Impactul evaluării performanței la SC Chemark Rom SA Târnăveni

CAPITOLUL 1. IMPORTANŢA RESURSELOR UMANE ÎN ORGANIZAŢIE

1.1. Definirea conceptului de resursă umană

Evoluţia practicii şi gândirii manageriale a determinat deplasarea atenţiei de la factorul material care deţinea poziţia centrală la începuturile managementului ştiinţific, către resursa umană. Într-o organizaţie, individul este mai mult decât o simplă componentă a factorilor productivi.

Resursele umane trebuie înţelese şi tratate ca o totalitate a aptitudinilor fizice şi intelectuale, native sau formate prin calificare.

Conceptul de “resursă umană” aparţine teoriilor contemporane ale organizaţiilor şi, deci managementului modern. Aceste teorii îşi propun să depăşească limitele concepţiilor manageriale clasice privind relaţiile umane. Premisa de la care porneşte managementul resurselor umane constă în ipostaza că oamenii aşteaptă de la munca lor nu doar recompense financiare, securitate ocupaţională profesională, un tratament uman, o viaţă socială mai bogată. Omul aspiră spre o recunoaştere socială, spre creativitate, forma esenţială a libertăţii umane.

Resursa umană a organizaţiei este denumită adesea “cel mai valoros activ” , deşi nu apare în evidenţele contabile. Succesul organizaţiei depinde însă de modul în care membrii săi pun în practică obiectivele acesteia; de aceea capacităţile şi calitatea resurselor umane sunt definitorii pentru rezultatele organizaţiei. A lucra cu oamenii presupune a ţine cont de sensibilităţile şi caracteristicile emoţionale ale fiecărui individ. Oamenii au ambiţii şi năzuinţe, au nevoie de o măsură a rezultatelor lor şi au o complexitate de nevoi; ei reprezintă principala resursă strategică a unei organizaţii.

Definirea conceptului de resursă umană se poate face din mai multe puncte de vedere şi anume:

- resursele umane, din punctul de vedere al managementului general, nu sunt decât o componentă sau un element structural al resurselor generale (materiale, financiare, informaţionale);

- conceptul de resursă umană este prin excelenţă un concept managerial, fiinţele

umane fiind resurse productive numai integrate în ansamblul resurselor; altfel ele devin obiect al reflecţiei filozofice (locul, rolul, sensul şi destinul uman), al reflecţiei sociologice (structuri, relaţii, fenomene şi procese sociale), al reflecţiei psihologice (nevoi, trebuinţe, motivaţii etc.);

- resursele umane nu pot fi explicate în sine, ca factor de producţie, decât în asociere cu alte tipuri de resurse;

- resursele umane se definesc numai ca forma de acţiune umană ce pune în mişcare sistemul de producţie.

Această concepţie provocă o extrapolare a unor factori tehnici, economici, organizaţionali asupra unui câmp specific, exemplar lumea umană.

Iniţierea şi desfăşurarea cu succes a activităţilor diferitelor organizaţii economice şi nu numai, depind de gradul în care este înţeles, motivat şi coordonat factorul uman, unica resursă dotată cu capacitatea de a-şi cunoaşte şi învinge propriile limite.

Resursele umane reprezintă principala forţă de producţie a societăţii. Acestea reprezintă singurul factor de producţie capabil să creeze valori noi; potenţialul uman este singurul creator, nu numai sub aspect economic ci sub aspect spritual, ştiinţific.

Importanţa incontestabilă a resurselor umane s-a accentuat în prezent datorită unor factori care se impun în viaţa economică, între care:

- concurenţa din ce în ce mai strânsă pe plan internaţional;

- complexitatea şi dimensiunile tot mai mari ale organizaţiilor;

- intensitatea pregătirii, calificării forţei de muncă;

- preocupări tot mai pronunţate pentru promovare şi satisfacţie în muncă;

- modificări ale valorii forţei de muncă;

- schimbări cu caracter demografic în forţa de muncă.

Accentuarea rolului primordial al resurselor umane în procesul de producţie şi de creştere a eficienţei economice, nu trebuie însă să ducă la o subevaluare a resurselor materiale şi financiare. Suprasolicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte, afectează echilibrul dinamic al întreprinderii, ce condiţionează funcţionarea şi dezvoltarea sa eficientă.

Resursele umane trebuie să fie astfel selectate şi organizate încât să fie conform cu ţintele organizaţiei. Exigenţele legate de performanţă pot fi atinse printr-o adevărată structurare calitativă şi cantitativă a personalului. Prin satisfacerea nevoilor angajatului se va putea obţine implicarea lui în realizarea obiectivelor organizaţiei. Numai contribuind la succesul organizaţiei, angajaţii vor putea să-şi satisfacă nevoile legate de munca pe care o desfăşoară. Atunci când cei implicaţi înţeleg această relaţie, managementul resurselor umane ocupă o poziţie importantă în cadrul organizaţiei şi poate contribui la succesul acesteia.