Identitatea unei biblioteci pentru copii - proiectul Gâza, spiridușul cărturar

Introducere

Punctul de pornire a acestei lucrării a fost un proiect realizat pentru colocviul „Biblioteci pentru copii”. Acest proiect va fi anexat la lucrarea de diplomă pentru a sublinia ideea de continuitate şi de dezvoltare.

Această bibliotecă s-a născut şi am considerat-o ca pe un copil care, la un moment dat, trebuia să îşi evidenţieze calităţile. De aceea momentul examenului de absolvire a reprezentat un prilej pentru a concretiza acest proiect.

Motivele pentru care am realizat această lucrare sunt:

-am considerat că elaborarea imaginii unei biblioteci pentru copii este un subiect care îmi va permite libertatea de exprimare şi de creaţie;

-este un subiect inedit în cadrul Secţiei de Bibliologie şi Ştiinţa Informării;

-acest proiect ar putea să fie adaptat oricând unei cereri de finanţare privind constituirea unei biblioteci pentru copii.

Scopul lucrării este de a face să pătrundă cartea în mediile sau uneori în familiile care nu sunt în contact cu lumea cărţilor, încercarea de a contribui la elaborarea unei politici durabile în jurul cărţii, pentru promovarea ei, şi, nu în ultimul rând, de a descoperi metode noi de împrietenire cu cartea sau non-cartea.

Pentru ca un copil să devină un cititor trebuie să ţinem seama nu doar de dimensiunile sale cognitive, ci şi de imaginaţia sa, de gândurile sale şi de dezvoltarea sa afectivă. Ar trebui să existe instituţii care să îi ajute pe tineri în dobândirea microcompetenţelor, suscitându-le o dinamică care să îi incite să termine de citit o carte, apoi să se lanseze către o alta, că în final aceştia să devină cititori adevăraţi. Lucrarea urmăreşte să schiţeze unele idei de activităţi prin care copilul sau adolescentul trece progresiv de la descoperirea cărţii că obiect (coperta, colecţii, punerea în pagină, ilustraţii etc.) la lectura acesteia.

Am considerat biblioteca pentru copii ca o prezenţă, o prezenţă în raport cu copilul, cu familia acestuia şi cu viaţa socială în general.

Aspectele care ne-au interesat au fost, cu precădere, cele care impun o bibliotecă ca individualitate în conştiinţa cititorului – copil, de la arhitectură la colecţie, de la mobilier la animaţie culturală.

Ca o contribuţie originală a lucrării ar putea fi menţionată încercarea de a crea o identitate vizuală a unei biblioteci ceea ce la noi nu reprezintă un punct forte în promovarea unei astfel de instituţii, comparativ cu bibliotecile europene care apelează la specialişti pentru a atrage cât mai mulţi utilizatori. Scopul instituţiei sau al produsului trebuie reprezentat prin imaginea creată, iar această imagine se va reflecta asupra activităţii instituţiei şi imaginii redate în exterior.

Paşii pe care i-am urmat în crearea identităţii vizuale a bibliotecii au fost: crearea logotipului; personalizarea documentelor (antet, plicuri, broşuri, fax, catalog, legitimaţii); cărţi de vizită bazate pe logotipul deja creat; realizarea unei pagini de web; crearea de materiale promoţionale: pixuri, pliante, fluturaşi, afişe, baloane, calendar, blocnotes, steguleţe, insigne, banner; crearea unui CD de prezentare.

Lucrarea noastră se situează la graniţa dintre real şi ficţional. Ea nu este încă decât un proiect, dar unul pe care îl credem realizabil. De aceea am fost permanent preocupată de adaptabilitatea acestui model la situaţii reale. Am conceput lectura modernă prin prisma animaţiei culturale, iar colecţia modernă prin deschiderea către ludotecă (jucărie) şi către documentul electronic.

În finalul introducerii, voi mulţumi următoarelor persoane care m-au ajutat la elaborarea şi finalizarea acestui proiect: doamna profesor Antonescu, sub îndrumarea căreia am lucrat în permanenţă şi soţului meu, care m-a ghidat în lumea creaţiei grafice.

Capitolul 1. Copii şi biblioteci pentru copii

Ciclurile vieţii

Prima copilărie (de la 1 la 3 ani)

Fiinţa umană parcurge un lung proces de formare încă înainte de naştere, aceasta fireşte influenţează în mod natural deosebit dezvoltarea ulterioară a vieţii.

După 9 luni de aşteptare, se naşte micuţa fiinţă care va deveni eroul principal al acestei lucrării.

În timpul primului an, copilul a traversat un important impact biologic şi un evident şoc social. Treptat a început să se acumuleze o experienţă vastă şi complicată prin repetări auditive, prin facilă raportare la obiecte şi situaţii noi a experienţelor trăite şi prin recunoaşteri motorii reflexive, în urma cărora se acumulează o bogată experienţă de observaţii.

Perioada sau etapa antepreşcolară este prima care implică marile diferenţieri care marchează specificul epocii, al ţării, al regiuni, al limbii materne. Copilul începe să fie integrat în interrelaţiile grupului familial şi a celor ce frecventează familia. Experienţa de viaţă devine impregnată de învăţarea comunicării verbale. La începutul acestei perioade, vorbirea copilului este restrânsă, inconsistentă şi încărcată de mari dificultăţi de pronunţie. La 3 ani, copilul vorbeşte relativ fluent – în propoziţii inteligibile, dispunând de un limbaj bogat. El poate să formuleze impresii, dorinţe, constatări, interogaţii. Lumea devine pentru copil un spectacol în care îi place să fie asistat, de comunicare cu adultul.

Încă de 12 luni, copilul sesizează înţelesul a foarte numeroase cuvinte, manifestă o evidentă polisemie. Există trei feluri de limbaj:

a. limbajul „mic”, primitiv, de circulaţie restrânsă (între copil şi cei din mediul apropiat); acest limbaj este holofrastic , dispune de cuvinte onomatopee, de cuvinte circumstanţiale, de circulaţie restrânsă, nu posedă structuri gramaticale;

b. limbajul situativ încărcat de cuvinte concrete, cu structură gramaticală, dar saturat de exclamaţii, forme verbale eliptice şi gestică. Acest tip de limbaj este prezent după 2 ani şi activ până la 5/6 ani. Cam la 2 ani, limbajul mic se dizolvă în cel situativ;

c. limbajul contextual, locuţional, de vorbire desfăşurată cu un test discret alimentat de gestică; acest limbaj evoluează paralel cu cel situativ, pe care îl va domina treptat.

Dezvoltarea înţelegerii celor ce i se povestesc devine calea prin care experienţa de comunicare verbală devine infinit mai vastă decât experienţa perceptiv-senzorială cu care se află în concurenţă. Copilul sesizează infinitatea ipostazelor realităţii – fapt ce stimulează că reacţie dezvoltarea invenţiei prin deducţie – dar şi dezvoltarea fanteziei verbale, un fel de joc verbal evident la 3 ani. Capacitatea de repovestire (după un model) se dezvoltă şi ea. La 2 ani, copilul foloseşte 3-4 propoziţii scurte pentru relatarea unei povestiri de 30 de propoziţii, cu două personaje. La 3 ani aceeaşi povestire capătă un aspect practic, se axează pe personajul principal şi poate ajunge la 7-8 propoziţii scurte. Povestirea pare eliptică, dar are coerenţă logică. Copilul poate învăţa mici poezii ori „numărători” care au funcţii formative importante, că şi câteva expresii de salut şi de implicaţie în conduitele reverenţioase.