Hepatită cronică C - studiu retrospectiv asupra răspunsului la tratamentul antiviral 2009-2010

PARTEA GENERALĂ

I.IMPORTANȚA INFECȚIEI CU VHC IN CONTEXT EPIDEMIOLOGIC

1.INTRODUCERE

Infecțiile cronice hepatice virale sunt printre cele mai frecvente afecțiuni virale ale omului și reprezintă o problemă de sănătate publică mondială. Aproximativ 170 de milioane de persoane (3% din populație) sunt infectate cronic cu virusul hepatitei C (VHC). Hepatitele cronice datorate virusurilor B si C sunt principalele cause de ciroza hepatică și carcinom hepatocelular , care sunt responsabile de o rată înalta a morbidității și mortalității.

Totuși in ultimii ani, cunoștințele despre epidemiologia și istoria naturală a hepatitelor cronice virale s-a îmbunatațit considerabil. De asemenea, s-a reusit și o creștere importantă a eficacității terapiei. Noile medicamente și noi strategii terapeutice care sunt in prezent in faza de testare ar putea îmbunătăți si mai mult aficacitatea tratamentului în viitorul apropiat.

Spre deosebire de virusurile hepatitice A și B, infecția cronicăse dezvoltăla majoritatea pacienților expuși la VHC , predispunîndu-i la complicațiile amintite. La nivel mondial, 24% din cele 500.000 de cazuri noi de cancer hepatic sunt atribuite infecției cu VHC.

De când VHC a fost descoperit (în 1989), anticorpii împotriva acestui virus au fost detectați in serul pacienților de toate varstele, rasele, sexele și din orice regiune a globului. Colectarea unor date epidemiologice exacte despre infecția cu VHC e problematică datorită naturii asimptomatice a celor mai multe infecții acute.[1]

2.PREVALENTA MONDIALĂ

Organizația Mondială a Sănătătii estimeazăcă 230 de milioane de oameni sunt infectați cu VHC, din care mai mult de 170 de milioane sunt purtători cronici și circa 3-4 milioane se infectează in fiecare an. De aceea hepatita cu virus C reprezintă o pandemie virală, de 5 ori mai răspândită decât infecția cu HIV.

Majoritatea datelor despre prevalență provin de la unele segmente de populatie cum sunt donatorii de sânge, femeile gravide sau persoanele spitalizate. Observatia că nu toți cei infectați cu VHC au anticorpi detectabili, precum și faptul că la OMS nu sunt disponibile date din numeroase tări, e foarte probabil ca cifra de 230 milioane (3%) să fie subestimată.[2]

Deși infecția cu VHC apare pretutindeni, este mai frecventă in regiuni ca Africa, Asia și America de Sud și mai rară în Europa de Vest, America de Nord și Australia, corespunzînd nivelului de dezvoltare socio-economică.

Tabelul 1. Prevalența mondială a infecției cu VHC(OMS).[3]

Regiunea OMS Populația totală(mil.loc) Prevalența(%) Persoane anti-VHC pozitive Nr. de tări fară date

Africa 602 5,3 31,9 12

America 785 1,7 13,1 7

Regiunea est-mediteraneană 466 4,6 21,3 5

Europa 858 1,0 8,9 19

Asia de SE 1500 2,2 32,3 3

Pacificul de Vest 1600 3,9 62,2 11

Total 5811 2,9 169,7 57

Figura 1. Prevalența globală a infecției cu VHC(OMS, 2003)

Aproximativ 85% din cei nou infectați dezvoltă hepatită cronică, care se poate complica cu ciroza hepatică, insuficiența hepatică, carcinom hepatocelular. Nu s-a descoperit pîna astazi un vaccin eficient, iar tratamentul hepatitei cronice cu virus C este prea scump pentru majoritatea țărilor în curs de dezvoltare. De aceea, infecția cu VHC este o importanta cauză de mortalitate si morbiditate, cu puternice implicații socio-economice.

Date exacte despre prevalența și incidența infecției cu VHC sunt greu de obținut, majoritatea datelor raportîndu-se la subgrupuri specifice. Variația în sensibilitatea și specificitatea testelor de diagnostic reprezintă o altă sursă de inacuratețe a datelor.

Prevalența variază foarte mult in lume. Rata cea mai mare este inregistrata în Egipt(22%), alte tări africane cu incidentă crescută fiind Rwanda, Camerun, Congo- implicate fiind adesea practice și ritualuri traditionale (sacrificarea, circumcizia).[2,3]

În multe țări în curs de dezvoltare unde se folosesc și astăzi sânge și produse din sânge neverificate, principala cale de trasmitere e reprezentată de injecțiile intravenoase cu echipament nesterilizat și transfuziile de sânge. Țările dezvoltate(Europa de Vest, Australia) au în general o prevalență sub 1% (în țările scandinave chiar mai puțin de 0,5 %); excepție fac Statele Unite (1,8%), în principal datorită consumului crescut de droguri intravenoase.[1]

Prevalența anticorpilor anti-VHC la nivelul întregii populații din Romînia este de 4-5% ceea ce reprezinta un izvor imens de pacienți.