Geopolitica petrolului

INTRODUCERE

Suveran între combustibili, materie primă râvnită şi răsfăţată pentru sectoare de vârf ale industriei moderne, omniprezent în viaţa de toate zilele a omului, important factor al prosperităţii popoarelor, ,,aurul negru” domină cu autoritate economia şi civilizaţia contemporană, dând naştere unei adevărate ,,epoci a petrolului”

Despre petrol şi gaze s-a scris mult şi se va scrie şi mai mult în perioada următoare. Devine tot mai evidentă lupta marilor puteri pentru controlul şi gestionarea resurselor energetice planetare. Dacă pionieratul exploatării zăcămintelor de hidrocarburi început la mijlocul secolului al XIX-lea era motivat mai mult de dorinţa de îmbogăţire rapidă a unora, în prezent, accesul şi mai ales gestionarea resurselor energetice a devenit, pentru toate statele, mari, mijlocii şi mici, o necesitate acută.

„Mană cerească sau blestem“, petrolul are o istorie foarte veche, ale cărei origini se pierd în istorie. O istorie strălucitoare şi tenebroasă în care sunt prezenţi protagoniştii şi mulţimile, novatorii şi truditorii de rând, bogaţii şi săracii; în care petrolul este cauză şi efect; hotărăşte deznodământul războaielor, care la rândul lor hotărăsc viitorul petrolului; în care cei puternici îşi exercită autoritatea asupra celor mici; în care, apoi, cei mici îşi iau revanşa asupra celor mari.

Cunoscut încă din antichitate, petrolul a luminat, a încălzit, a dat viaţă. Dintr-o lovitură, el a schimbat ierarhia marilor porturi ale lumii, întratâta a fost eclipsată mişcarea celorlalte mărfuri de traficul naval cu hidrocarburi. El a modificat şi ierarhia naţiunilor. El a dăruit viaţă şi moarte. A fost rege în timp de pace sau de război. Pricină a ruinei ori sursă a prosperităţii, el a zămislit tot ceea ce poate fi mai rău şi tot ceea ce poate fi mai bun.

Componenta ideologică a bipolarităţii, cu toată infrastructura sa, inclusiv cea militară, a dominat confruntarea în perioada războiului rece. Odată cu revoluţia industrială, percepţia faptului că resursele, îndeosebi cele naturale, se găsesc acolo unde „nu trebuie” şi în posesia „celor care nu le merită” a apărut îndeosebi în zonele unde erau vitale.

Percepţia s-a acutizat pe măsura „aşezării” geografiei politice a lumii în cadrul unor graniţe mai mult ori mai puţin recunoscute, dar trasate, a căror nerespectare provoacă reacţii ce depăşesc cu mult stricta relaţie dintre doi actori politici. Petrolul, ca sursă energetică mondială dominantă a secolului al XX-lea, nu a fost străin de ultimul război mondial şi nu poate fi eliminat din motivaţiile unor conflicte distrugătoare şi astăzi, precum cele din Golf, Angola, Cecenia etc.

Dispariţia bipolarităţii a înlăturat un motiv redus la câţiva actori ai confruntării, descoperind straturi mult mai profunde ale unei competiţii în care participanţii sunt mult mai numeroşi iar motivaţia vitală. Economiile dezvoltate depind de resursele energetice oriunde pe glob. Pierderea accesului la acestea pot avea consecinţe distrugătoare, iată de ce o parte însemnată a politicilor externe, dar şi a celor de putere este preocupată de accesibilitatea conductelor şi terminalelor, viitoarele trasee pentru conducte, de parteneriate etc. Geopolitica este dominată de strategiile resurselor, îndeosebi a celor energetice. Geopolitica îi obligă pe subiecţii săi să ia în considerare „totalitatea preocupărilor actorilor prezenţi pe scena internaţională”, şi este permanent „interesată de calculele unora sau altora, …de obiectivele ce vizează cooperarea sau destinderea relaţiilor, dar şi utilizarea forţei sau de jocurile viclene.” Acţiunile teroriste de la 11 septembrie au avut efecte seismice asupra geopoliticilor energetice, mai ales asupra celor ale petrolului. Orientul Apropiat a devenit brusc o zonă mai puţin sigură, iar marile economii au realizat că sunt prea dependente de ea. Au trecut, deci, la acţiuni de disipare a dependenţei pe întreg globul. Ca urmare, au dobândit rapid importanţă strategică şi alte zone, s-au declanşat alte competiţii, interesele naţionale încep să capete altă greutate în raport cu cele ale alianţelor etc. De aceea rămâne strategia domeniul preferat al potenţialelor. „…Petrolul – a-l găsi, a-l transporta, a-l cumpăra, a-l păstra – rămâne un punct de focalizare a vieţilor noastre şi va continua să rămână astfel…” - declara un fost secretar de stat pentru energie al SUA, subliniind cum se transformă această resursă într-o problemă de securitate.

Este evident că există o legătură între deţinerea, cererea, aprovizionarea şi utilizarea resurselor energetice, răspândirea geografică şi accesul la ele. Controlul resurselor energetice – petrol, gaze naturale şi lichefiate, combustibili fosili – a devenit un obiectiv prioritar nu numai pentru actorii majori ai scenei internaţionale (SUA, UE, Federaţia Rusă), ci şi pentru noile puteri aflate în ascensiune (China şi India). În tot acest ,,mare joc”, un rol deosebit de important îl joacă şi Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Centrul de greutate al disputelor şi competiţiilor pentru întâietate s-a mutat din sfera militară spre sfera economică şi se derulează pe spaţii geopolitice. Sursele de energie au devenit atât de importante încât marile puteri, precum SUA, Rusia, China, Japonia şi UE se implică direct, urmărind să influenţeze deciziile cu privire la construcţia, plasamentul şi securitatea conductelor pentru transportul carburanţilor, acest fapt producând fluctuaţii neaşteptate în relaţiile dintre state.

Prin urmare, se acordă “respectul” cuvenit petrolului pe orice piaţă a lumii şi în orice societate, fie ea occidentală, asiatică, arabă sau africană, iar accesul la resursele de petrol, ca şi securizarea fluxurilor cu hidrocarburi, au devenit imperative pentru polii de putere ai planetei, dependenţi şi vulnerabili, în egală măsură, de acest ,,accident” geologic