1.Rolul identificarii criminalistice in activitatea judiciara 2.Scurt istoric al identificarii persoanelor si cadavrelor CAPITOLUL I Aspecte teoretice privind identificarea criminalistica 1.Notiunea de identificare criminalistica 2.Obiectul identificarii criminalistice 3.Principiile identificarii criminalistice CAPITOLUL II Identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare sau metoda portretului vorbit 1. Aspecte generale 2. Metoda portretului vorbit 3. Tehnici de descriere a semnalmentelor statice si dinamice 3.1.Descrierea semnalmentelor statice 3.2.Descrierea semnalmentelor dinamice 4. Metode tehnice de realizare a portretului vorbit CAPITOLUL III Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute 1. Metoda supraproiectiei 2. Reconstituirea fizionomiei dupa craniu 3. Identificarea dupa resturile osoase 4. Identificarea dupa sistemul dentar si lucrarile stomatologice 5. Identificarea prin expertiza fotografiei de portret 5.1. Confruntarea 5.2. Juxtapunerea 5.3. Caroiajul sau metoda retelelor patrate 5.4. Masurarea valorilor unghiulare 5.5. Proiectia punctelor comune 6. Fotografia de identificare a cadavrelor necunoscute CAPITOLUL IV Identificarea persoanei dupa voce si vorbire 1.Notiuni generale 2.Caracteristicile de identificare a vocii si a vorbirii 2.1.Caracteristicile vocii 2.2. Caracteristicile vorbirii 3.Expertiza criminalistica a vocii si a vorbirii CAPITOLUL V Identificarea persoanelor si a cadavrelor pe baza inregistrarii penale 1. Aspecte teoretice privind inregistrarea penala 2. Inregistrarea la cazierul judiciar 2.1. Inregistrarea nominala sau alfabetica 2.2. Inregistrarea dactiloscopica 40 2.2.1. Inregistrarea dactiloscopica decadactilara 41 2.2.2. Inregistrarea dactiloscopica monodactilara 41 2.3. Inregistrarea persoanelor disparute si a cadavrelor cu identitate necunoscuta 42 3. Inregistrarea dupa modul de operare 42 3.1. Inregistrarea infractorilor 44 3.2. Inregistrarea datelor referitoare la fapte penale cu autori neidentificati 44 3.3. Inregistrarea in baza de date genetice 44 BIBLIOGRAFIE
1. Rolul identificarii criminalistice in activitatea judiciara Stabilirea adevarului este o problema asupra careia se concentreaza atat activitatea organelor de urmarire penala, cat si a instantei in baza probelor si prin intermediul mijloacelor de proba prevazute de legea penala. Criminalistica este recunoscuta ca fiind una dintre principalele stiinte ale procesului judiciar deoarece are rolul de a determina materialitatea faptelor penale, de a dovedi infractiunea si de a stabili vinovatia infractorului, identificat prin tehnici criminalistice. Criminalistica are rol educativ in asigurarea bunei pregatiri profesionale a tuturor celor ce urmeaza sa-si desfasoare activitatea in domeniul juridic deoarece ea porneste de la datele pe care le furnizeaza diferite stiinte si de la experienta generalizata a organelor de urmarire penala, stabilind metodele si mijloacele pentru prevenirea infractiunilor, identificarea faptuitorilor si aflarea adevarului. Identificarea criminalistica reprezinta numai unul dintre mijloacele de probatiune admise de lege, una dintre laturile procesului de stabilire a imprejurarilor de fapt, stabilirea adevarului fiind o problema asupra careia este concentrata atat activitatea organelor de urmarire penala, cat si a instantei, aceasta realizandu-se in baza probelor. Identificarea criminalistica reprezinta mijlocul cel mai eficient de stabilire a faptuitorului, precum si a altor persoane implicate, dupa urmele produse de maini, picioare, dinti, de imbracaminte etc., dar si una dintre modalitatile de stabilire a victimei in cazul cadavrului necunoscut prin metode tehnice specializate. Metodele de identificare a persoanelor si a cadavrelor dupa semnalmentele exterioare, precum si prin alte metode criminalistice intregesc mijloacele oferite de tehnica criminalistica pentru descoperirea si identificarea participantilor la savarsirea de fapte