Cuprins
- CAPITOLUL I: 3
- POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ 3
- 1.1. INTRODUCERE 3
- 1.2. ISTORICUL APARITIEI POLITICII IN DOMENIUL CONCURENTEI 3
- 1.3. NOŢIUNEA DE CONCENTRĂRI ECONOMICE LA NIVEL COMUNITAR 6
- 1.4. COMPARAŢIE ÎNTRE REGULAMENTUL NR. 4064/89 ŞI REGULAMENTUL NR. 139/2004 8
- CAPITOLUL II: 13
- POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI ÎN ROMÂNIA 13
- 2.1. INTRODUCERE 13
- 2.2. DEFÎNIRE ŞI MIJLOACE DE REALIZARE 14
- 2.3. MODALITĂŢILE DE REALIZARE ŞI PĂRŢI IMPLICATE 15
- 2.3.1. Fuziunea 15
- 2.3.2. Dobândirea controlului 16
- 2.3.3. Asocierea 21
- CAPITOLUL III: 39
- EFECTELE PE ORIZONTALĂ, PE VERTICALĂ SAU DE CONGLOMERAT 39
- 3.1. INTRODUCERE 39
- 3.2. CONCENTRAREA ECONOMICĂ PE ORIZONTALĂ 39
- 3.3. CONCENTRAREA ECONOMICA PE VERTICALA 40
- 3.4. CONCENTRĂRILE ECONOMICE DE TIP CONGLOMERAT 41
- CAPITOLUL IV: 43
- TEORII UTILIZATE ÎN ANALIZAREA CONCENTRĂRILOR ECONOMICE 43
- 4.1. TEORIA EFECTELOR COORDONATE 43
- 4.2. TEORIA EFECTELOR UNILATERALE 45
- 4.3. CONCLUZII 46
- CAPITOLUL V: 48
- FACTORII DETERMÎNANŢI ÎN EVALUAREA CONCENTRĂRILOR ECONOMICE 48
- 5.1. INTRODUCERE 48
- 5.2. COTELE DE PIATA 48
- 5.3. INTRAREA PE PIATA 50
- 5.4. PUTEREA DE CUMPARARE 53
- 5.4.1. Sursele puterii de cumpărare 53
- 5.4.2. Argumentul întreprinderii aflată în dificultate 55
- 5.5. EFICIENTA 57
- CAPITOLUL VI: 58
- STUDII DE CAZ 58
- 6.1. CAZUL LASSELSBERGER – CESAROM ŞI SANEX 58
- 6.1.1. Introducere 58
- 6.1.2. Părţile implicate 58
- 6.1.3. Pieţele relevante 59
- 6.1.4. Impactul operaţiunii 59
- 6.2. CONCENTRAREA ECONOMICĂ UNICREDIT/HVB – POLONIA VS. COMISIA EUROPEANĂ 61
- 6.2.1. Introducere 61
- 6.2.2. Istoricul cazului 61
- 6.2.3. Concluzii 64
- CAPITOLUL I:
- POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENŢEI ÎN
- UNIUNEA EUROPEANĂ
Extras din licență
1.1. Introducere
“Atunci când politica concurenţei este efectiv aplicată, consumatorii au cele mai mari beneficii. Într-un timp al schimbărilor, aplicarea politicii concurenţei şi interesele consumatorilor reprezintă o legătură stabilă" declara fostul comisar european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Mario Monti.
Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurentei este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor.
1.2. Istoricul apariţiei politicii în domeniul concurenţei
Factorii care au contribuit la introducerea de reguli în domeniul concurenţei sunt de natură diversă şi au variat în timp. Primul set de reguli în domeniul concurenţei a fost introdus în SUA, în US Sherman Act, din 1890. Măsurile au fost adoptate ca rezultat al îngrijorărilor crescânde manifestate la sfârşitul secolului al XIX-lea în legătură cu creşterea numărului de înţelegeri din domeniul căilor ferate, petrolului şi băncilor, care amenînţau stabilitatea sistemului economic şi politic. În diferitele ţări europene, de la începutul secolului al XX-lea, reglementările în domeniul concurenţei au căutat să asigure un echilibru între beneficiile economice generate de colaborarea dintre firme şi riscurile politice şi economice pe care aceasta le implica. Atât în Germania, cât şi în Japonia (ca şi în cazul SUA) după al doilea război mondial, forţele aliate au impus o legislaţie anti-monopol cu scopul de a restrânge puterea unor uriaşi financiari-industriali, care susţinuseră eforturile de război ale acestor ţări. Din motive similare, prevederi anti-trust au fost introduse şi în Tratatul CECO, semnat la Paris în 1954, care, spre deosebire de Tratatul CEE, a inclus de la început şi reglementări privind controlul concentrărilor.
În cazul Comunităţii Europene, regulile au fost introduse în 1957, prin Tratatul CEE, dar din raţiuni diferite. În acest caz, regulile privind concurenţa au servit pentru a asigura faptul că restricţiile – tarifare şi netarifare – existente în cadrul relaţiilor comerciale dintre ţările membre şi anulate prin acest tratat, nu vor fi înlocuite de carteluri între companii din diferite ţări.
Conform reglementărilor comunitare, politica în domeniul concurenţei nu este privită ca un scop în sine, ci ca o condiţie necesară realizării pieţei interne. Astfel, Art.3(g) al TCE subliniază faptul că scopul urmărit este de a permite instituirea unui „regim care să asigure faptul că, în cadrul pieţei unice, concurenţa nu este distorsionata.
Obiectivele politicii în domeniul concurenţei pot fi succint grupate în trei categorii:
- Politica europeană în domeniul concurenţei trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei (înţelegerile şi practicile concertate);
- Politica în domeniul concurenţei caută să împiedice situaţiile în care una sau mai multe întreprinderi încearcă să exploateze într-o manieră abuzivă puterea lor economică în raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă);
- De asemenea, politica în domeniul concurentei trebuie să împiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).
Tratatul privind crearea CECO, din 1951, prin art.65 şi 66 reglementează practicile din domeniul cărbunelui, oţelului şi a concentrărilor economice. Prevederile respective au fost ulterior preluate în articolele 85(actualul 81) şi 86(actualul 82) ale Tratatului de la Roma din 1957, deşi era evident că înstrumentele regulatorii respective nu erau adecvate pentru a reglementa şi alte segmente de piaţă. Politica europeană în domeniul concurenţei s-a bazat şi se bazează încă pe Art.3(f) al Tratatului CEE (acum Art. 3(g) al Tratatului UE) conform căruia trebuie acţionat astfel încât „concurenţa la nivelul Pieţei Comune să nu fie distorsionată”, implementarea acestui principiu regăsindu-se în articolele 85(81) – 94(89) ale Tratatului UE. Prevederile respective se referă la controlul Comisiei asupra aranjamentelor/practicilor restrictive (sau a cartelurilor), a exercitării abuzive a poziţiei dominante pe piaţă şi a controlului privind acordarea ajutoarelor de stat. Aceste componente, specifice momentului de început al politicii în domeniul concurentei contînuă să fie şi astăzi pilonii centrali ai acestei politici.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Impactul Concentrarilor Economice asupra Mediului Concurential.doc