Cap I. Istoric Cap II. Notiuni de anatomie si fiziologie a aparatului digestiv Cap III. Ingrijirea pacientilor cu hepatita cronica agresiva A. Date despre boala 1. Definitie 2. Risc de expunere 3. Etiologie 4. Patogenie 5. Simptomatologie 6. Date paraclinice si de laborator 7. Diagnostic - pozitiv - diferential 8. Evolutie si prognostic 9. Tratament - igieno-dietetic - medicamentos 10. Profilaxie-educatie pentru sanatate B. Ingrijiri generale C. Ingrijiri specifice 1. Proces de ingrijire 2. Studiu pe cazuri Cap IV. Concluzii Cap V. Bibliografie selectiva
Cap I. Istoric II.2. ISTORIC Inca din secolele XVIII si XIX au fost observate ictere febrile cu caracter epidemic in timpul razboaielor, denumite „boala militara” sau „icter soldatesc”. Astfel de epidemii s-au observat in cursul campaniei din Flandra (1793), cu ocazia razboaielor survenite in timpul lui Napoleon, in razboiul de secesiune din SUA (22.509 cazuri cu 161 morti). Demn de remarcat este faptul ca in tara noastra s-a facut una din primele mentiuni asupra caracterului epidemic al acestor ictere. Dupa Bologa (citat de Koppick) medicul Martinus Lange din Brasov a descris o epidemie de icter, observata in oras in 1784, pe care a comunicat-o la Academia naturalistilor din Berlin sub denumirea de „Historia icterorum epidemiorum”. O conceptie justa asupra icterului cataral, ca boala infectioasa generala, a emis, inca de la sfarsitul secolului al-XVIII-lea (1889), clinicianul rus Botkin, din care cauza Kisel a propus ca aceasta boala sa se denumeasca „boala Botkin”. Hepatitele cronice constituie un grup de boli ale ficatului, caracterizate prin leziuni predominant inflamatorii, difuze, cronice in ficat si avand cauze variate si evolutii diferite. Ele reprezinta un grup morfologic bine definit clinic si anatomic si diferit de hepatoze, un alt mare grup de boli hepatice ,cronice, inflamatorii, cu leziuni predominant degenerative si cu mecanism dismetabolice. Hepatitele cronice au leziuni infiltrativ-inflamatorii in spatiile porte si in interiorul lobulilor, asociate deseori cu leziuni hepatocelulare necrotice si variate reactii hiperplazice fibrotice, care conditioneaza in ansamblul lor evolutia bolii.Dupa aspectele clinice si mai ales anatomice la biopunctia hepatica, hepatitele cronice se pot deosebi in hepatite cronice persistente, ale caror leziuni infiltrative sunt limitate la nivelul spatiilor porte, de intensitate redusa si fara agravari, evoluand de obicei spre vindecare sau stabilizare de-a lungul catorva ani si in hepatitele cronice evolutive, active, zise sau agresive, cu leziuni infiltrative bogate in spatiile porte si periportal, cu invadarea si dislocarea periferiei lobulare, cu alterari necrotice hepatocelulare insulare, cu fibroza reactiva si cu agravarea progresiva a leziunilor, cu evolutie mai lenta sau mai rapida, deseori spre ciroza. In hepatitele cronice agresive este nevoie, pe langa tratamentul etiopatogenic aplicat si de un repaus fizic si psihic de minimum un an, prin pensionare temporara si tratamente repetate aplicate in spital, sanatorii, cu intervale la domociliu sub control medical, clinic si paraclinic. Tendinta evolutiva si uneori cirogena a acestor hepatite reclama un tratament igieno-dietetic medicamentos si sanatorial corect si sustinut aplicat. Se pot obtine astfel ameliorari si retrocedari dupa 2-3 ani de tra 232i84c tament. In aceste forme de hepatite cronice agresive sunt necesare controale biopticerepetate la 12-18 luni, intrucat evolutia lor clinica si biochimica nu acorda totdeauna cu starea lor lezionala. Nu rareori se vad bolnavi, in special tineri, cu forme clinice usoare,cu teste hepatice slab pozitive, care par a avea o hepatita cronica persistenta si la care biopsia hepatica arata leziuni invadate periportale de tipul hepatitei agresive. Cap II-Notiunii de anatomie si fiziologie a aparatului digestiv Tubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente:gura,faringe(cu dubla apartenenta esofag,stomac,intestin subtire,intestin gros.Functiile pe care le indeplineste gura,sunt:masticatie pentru formarea bolului alimentar,inceputul digestiei glucidelor,functia de fonatie,functia receptoare,functia de aparare si functia fizionomica. Faringele este un organ care apartine atat aparatului digestiv,cat si aparatului respirator.El se afla situat in partea posterioara a cavitati bucale si se continua cu esofagu. Esofagul este un organ musculo-membranos tubular,care face legatura intre faringe si stomac.El incepe la nivelul vertebrei a-7-a cervicale(C7) in dreptul cartilajului cricoid,si se termina in dreptul vertebrei a-11-a,toracale la cardia,este lung de 25-32 de cm si are un calibru care variaza intre 10-22 cm.Ca structura esofagul este alcatuit din 3 straturi:la interior se afla mucoasa,ca un epiteliu pavimentos stratificat,urmeaza tunica mijlocie,care este musculara si are 2 straturi,unul intern cu fibre circulare,si unul extern cu fibre longitudinale;tunica externa este formata din tesuturi conjuctiv lax care se continua cu tesutul de sustinere mediastinal. Stomacul,organ cavitar musculo-glandular,este segmentul tubului digestiv situat intre esofag si intestin subtire.Forma lui este asemanatoare cu a unei pere,cu varful usor indoit si indreptat in sus;la examenul radiologic apare ca litera "J" sau ca un carlig. Intestinul subtire incepe la pilor si se termina la nivelul valvulei ileo-cecale.El are 3 segmente:duoden,jejun si ileon. Intestinul gros este segmentul terminal al tubului digestiv,el incepe de la valva ileo-cecala si se termina cu anusul.Intestinul gros este impartit in urmatoarele segmente:cecul,colonul ascendent,colonul transvers,colonul descendent,colonul sigmoid si rectul.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
