Furtul Calificat

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE REFERITOARE LA

PTRIMONIU ŞI LA OCROTIREA ACESTUIA

SECŢIUNEA 1: NOŢIUNEA DE PATRIMONIU ŞI OCROTIREA ACESTUIA

În planul drepturilor şi libertăţilor universal recunoscute şi reflectate în creaţii legislative, dreptul la proprietate ocupă un loc important, menţinându-şi şi astăzi un rol esenţial în modelarea societăţii fără a avea vârsta ei.

Proprietatea este atât în sens economic, cât şi în sens juridic, expresia supremă a accesului oamenilor la posesia, folosinţa şi dispoziţia bunurilor, numai ea conferind titularului toate aceste atribute pe care doar el le va putea exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare .

Expresia tipică a proprietăţii este patrimoniul, iar ocrotirea relaţiilor sociale referitoare la acesta a costituit întodeauna o preocupare fundamentală a statului de drept, patrimoniul fiind strâns legat de însăşi persoana membrilor grupului social, de dezvoltarea si consolidarea relaţiilor de convieţuire, de asigurarea stabilităţii şi ordinii in societate.

După cum se ştie ocrotirea relaţiilor patrimoniale este asigurată in principiu de alte ramuri ale dreptului ( dreptul civil, administrativ, dreptul muncii, etc.), ocrotirea penală a acestor relaţii având caracter subsidiar; acesta inseamnă că legea penală acţionează numai când se dovedesc ineficiente celelalte mijloace juridice nepenale sau extrajudiciare, dar în măsura în care este ineficientă ea constituie forma de atac la adresa acestor valori sociale intervenţia legii penale devine unica modalitate de combatere a unor asemenea fapte .

Concepţia civilistă asupra patrimoniului ca sumă a raporturilor juridice, adică a drepturilor şi obligaţiilor relative ce aparţin unei persoane, nu poate fi transferată în dreptul penal aşa cum este ea evocată în civil. Dreptul penal asigură ocrotirea patrimoniului prin combaterea faptelor îndreptate direct sau indirect împotriva bunurilor exterioare asupra cărora se exercită drepturile patrimoniale, adică asupra acelor bunuri care, în materialitatea lor, ar putea fi sustrase, însuşite, distruse, sau tulburată posesiunea lor. Aceste lucruri sunt ocrotite nu numai împotriva faptelor prin care s-ar ajunge la eliminarea efectivă a bunurilor, dar şi împotriva faptelor care ar pune în pericol situaţia acelor bunuri.

Ocrotirea penală priveşte numai lucrurile care fac parte din activul patrimoniului, datoriile subiectului, deşi fac parte din patrimoniu, n-ar putea fi obiect al sustragerii, insuşirii. Deşi în cadrul patrimoniului nu interesează cantitatea şi calitatea lucrurilor asupra cărora se exercită drepturile patrimoniale, ocrotirea penală a patrimoniului, ţine seamă de cantitatea şi calitatea lor. Astfel, poate constitui o agravantă la fapta de furt, sustragerea de bunuri având o anumită calitate sau care a produs consecinţe deosebit de grave, cum la fel de bine sustragerea unor bunuri în cantităţi reduse ar putea să înlăture caracterul de infracţiune al faptei .

CAPITOLUL AL II - LEA

NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE INFRACŢIUNII DE

FURT

SECŢIUNEA 1: NOŢIUNEA DE FURT SIMPLU

Furtul, cunoscut din cele mai îndepartate timpuri, constituie şi în prezent forma cea mai tipică dar şi cea mai frecventă de încălcare a patrimoniului fiind în esenţă, ca manifestare ce reprezintă pericol pentru societate, fapta oricărei persoane care fără drept ia un lucru mobil ce se află în sfera de stăpânire a unei alte persoane, pentru a-l trece în propria stăpânire.

Pe scara istoriei furtul se situează printre primele manifestări dăunătoare ale omului contra omului, iar fapta a fost întodeauna profound dezavuată şi sancţionată drastic în trecutul îndepărtat chiar cu pedeapsa capitală la unele popoare sau cu pedeapsa capitală la altele .

Din nici o legislaţie începând, cu îndepărtata antichitate şi terminând cu epoca contemporană, incriminarea furtului nu a lipsit în evoluţia istorică a dreptului penal român – lucru confirmat şi de vechile noastre pravile şi de legiuirile penale anterioare unirii principatelor.

Ţinând seamă de împrejurările diferite în care se poate comite fapta de luare a bunului, furtul a fost incriminat şi în forma simplă şi în forma calificată .

Furtul simplu constă, potrivit articolului 208, alin.1 C.pen., ”luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept”. Constituie furt şi “orice energie care are o valoare economică precum şi înscrisurile” precum şi “ luarea în condiţiile alin.1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept”.

SECŢIUNEA 2: ELEMENTELE INFRACŢIUNII DE FURT

Subsecţiunea 1: Obiectul infracţiunii

1: obiectul juridic

Furtul, ca toate infracţiunile contra patrimoniului, încalcă relaţiile sociale referitoare la patrimoniu public sau privat, de aceea aceste relaţii sociale contituie obiectul lor juridic comun (generic). În ceea ce priveşte obiectul juridic special, în cazul furtului, constă în relaţiile sociale de ordin patrimonial a caror existenţă şi dezvoltare sunt esenţial condiţionate de menţinerea situaţiei de fapt, adică de poziţia fizică pe care un bun o are în sfera patrimonială a unei alte persoane .