cât mai mari cu eforturi cât mai mici. Comportamentul raţional sau eficient al agenţilor economici, decurge din presupunerea că aceştia sunt întotdeauna bine informaţi şi capabili să utilizeze în mod optim informaţiile de care dispun.

În consecinţă, liberalii resping orice intervenţie a statului în tranzacţiile dintre agenţii economici, atribuie acestuia numai rolul de paznic al proprietăţii şi câştigurilor agenţilor economici.

Majoritatea covârşitoare a gânditorilor liberali clasici explică formarea şi mişcarea preţurilor pe piaţă cu ajutorul teoriei obiective a valorii bazată pe muncă şi au

convingerea că principiile metodologice şi teoretice formulate de ei ar avea valabilitatea universală.

Principalele trăsături ale liberalismului clasic sunt: aspiraţia spre libertate, apărarea proprietăţii private şi a individualismului, ordinea naturală din economie şi autoreglarea economiei de piaţă prin intermediul preţurilor stabilite în procesul de concurenţă, eficienţa agenţilor economici, politica economică a liberului schimb, teoria obiectivă a valorii ( bazată pe muncă ) şi universalitatea acestor principii şi teorii.

Problemele economice abordate de primii liberali clasici erau aspecte izolate ale mecanismului complicat al economiei de piaţă. Ei au abordat cu precădere probleme de microanaliză, care îi interesau pe agenţii economici, în principal problema preţurilor şi a veniturilor în măsura în care s-au ocupat de bani, liberalii clasici i-au tratat din altă perspectivă decât mercantiliştii, au insistat asupra naturii şi rolului lor, contestând idea mercantilistă a banilor sub forma ideală a bogăţiei, încercând să rezolve probleme legate de tehnica circulaţiei monetare (raport marfă bani, cantitatea normală de bani aflată în circulaţie). Unii dintre liberali clasici s-au ocupat şi de probleme macroeconomice-implicaţiile economice ale creşterii populaţiei, politica fiscală a statului, circulaţia veniturilor între clasele sociale, precum şi de probleme metodologice, atingând în treacăt şi probleme referitoare la piaţa mondială şi relaţiile economice internaţionale.

Adam Smith, primul mare economist al lumii, revine mereu în actualitate deoarece conceptele economice vehiculate de el, libera circulaţie a lucrătorilor şi a capitalului, concurenţa, liberă iniţiativă, ca şi instituţiile liberale de bază, piaţa şi proprietatea, sunt tot mai utilizate graţie procesului de integrare europeană, la nivel regional, şi a deschiderii ulterioare spre o societate globală.

Adam Smith a fost cel care a conturat un sistem teoretic al cunoştinţelor economice, a subliniat rolul fundamental al “diviziunii muncii” în dezvoltarea economică, a muncii în toate ramurile de producţie, a dezvoltat “teoriile valorii şi preţurilor” , a “veniturilor şi repartiţia acestora” , a “venitului net şi brut” , “a capitalului şi acumulării de capital” , a “comerţului internaţional” ; “structura veniturilor” şi a cheltuielilor publice a fost sintetizată pentru prima oară de Adam Smith, aducând lumina în natură şi formele impozitarii şi contribuind la conturarea ulterioară a sistemului fiscal.

Capitolul 1. Teorii economice

1.1. Avuţia Naţiunilor

În 1776, reputatul economist Adam Smith publică cartea "Avuţia Naţiunilor" unde prezintă concluzia că factorii determinanţi pentru o economie de liber schimb sunt cei nevăzuţi, denumiţi şi “Mâna Invizibilă” .

Doi ani mai târziu, Smith a fost numit director al vămilor la Edinburgh. Alături de mama sa, care a trăit până la nouăzeci de ani, Smith a dus o viaţă tihnită de celibatar, senin, mulţumit şi foarte probabil, distrat până la sfârşitul zilelor.