INTRODUCERE 5 Istoricul reglemetării instituţiei 5 CAPITOLUL I 12 ROLUL.STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE GUVERNULUI 12 1. Rolul Guvernului 12 1.1 Aspecte de drept comparat privind rolul Guvernului 12 1.2 Rolul Guvernului României potrivit Constituţiei din 1991 13 2. Structura Guvernului 17 2.1 Aspecte de drept comparat privind structura Guvernului 17 2.2 Structura Guvernului României, potrivit Constituţiei din 1991 18 3. Funcţiile Guvernului 20 CAPITOLUL II 22 INVESTITURA,ISTORIC SI DREPT COMPARAT 22 1. Învestiutura Guvernului 22 1.1 Noţiune şi evoluţia reglementării în dreptul românesc 22 1.2 Formule de învestitură în constituţii republicane ce consacră un regim parlamentar 24 2. Regimul învestiturii Guvernului, potrivit Constituţiei României 27 2.1 Desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru 27 2.2 Solicitarea votului de învestitură 29 2.3 Acordarea votului de încredere 31 2.4 Numirea Guvernului şi jurământul de credinţă 34 3. Durata mandatului şi statutul membrilor Guvernului 35 3.1 Durata mandatului Guvernului 35 3.2 Condiţii pentru funcţia de membru al Guvernului 36 3.3 Incompatibilităţi ale funcţiei de membru al Guvernului 37 3.4 Încetarea funcţiei de membru al Guvernului 39 CAPITOLUL III 41 ORGANIZAREA INTERNA ŞI FUNCŢIONAREA 41 GUVERNULUI. ATRIBUŢIILE GUVERNULUI 41 1. Organizarea internă a Guvernului 41 1.1 Statutul Primului-ministru 41 1.2 Structuri operative şi aparatul de lucru al Guvernului 41 2. Funcţionarea Guvernului 46 3. Atribuţiile Guvernului 47 3.1 Atribuţii privind asigurarea executării legilor şi a celorlalte dispoziţii normative dare în aplicarea acestora 47 3.2 Atribuţii privind conducerea şi controlul activităţii ministerelor şi celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale 48 3.3 Atribuţii privind elaborarea proiectelor de legi şi supunerea lor spre adoptare Parlamentului 49 3.4 Atribuţiile privind desfăşurarea activităţii economico-financiare şi sociale 51 3.5 Alte atribuţii ala Guvernului în realizarea politicii interne 52 3.6 O altă categorie de atribuţii ale Guvernului sunt cele din domeniul politicii externe 53
Guvernul şi atribuţiile sale 1. Introducere 1.1. Istoricul reglementării instituţiei Regulamentele Organice nu au reprezentat prima consti¬tuţie scrisă întrucât nu exprimau voinţa poporului - Adunarea Obştească Extraordinară nefiind un organ reprezentativ, nici sub forma delegării sale. Importanţa lor constă în aceea că s-a înlocuit în parte sistemul organizării feudale, stabilindu-se o organizare de stat bazată, formal, pe principiul separaţiei puterilor, după modelul Constituţiilor burgheze. De asemenea, s-au prevăzut reglementări privitoare la alegerea domnului şi limitarea puterilor acestuia, reglementări referitoare la Aduna¬rea obştească, organizarea administrativă şi judecătoreasca. Remarcăm că deşi au fost elaborate după aproape jumătate de veac de la revoluţia burgheză franceză precum şi că în unele acte interne româneşti se prevăzuseră reglementări din Declaraţia Franceză din 1791, în Regulamentele Organice nu apare nici o dispoziţie referitoare la drepturile şi libertăţile funda¬mentale cetăţeneşti. Regulamentele Organice prevedeau următoarele autori¬tăţi administrative: - Sfatul administrativ (ordinar), conducea administraţia şi era compus din ministrul de Interne, marele postelnic şi ministrul Finanţelor, deliberând sub preşedinţia ministrului de interne. Ca atribuţii, Sfatul administrativ elabora proiecte de legi care, după aprobarea dată de domn, erau supuse dezbaterii Adunării Obşteşti. In cazul de ivire a unor probleme de o însemnătate deosebită, Sfatul administrativ era convocat de domn. - Ministerele sunt înfiinţate pentru prima dată de Regula¬mentele Organice, existau de asemenea şi "alte organe centrale de stat", ca: Departamentul finanţelor (visteria) care se ocupa de finanţe, industrie şi comerţ; Secretariatul de Stat (postelnicia), în frunte cu marele postelnic, cu ajutorul căruia se comunicau ordonanţele domneşti, sub conducerea lui se afla agentul ţării de pe lângă Poartă, şi Obştescul Control; Depar-tamentul vorniciei dinlăuntru, care conducea afacerile interne, învăţământul, lucrările publice, agricultura, sănătatea şi asistenţa socială; Marea logofeţie a credinţelor şi pricinilor bi¬sericeşti (numai în Ţara Românească); Marele Spătar (în Ţara Românească) şi marele hatman (în Moldova), conduceau miliţia teritorială. Este de subliniat reglementarea privind îmbunătăţirea administraţiei prin stabilirea condiţiei juridice a funcţionarilor publici prin faptul că devenind salariaţi ai statului primeau leafă stabilită de domn şi de Adunarea Obştească, interzicându-se posibilitatea primirii de către aceştia a venitu¬rilor din slujbe. De asemenea, Regulamentele Organice au fixat pensii pentru funcţionarii de stat, au reorganizat armata prin instituirea obligativităţii serviciului militar pentru toţi românii, organizând oştirea prin trupe permanente şi miliţii teritoriale. Dar reglementarea de substanţă a Regulamentelor Organice se referă la organizarea judecătorească, fiind înfiin¬ţate instanţe judecătoreşti care funcţionau conform princi¬piului :"despărţirii puterilor cârmuitoare şi judecătorească". Legă¬tura dintre domn şi instanţele judecătoreşti era făcută de logofătul dreptăţii care conducea Ministerul Justiţiei. Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris (Statutul lui Cuza) stipulă că: Puterea executivă era exercitată de Domnul cu ajutorul Guvernului. Tot Guvernul pregătea regulamentele interioare ale Adunării Elective şi ale Corpului Ponderatoriu (art. XVI). În cazul când Guvernul ar fi fost nevoit să ia măsuri de urgenţă care cereau concursul Adunării Elective şi a Senatului, când acestea nu se aflau întrunite în sesiune, ministrul era dator să le supună aprobării, la cea dintâi convocare, motivele şi rezultatele măsurilor (art. III, alin. 4 din Modificaţiuni îndeplinătoarea Statutului). Constituţia din 1866 prevedea în legătură cu exercitarea autorităţii administraţiei că: - Miniştrii erau cei cu ajutorul cărora regele îşi exercita atribuţiile de ordin administrativ-executiv, în calitate de titulari ai departamentelor - ministerelor înfiinţate numai prin lege. Regele numea şi revoca miniştrii, care răspundeau întrucât "nici un act al regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta devine răspunzător de acel act" (art. 92, alin. 2).
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
