Impactul serviciilor e-banking asupra riscurilor bancare

Introducere

În era informației precizia mesajului este elementul definitoriu al valorii lui pe lângă celelalte aspecte legate de momentul în care este furnizat, emitentul și receptorul și protocolul de comunicație stabilit între producătorul și consumatorul de informație.

Conform definiției DEX, tehnologia este ansamblul proceselor, metodelor și operațiilor utilizate în scopul obținerii unui anumit produs.

Tehnologiile informatice reprezintă o evoluție a tehnologiilor în general, puterea de calcul și rapiditatea de aplicare a unor algoritmi complecși fiind utilizată în procesul decizional încă din 1970, o dată cu prima implementare a ecuațiilor modelului Black-Scholes.

Produsul vizat de prezenta lucrare este unul virtual, el este minimul riscului implicat de furnizarea de servicii e-banking.

Deși nu se află încă printre definițiile cuprinse în DEX, conceptul de e-banking este deja cunoscut și acceptat universal ca desemnând procesele prin care un client al unei bănci poate efectua tranzacții bancare fără a vizita instituția fizică. Implementările acestui concept în România au fost definite și reglementate de Ministerul Comunicației și Tehnologiei Informației ca fiind:

- e-banking - instrument de plată cu acces la distanță care se bazează pe tehnologia Internet și pe sistemele informatice ale emitentului,

- home banking - instrument de plată cu acces la distanță care se bazează pe o aplicație software a emitentului instalată la sediul deținătorului, pe o stație de lucru individuală sau în rețea,

- phone banking - acel instrument de plată cu acces la distanță care presupune utilizarea unui echipament mobil (telefon, PDA- Personal Digital Assistant etc.) și a unor servicii oferite de către operatorii de telecomunicații.

Managementul riscului a încetat demult a mai fi un concept el devenind de mai mult de jumătate de secol o știință în sine, gestiunea riscului într-un anumit domeniu devenind o activitate interdisciplinară datorită complexității aspectelor de analizat.

Am abordat deci, în prezenta lucrare, cel putin trei discipline distincte: aceea a gestiunii de risc, aceea a serviciilor financiar bancare și cea a tehnologiei transmiterii, prelucrării și stocării informației în scopul de a defini procese, implicații, în vederea minimizării riscului implicat de e-banking.

Capitolul 1. Evoluția sistemului bancar din România în contextul reglementărilor și standardelor internaționale

1.1. Restructurarea sistemului bancar românesc

În contextul unei economii de piață care presupune remodelarea și înlocuirea vechiului sistem economic cu unul nou, bazat pe un cadru instituțional de sisteme financiare, bancare, monetare și valutare specifice economiei de piață, procesul de remodelare a sistemului bancar a vizat, pe de o parte, crearea unui sistem bancar specific economiei de piață, iar pe de altă parte, armonizarea legislației românești cu aceea a țărilor din Uniunea Europeană.

Remodelarea sistemului bancar românesc a vizat în principal restructurarea sistemului bancar și reglementarea, autorizarea și supravegherea activității bancare.

Sistemul bancar românesc se caracteriza, în anul 1990 prin existența unui sistem bancar centralizat, Banca Națională a României cumulând majoritatea funcțiilor și operațiunilor bancare (excepție făceau operațiunile de comert exterior care cădeau în sarcina Băncii Române de Comert Exterior, în vreme ce Banca de Investiții se ocupa de operațiunile privind finanțarea pe termen lung a economiei, iar Banca Agricolă concentra operațiunile în domeniul agriculturii și industriei alimentare, Casa de Economii și Consemnațiuni preluând resursele disponibile ale populației).

Primul pas în procesul de restructurare a sistemului bancar a fost realizat încă de la sfârșitul anului 1990, când Banca Comercială Română (BCR) nou inființată a preluat funcția comercială pe care o desfășura până atunci Banca Națională.

Odată cu adoptarea celor două legi bancare — Legea privind activitatea bancară și Legea privind Statutul Băncii Naționale, care au intrat în vigoare la 3 mai 1991 (modificate ulterior prin Legea 58/1998 privind activitatea bancară și Legea 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României , s-a consfințit crearea unui sistem bancar pe două niveluri, de tip occidental, bazat pe principiul universalității băncilor.

Procesul de privatizare a băncilor comerciale cu capital de stat s-a dovedit a fi însă un proces anevoios, și abia în luna mai 1997 a fost adoptată Legea privind privatizarea băncilor comerciale cu capital de stat . Fostele bănci de stat specializate (Banca Română pentru Comert Exterior, Banca Agricolă, Banca de Investiții) au fost transformate în bănci comerciale, putând efectua toate operațiunile bancare fără a mai ține cont de specializarea sectorială avută.