Impactul politicii fiscale a statului asupra activității întreprinderii

CAPITOLUL 1. POLITICA FISCALĂ – COMPONENTA PRINCIPALĂ A POLITICII FINANCIARE A STATULUI.

1.1 Conţinutul politicii fiscale a statului.

Una din componentele principale a politicii financiare o reprezintă politica fiscală, ce poate fi promovată numai de către stat sau autorităţi publice şi care cuprinde, atât deciziile privind stabilirea şi perceperea impozitelor şi taxelor, concretizând opţiunile în materie de impozite şi taxe, cât şi pe cele referitoare la cheltuielile publice ce se finanţează. Componentele sale trebuie stabilite cu cele de politică bugetară sau monetară, respectiv cu politica preţurilor şi cu cea a ocupării forţei de muncă etc., pentru a se integra în politica generală.

Conceptul de politică fiscală este prezentat adesea cu nuanţe diferite, accentuându-se asupra unei laturi a problematicii sale, cea referitoare la sistemul de impozite promovat de un stat sau altul. De fapt, politica fiscală nu poate fi concepută decât ca un mixaj între modalităţile de procurare a resurselor la dispoziţia autorităţilor publice şi cele privind destinaţiile ce se dau acestor resurse, în îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor ce revin acestora.

Politica fiscală se defineşte prin totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat şi celelalte autorităţi publice pentru procurarea resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea obiectivelor sau acţiunilor de interes public, inclusiv pentru influenţarea vieţii economice şi sociale.

În opinia lui Paul Samuelson, politica fiscală are în vedere atenuarea oscilaţiilor caracteristice ciclurilor economice sau de a favoriza menţinerea unei economii progresive, care să asigure un grad ridicat de ocupare a forţei de muncă. În abordarea sa modernă, se consideră că politica fiscală presupune folosirea conştientă a veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat pentru a influenţa viaţa economică şi socială. Conţinutul său face autoritară utilizarea adecvată a ansamblului de instrumente şi procedee cu caracter fiscal prin a stabili, corespunzător obiectivelor urmărite, nivelul şi structura prelevărilor obligatorii; operaţiile, activităţile şi veniturile impozabile; regimul exonerărilor şi reducerilor de impozite sau cel al subvenţionărilor.

Politica fiscală poate marca profund, influenţând asupra desfăşurării proceselor economico-financiare şi implicit a evoluţiei întregii societăţi. La rândul său, politica fiscală depinde de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se disting: starea economiei, raportul dintre sectorul economiei şi cel privat, nivelul veniturilor cetăţenilor, etc.

1.2 Efectele microeconomice ale politicii fiscale a statului.

Politica fiscală, utilizând impozitele, generează efecte de natură psihologică, financiară, economică şi socială asupra mediului economico-social. Puterea publică care îşi dă seama de realitatea consecinţelor acţiunii impozitelor adoptă ca soluţie modificări ale structurii sistemului fiscal, în scopul modulării efectelor în concordanţă cu finalităţile dorite. În consecinţă, amploarea finalităţilor urmărite influenţează asupra caracteristicilor tehnice ale impozitelor, iar acestea asupra efectelor micro şi macroeconomice.

Efecte asupra structurii juridice a societăţii economice.

În toate ţările în care există regimul dual de impunere (generalizat în ţările dezvoltate) a beneficiilor realizate prin producerea de bunuri şi servicii economice, acestea influenţează asupra alegerii structurii juridice a viitoarei societăţi. Concret este vorba de regimul fiscal aplicat societăţilor de capital comparativ cu societăţile de persoane şi de costurile fiscale privitoare la înfiinţarea societăţilor. Intrând sub incidenţa impozitului pe societate, societăţile de capital sunt avantajate, întrucât elasticitatea bazei impozabile este influenţată de regimul de amortizare şi provizioanele deductibile fiscal, dar şi de activul fiscal deductibil din impozitul pe venit. Rezultatele scontate prin acţiunile politicilor de stimulare a investiţiilor prin diverse procedee tehnice, alături de proporţionalitatea cotei impozitului constituie avantaje suplimentare.

În cazul societăţilor de persoane progresivitatea impozitului pe venit, alături de existenţa sau lipsa abaterilor şi reducerilor cheltuielilor de înfiinţare, transformare juridică şi modernizare influenţează prin cuantumul acestora asupra elasticităţii bazei impozabile şi implicit asupra presiunii fiscale exercitate. Pentru a activa relaţiile concurenţiale pe piaţă, dar şi pe considerente de ordin social, costurile fiscale legate de înfiinţarea unei societăţi de persoane sunt mai reduse decât cele la care sunt obligate societăţile de capital. Dar acestea pot creşte, dacă sunt stabilite costuri suplimentare asupra transformării structurii juridice a unei societăţi de persoane într-o societate de capital.

Avantajele opuse ale unui regim dual de impunere a beneficiilor realizate şi costurile fiscale de înfiinţare, influenţează asupra deciziei economice a viitorilor fondatori, şi în final asupra structurii juridice a societăţilor existente în economie. Pe termen lung structura juridică va influenţa asupra diversificării surselor de finanţare şi a accesului limitat (în cazul societăţilor de persoane) sau nelimitat (în cazul societăţilor de capital) a societăţilor pe toate pieţele financiare.

Efecte asupra numărului societăţilor şi repartiţiei teritoriale a acestora.

În vederea realizării unor obiective de politică macroeconomică, dar şi a satisfacerii unor cerinţe care provin de la nivel microeconomic, se poate stimula, apariţia de noi agenţi economici prin acordarea unor facilităţi fiscale. Prin scutirea parţială sau integrală a profiturilor realizate pe o perioadă delimitată de timp sau în funcţie de poziţia geografică, se realizează intensificarea numărului agenţilor economici, inserarea acestora în zone situate pe teritoriul naţional în care există un excedent de resurse umane şi materiale.

Efectul primar va genera rezultate secundare constând în creşterea gradului de utilizare a factorilor, calmarea unor tensiuni sociale prin reducerea şomajului cu efecte pozitive asupra reducerii transferurilor sociale. Impulsul primar asupra stimulării ofertei globale şi secundar asupra creşterii consumului va determina un nivel mai ridicat de echilibru al venitului naţional.

Pe termen mediu expansiunea materiei impozabile va influenţa prin intermediul noilor venituri fiscale asupra nivelului şi naturii soldurilor bugetare. În funcţie de existenţa altor factori exogeni, caracteristicile stării de echilibru sau cvasi-echilibru financiar va produce efecte asupra ehilibrului monetar, care se vor reîntoarce asupra agenţilor economici.

Aşadar, prin multiplicarea efectelor primare iniţiale, decidentul public poate urmări obţinerea unor rezultate cu caracter nuanţat, în funcţie de structura economiei naţionale, asigurarea unor raporturi optimale între structurile sectoriale din economie pentru a imprima o dinamică echilibrată a creşterii economice. Alături de elementele expuse iniţial exonerările pot fi acordate fie în funcţie de natura activităţilor, fie de dimensiunea capitalului, fie de numărul noilor locuri de muncă, fie de caracteristicile forţei de muncă (proaspeţi absolvenţi, şomeri, persoane handicapate). Combinarea în anumite proporţii a criteriilor enumerate cu criteriul spaţial şi cel temporal, va influenţa în final asupra numărului noilor agenţi economici şi repartiţiei teritoriale.