penale sau a victimelor unor infractiuni sau accidente. Identificarea criminalistica reprezinta numai unul dintre mijloacele de probatiune admise de lege, una din laturile procesului de stabilire a imprejurarilor de fapt, mai exact, mijloacele de probatiune asimileaza identificarea ca fiind una dintre componentele sale, fara a se confunda cu aceasta si, mai ales, fara a se reduce la aceasta. In sens contrar, orice deviere de la dispozitiile legii exclude utilizarea rezultatelor identificarii in procesul de probatiune. Rolul identificarii criminalistice consta in faptul ca aceasta rezolva probleme de natura faptica, nu si de natura juridica. Astfel ca in sfera identificarii criminalistice nu intra probleme cum ar fi stabilirea vinovatiei sau a nevinovatiei unei persoane suspectata de savarsirea unei infractiuni, insa este posibil ca ea sa contribuie la examinarea si clarificarea imprejurarilor in care s-a comis fapta. In acest sens, criminalistului nu i se poate cere sa raspunda la intrebarea daca o persoana a comis o anumita infractiune, de exemplu furt, dar poate fi intrebat daca urmele de maini descoperite la locul savarsirii infractiunii au fost sau nu create de o anumita persoana. 2. Scurt istoric al identificarii persoanelor si cadavrelor Progresul realizat in toate domeniile cunoasterii umane, care a fost esential in dezvoltarea stiintei criminalisticii, a condus la identificarea unor noi si numeroase tehnici de lupta impotriva criminalitatii. Specialistilor in identificarea persoanelor le este cunoscut clasicul exemplu al descrierii semnalmentelor din primul mandat de arestare cunoscut in istorie, emis la Alexandria, in anul 145 i.H. In mandat se preciza ca un sclav apartinand unui deputat, a fugit din Alexandria. Acesta era descris ca avand picioarele drepte, o cuta in barbie, o cicatrice deasupra buzelor, un tatuaj pe mana dreapta si purta o centura care continea monede de aur. Din acest exemplu reiese importanta si rolul identificarii persoanei dupa semnalmente si faptul ca inca din antichitate oamenii au fost preocupati de gasirea unor modalitati adecvate de identificare. Literatura de specialitate accentueaza importanta identificarii persoanelor dupa voce si vorbire . In perioada 1754-1780, John Fielding, sef al "Bow-Street-Rumnere", fiind orb, a reusit sa recunoasca un numar de 3000 de infractori dupa vocile lor. Acesta este un caz important care demonstreaza cat de personala este vocea si vorbirea. Hans Gross, judecatorul austriac, care este considerat fondatorul criminalisticii, Alphonse Bertillon, un alt pretendent la titlul de fondator al criminalisticii, Ernest Goddefroy etc. au fost preocupati sa introduca noi metode si mijloace in instrumentarea cauzelor penale care sa asigure un grad sporit de obiectivitate rezultatelor cercetarii penale. Oamenii de stiinta englezi sustin ca intemeietorul criminalisticii este Sherlock Holmes, celebrul erou al lui Sir Arthur Conan Doyle, care isi castigase binemeritata faima de pionier al criminalisticii, care avea urmatorul crez: ,,Ca toate celelalte stiinte, cea a deductiei si analizei nu poate fi insusita decat cu pretul unor studii indelungate si minutioase; de altfel, viata este prea scurta pentru a permite unui muritor sa atinga perfectiunea pe acest taram. Inainte de a se indrepta spre aspectele morale si intelectuale ale temei, care prezinta cele mai mari dificultati, cercetatorul ar trebui sa incerce rezolvarea problemelor elementare. Sa invete mai intai sa citeasca dintr-o privire povestea unui om, meseria sau profesiunea pe care o exercita. Oricat de pueril ar putea sa para un asemenea exercitiu, el ascute facultatile de observatie si te invata ce si unde sa cauti. Unghiile, maneca hainei, pantofii, genunchii pantalonilor, proeminentele degetului gros si ale celui aratator, expresia fetei, mansetele camasii - fiecare dintre aceste elemente releva din plin profesiunea unui om. Este aproape de neconceput ca, adunand toate