Impactul deflației asupra creșterii economice - studiu de caz

INTRODUCERE

Definirea termenului „deflaţie” se poate realiza în următorul mod: frânare sau resorbţie totală a inflaţiei, prin măsuri care vizează diminuarea masei monetare şi reducerea cererii în raport cu oferta.

Deflaţia este procesul economic când inflaţia este negativa, implicit preţul produselor scade şi atunci cu 10 lei cumperi mai mult decât înainte. Valoarea “reală” a banilor creşte, ceea ce însemană ca moneda respectiva devine mai puternică. E un lucru extrem de bun însă exista o problemă numita o spirală deflaţionistă.

Spirala deflaţionistă înseamnă că se produc mai puţine bunuri, care la rândul lor duce la salarii mai mici, care implicit duce iar la bunuri mai puţine şi tot aşa.

Prin termenul ,,deflaţie” sunt desemnate toate scăderile considerabile ale preţurilor indiferent de cauzele lor, sau de efecte. Rata deflaţiei poate fi definită şi ca rata anuală de scădere a nivelului general al preţurilor, fiind, în alţi termeni, o rată a inflaţiei negative.

Pot fi diferenţiate două niveluri de deflaţie: deflaţia deschisă şi deflaţia târâtoare.

Până la cel de al II-lea Război Mondial, episoadele deflaţioniste s-au caracterizat prin

fenomene de diminuare a preţului şi a cantităţii de monedă în circulaţie, rambursarea datoriei

publice, reducerea cheltuielilor publice, contractarea creditelor private şi diminuarea veniturilor şi ale cererii nominale totale.

În anii’90 s-au manifestat aceleaşi fenomene, într-o formă modificată: o scădere a inflaţiei dar nu o diminuare a preţurilor, o încetinire a vitezei de circulaţie, dar nu o diminuare a masei monetare, o frânare a creşterii veniturilor, dar nu o diminuare a lor, o încetinire a creşterii economice, dar nu o recesiune. Această formă a deflaţiei, care s-a manifestat în ţările membre ale U.E. la începutul anilor ’90, a fost desemnată deflaţie târâtoare.

Pot fi distinse următoarele trei forme de deflaţie: deflaţie monetară, deflaţia financiară, şi deflaţia reală.

Deflaţia monetară se caracterizează prin diminuarea mijloacelor de plată în circulaţie, deci prin reducerea cantităţii de monedă aflată la dispoziţia agenţilor economici.

Deflaţia financiară corespunde contractării creditului disponibil acordat prin sistemul bancar. Principala manifestare a acestor două forme de deflaţie este scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor precum şi a preţului activelor reale.

Deflaţia reală este sinonimă cu reducerea activităţii economice, acesta fiind un alt termen utilizat pentru a desemna recesiunea care însoţeşte, în general, deflaţia monetară sau financiară.

Se poate spune că rata deflaţiei (definită şi ca rată anuală de scădere a nivelului general al preţurilor, fiind o rată a inflaţiei negative)caracterizează multiple fenomene economice care sunt într-o strânsă corelaţie cu preţurile.Ieftinirile într-un anumit sector pot apărea atunci când productivitatea creşte, iar costurile de producţie scad mai accelerat în acel sector decât în altele.

Deflaţia este de cele mai multe ori un efect colateral al prăbuşirii cererii agregate, după cum spune preşedintele Rezervei Federale Americane - Ben Bernanke. Adică o scădere a consumului atât de puternică, încât vânzătorii trebuie să reducă preţurile, pentru a găsi cumpăratori.

În actualele condiţii de criză deflaţia este un fenomen absolut firesc , iar scăderea sau cel puţin îngheţarea preţurilor la majoritatea produselor şi serviciilor este fixată practic în majoritatea ţărilor afectate de criză, în care consumul (generat de scăderea veniturilor, reduceri salariale), activitatea economică sau de producţie este în suspans sau declin.

Dezechilibrele macroeconomice din ultimul deceniu şi criza financiară internaţională sunt strâns legate şi interrelaţionate.Ratele reale mici de dobândă la nivel global, distorsiunile existente pe piaţa creditului, inovaţiile financiare, dar şi politicile de curs de schimb şi monetare practicate de ţările emergente, printre care şi China au contribuit la declanşarea crizei financiare din SUA şi la propagarea sa la nivel mondial.

