Impozitele indirecte în sistemul fiscal din România

CAPITOLUL 1. SISTEMUL FISCAL DIN ROMANIA

1.1 Conceptul de sistem fiscal si evolutia sa

În decursul timpului informaţiile provenind din cele mai diverse domenii ale cunoaşterii au început să fie organizate, structurate şi cercetate într-o concepţie sistemică, contribuind la evoluţia acestui concept. Biologului german L. von Bertalanffy îi revine meritul de a pune în secolul al XX-lea bazele unei teorii generale a sistemelor.

Specific naturii umane în general şi cercetării în special, este de a cunoaşte, transforma şi conduce realitatea obiectivă. În acest scop obiecte, fenomene şi procese sunt separate de altele existente în natură şi societate, sunt individualizate, examinate şi tratate ca un sistem.

Cercetarea sistematică trebuie să delimiteze sistemul compus dintr-o mulţime de elemente interdependente, între care există relaţii şi conexiuni determinate de mediul extern şi să determine influenţa mediului extern asupra sistemului şi a acestuia asupra mediului extem. Între elementele componente ale sistemului există relaţii de interacţiune şi/sau interdependenţă în scopul atingerii unei finalitaţi.

Atunci când finalitatea nu corespunde cu obiectivele sistemului pot să apară acţiuni ale factorului uman pentru realizarea unor obiective finale prestabilite. Aceste acţiuni conştiente determină apariţia în sistem a unor relaţii între elementele acestuia, care au caracter cauzal.

Conducerea sistemului necesită informaţii cu privire la comportarea acestuia. Acesta presupune obţinerea informaţiilor care pot proveni din interiorul sau din exteriorul sistemului, selecţia informaţiilor pe baza unor restricţii determinate de capacitatea de recepţionare a organului decident şi de programul de recepţionare, prelucrarea informaţiilor, respectiv sistematizarea după anumite reguli, restricţii şi criterii şi în final adaptarea unor decizii care să asigure o comportare a sistemului conform obiectivelor acestuia.

Dacă se au în vedere cele două componente fundamentale ale sistemului, elementele şi relaţiile dintre acestea, atunci ordinea în care sunt legate elementele între ele formează structura sistemului. Acţiunile din exteriorul sistemului influenţează structura acestuia (elementele şi interdependenţele dintre ele). Reacţia sistemului depinde de structura sa.

Prin urmare comportarea finală a sistemului depinde de structura acestuia şi de rezultatul conducerii sistemului constituind un criteriu de apreciere a conducerii.

Sistemul fiscal este în mod normal expresia voinţei politice a unei comunitaţi umane organizate, fixată pe un teritoriu determinat şi dispunând de o autonomie suficientă pentru a putea, prin interiorul organelor care o reprezintă, să se doteze cu o întreagă serie de reguli juridice şi în special fiscale.

Sistemul fiscal, alături de alte sisteme (monetar sau bănesc, de credit şi financiar) urmăreşte realizarea obiectivelor politicii economice şi ale celei sociale ale statului.

Luarea în discuţie a sistemului fiscal este importantă şi necesară, din modul în care acesta este constituit şi funcţionează, se pot desprinde concluzii referitoare la presiunea fiscală, politica fiscală, şi eficienţa implicării puterii publice în viaţa economică şi sociaiă a unei societaţi.

Există cel puţin două abordări ale conceptului de sistem fiscal. În cadrul primei abordări, sistemul fiscal este văzut ca totalitatea impozitelor dintr-un stat. Cea de-a doua abordare punând accentul pe elementele definitorii ale sistemului în general, îl defineşte prin prisma relaţiilor dintre elementele care formează acest sistem.

Prima abordare se bucură de concizie şi expresivitate permiţând o analiză pragmatică mai uşoară şi mai eficientă a modului în care sa constituit şi funcţionează un sistem fiscal. Astfel o primă definiţie în cadrul acestei abordări consideră sistemul fiscal "totalitatea impozitelor şi taxelor provenite de la persoanele fizice şi juridice care alimentează bugetele publice".