aceste date, un cercetator competent sa nu se edifice asupra cazului pe care il studiaza" . Sherlock Holmes a definit criminalistica ca fiind ,,o stiinta a starilor de fapt in procesul penal". Alphonse Bertillon considera ca era intuitiei trebuia sa fie inlocuita cu era stiintifica si ca sistemul de identificare bazat doar pe observatii era imperfect si supus multor erori. Acesta, inca de la incadrarea sa in politie duce o lupta acerba pentru a introduce in politie metoda antropometrica de identificare, pe care o considera fara cusur si introduce fotografia signaletica, executata din profil, neretusata prin care se urmareste recunoasterea unor semne particulare, clasificarea fotografica si fotografia metrica bazata pe doua cifre: inaltimea dintre axa obiectivului si sol plus distanta dintre centrul obiectivului si placa. Acesta a avut un mare succes in cazul Roenigstein, demonstrand pe baza masuratorilor, identitatea acestui infractor periculos, acuzat de uciderea unui pustnic si de profanarea mormantului unei baronese. Intocmai Hans Gross a studiat metodele de identificare ale lui Alphone Bertillon si a obtinut aprobarea Ministerului de Interne al Austriei sa fondeze un serviciu de identificare antropometrica la Viena. Spre deosebire de toti ceilalti pretendenti la titlul de fondator al criminalisticii, Hans Gross a fost cel care a denumit Criminalistica, noua stiinta judiciara desprinsa din Medicina Legala, ca fiind un sistem unitar, autonom si pluridisciplinar. Acesta anticipeaza si cele trei parti mari ale Criminalisticii care s-au impus pana in prezent: Criminalistica tactica, Criminalistica tehnico-stiintifica, Criminalistica metodologica.
1. Andrei Iuliu, Saroiu Ionel, Triumful adevarului, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997. 2. Anghelescu Ion, Expertiza criminalistica a vocii si a vorbirii, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1978. 3. Anghelescu Ion, Metode de identificare a persoanelor dupa voce si vorbire, CNST, Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci, Brevet de Inventie nr. 5556/21.IV.1972. 4. Argeseanu Ion, Criminalistica si criminologia in actiune, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001. 5. Asanache Gheorghe, Tratat de criminalistica, vol. II, Editura Ministerul de Interne, Bucuresti, 2014. 6. Buzatu Nicoleta Elena, Criminalistica, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2015. 7. Carjan Lazar, Criminalistica, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2005. 8. Carjan Lazar, Chiper Mihai, Criminalistica, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2015. 9. Ciopraga Aurel, Iacobuta Ioan, Criminalistica, Editura Fundatiei ,,Chemarea", Iasi, 1997. 10. Constantin Ion, Radulescu Marius, Dactiloscopia, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1975. 11. Dan Nicolae, Tratat practic de criminalistica, vol. II, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1978. 12. Draghici Constantin, Metode si tehnici moderne de cercetare si identificare criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006. 13. Dumitru Constantin, Panghe Corneliu, Portretul vorbit, Editura Serviciul cultural, presa si editorial, Bucuresti, 1974. 14. Ionescu Florin, Criminalistica, Editura Universitara, Bucuresti, 2008. 15. Ionescu Lucian, Dumitru Sandu, Identificarea criminalistica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990. 16. Iftenie Valentin, Dermengiu Dan, Medicina legala, Editura C. H. Beck, Bucuresti, 2014. 17. Minovici Nicolae, Scoala antropologica (Bertillon) pentru agentii de politie, Editura Imprimeria statului, Bucuresti, 1900. 18. Mircea Ion, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999. 19. Olteanu Gabriel Ion, Ruiu Marin, Tactica criminalistica, Editura AIT Laboratories, Bucuresti, 2009. 20. Petre Augustin, Petre Teodor Cosmin, Repere tehnice in criminalistica, Editura Detectiv, Bucuresti, 2013.
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