Premisele crizei financiare din SUA şi motivele transformării acesteia într-o criză economică la nivel global se regăsesc în politica monetară expansionistă practicată de un număr mare de bănci centrale care a contribuit la formarea unor bule speculative pe piaţa imobiliară, excesul de economii la nivel mondial, evaluarea şi acoperirea necorespunzătoare a riscurilor de contrapartidă, precum şi măsuri de politică monetară inadecvate luate imediat după declanşarea crizei financiare.

O altă explicaţie privind deflaţia este legată de subestimarea dinamicii cercurilor vicioase din economie în condiţiile în care avem o lipsă relativă de lichiditate. Se manifestă de fapt o cerere sporită de lichiditate, atât firmele, cât şi populaţia doresc să beneficieze de cât mai mulţi bani lichizi. Această stare de fapt se poate vedea şi în conduita băncilor, acestea fiind mult mai reticente la acordarea de credite.

CAPITOLUL 1

INFLAŢIA – FORMĂ A DEZECHILIBRULUI FINANCIAR

Secolul XX a fost apreciat de către cei mai mulţi istorici şi economişti ca fiind un secolul al exceselor.În fiecare domeniu de activitate s-au înfăptuit mai multe lucruri cu totul deoasebite faţă de cele petrecute cu multe secole înainte.

Secolul XX, s-a remarcat prin:

o cele mai distrugătoare războaie cunoscute în istorie;

o a fost creată şi s-a folosit pentru prima dată bomba atomică;

o s-au lansat primii sateliţi artificiali;

o s-au înfăptuit primele zboruri interplanetare şi au aterizat primii oameni pe Lună;

o s-a petrecut fenomenul colonizării şi decolonizării lumii a treia;

o s-a instaurat şi a căzut sistemul communist;

o s-a înregistrat o creştere deosebită a condiţiilor de viaţă pentru milioane de oameni de pe glob;

o s-a produs o adevârată explozie a populaţiei globului;

o s-au creat computerele şi alte mijloace şi sisteme de comunicare la mare distanţă;

o s-au înfăptuit enorme succese în diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii şi în special în domeniul medical.

În parallel cu toate aceste evenimente deosebite, omenirea în general şi Statele Unite, în special, au cunoscut cele mai mari inflaţii, recesii şi crize financiare din câte s-au cunoscut pe parcursul întregii istorii.

1.1. INFLAŢIA. SCURT ISTORIC

Inflaţia nu este un fenomen economic nou. După opinia economiştilor istorici, asemenea fenomene s-au manifestat nu cu mult după ce au apărut banii.

În timpul imperiului Roman au avut loc inflaţii provocate de scăderea valorii monedelor ce erau la timpul respectiv în circulaţie.

China a cunoscut şi ea asemenea fenomene încă din secolul XIV, când împăratul Chinei a înlocuit monedele metalice cu banii de hârtie.

Europa a cunoscut asemenea inflaţii când aurul şi argintul au început să invadeze vechea lume, provenind din minele descoperite în lumea nouă.

În America de Nord, după Revoluţie, au existat perioade intercalate de inflaţii şi deflaţii.

În secolele precedente, ţările erau capabile să-şi reducă efectele inflaţiei, întrucât valoarea banilor era direct legată de folosirea standardul de aur şi argint.

Pe parcursul dezvoltării istorice a lumii, stabilitatea preţului aurului şi a argintului au determinat o stabilitate a preţului diferitelor mărfuri, atât în comerţul interior, cât şi în tranzacţiile comerciale dintre ţări.

Secolul XIX, a fost un secol în care funcţiona un sistem bimetalist; Marea Britanie se baza pe standardul aur încă de la sfârşitul Războiului Napolionian (1799-1815) şi a funcţionat pe acest sistem până la primul război mondial (1914).

În alte ţări, cum erau de exemplu Franţa, Rusia, Austria şi în multe alte ţări din Asia, se practica sistemul bazat pe standardul de argint.