O altă definiţie a sistemului fiscal este următoarea "totalitatea impozitelor instituite într-un stat, care-i procură acestuia o parte covârşitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit având o contribuţie specifică şi un anumit rol regulator în economie".

Pentru alţi autori, "sistemul fiscal este totalitatea impozitelor instituite în care componentele sunt în legătură între ele, ca şi cu sistemul politic şi aparatul socio-politic”.

Înscriindu-se pe linia celei de-a doua abordări, unii autori consideră că "sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulţime de elemente (materie impozabilă, cote, subiecţi fiscali, între care se manifestă relaţii care apar ca urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor şi care sunt gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului".

Orice sistem fiscal prezintă următoarele două caracteristici:

1. Autonomie tehnică - un sistem fiscal este autonom din punct de vedere tehnic dacă este un sistem fiscal complet, ceea ce înseamnă că aceasta conţine toate regulile de aşezare, lichidare şi încasare a impozitelor necesare pentru punerea sa în aplicare.

2. Exclusivitatea aplicării - se aplică într-un teritoriu geografic determinat, fiind unicul colector ai resurselor fiscale pentru un buget sau un sistem de bugete (buget central şi bugete locale).

Dacă un sistem fiscal, prezentând cele două caracteristici de mai sus, a fost elaborat de organele proprii ale teritoriului în care se aplică, se va putea vorbi de autonomie fiscală completă sau de suveranitate fiscală.

Statul suveran din punct de vedere politic şi fiscal poate să exercite o putere fiscală absolută în cadrul teritoriului său. De asemenea în situaţii speciale, un stat poate să decidă că pe teritoriul său să coexiste două sau mai multe sisteme fiscale care să se bucure de o autonomie mai mult sau mai puţin extinsă şi întreţinând între ele relaţii definite, dacă este cazul, prin convenţii sau acorduri de drept intern (cazul statelor feudale). În schimb în afara teritoriului sau, statul nu poate să exercite o putere.

Insuveranitatea fiscală implică faptul că nu există regulamentări cu putere de obligativitate ca alte state, organizaţii sau organisme internaţionale să fie abilitate să instituie impozite la scară internaţională şi nici să emită regulamentări cu caracter fiscal obligatoriu pentru toate statele lumii.

Suveranitatea fiscală mai presupune şi faptul că fiecare stat suveran are libertate deplină în alegerea sistemului fiscal pe care să-l promoveze, în definirea impozitelor care îl compun, în stabilirea contribuabililor, în definirea ariei masei impozabile, în dimensionarea cotei de impunere, în fixarea termenelor de plată, în acordarea de facilităţi fiscale, în sancţionarea abaterilor de la prevederile legilor fiscale, în soluţionarea litigiilor dintre administraţia fiscală şi contribuabili etc.

Se pune problema necesităţii adaptării unei apropieri globale a politicilor fiscale care, cel mai adesea se exprimă prin necesitatea armonizării sistemelor fiscale din diferite ţări.

O astfel de evoluţie riscă să bulverseze fiscalităţile naţionale, iar, pe termen lung, chiar autonomia şi suveranitatea politică a statelor.

Încă din Antichitate şi până astăzi, fiecare stat, şi-a adaptat propriul sau sistem fiscal mai mult sau mai puţin perfecţionat, după cum aceasta a cunoscut o mai mare sau mai mică putere economică şi militară. Astfel sunt cunoscute sistemele fiscale ale Chinei, Mesopotamiei, Indiei, Egiptului şi Romei în antichitate, apărute şi perfecţionate în strânsă legătură cu nevoile acestor state pentru expansiuni teritoriale sau, în interior, pentru menţinerea ordinii şi frontierelor.

Sistemele fiscale, în decursul istoriei, au evoluat urmărind în principiu că: prin numarul şi mărimea impozitelor să satisfacă necesitaţile de fonduri ale statului, să simplifice şi să înlesnească munca de colectare a impozitelor, impozitele să fie tolerate de contribuabili, să crească numărul contribuabililor prin eliminarea inechităţilor în această privinţă.