Imunitățile și privilegiile diplomatice - natura lor juridică

INTRODUCERE

Aproape printr-o lege a firii în fiecare etapă, secol, pare a se ivi la nivelul fiecărei entităţi sociale personalităţi cu voinţa şi puterea intelectuală de a modela întregul sistem internaţional potrivit propriilor sale valori. Abordarea modernă a relaţiilor internaţionale bazate pe statul – naţiune şi motivate de interese naţionale a elaborat conceptual de echilibru al puterilor care a dominat diplomaţia influenţând relaţiile internaţionale hotărâtor.

Privită cu admiraţie din exterior, ca o activitate plină de grandoare, dat fiind ceremonialul în care se desfăşoară, diplomaţia este de fapt o complexă activitate zilnică plină de neprevăzut, ce recomandă un studiu aprofundat asupra diverselor problematici existente. Omul în cursul evoluţiei sale, a parcurs stadii diferite de adaptare în relaţiile sociale, economice, în raporturile sale cu alte grupuri sociale, ce au adus forme variate de exploatare şi în consecinţa interese şi structuri diferite de evoluţie bazate pe interesul grupului social. Diplomaţia este acea artă ce aduce o expunere, o promovare, a politicilor unui stat, numit stat acreditant, intr-un alt stat, numit stat acreditar. Altfel spus o prezentare consensuală a intereselor unui stat, prin reprezentanţii săi, pe teritoriul altui stat.

Din cele mai vechi timpuri s-a recurs la diplomaţie pentru a aplana stările de tensiune, stările conflictule, pentru a normaliza relaţiile dintre state.

Potrivit lui Hernry Kissinger care defineşte diplomaţia ca fiind “o ajustare a diferendelor prin negociere”, acest proces este posibil numai în cadrul sistemului internaţional care prevalează legitimitatea. Când mijloacele diplomatice încetează a fi utilizate în rezolvarea diferendelor, expunerea forţei nu va întârzia sa apară, distrugând bunul cel mai de preţ al oricărei naţiuni - pacea.

Diplomatul este chemat sa reprezinte statul său, fără de care misiunea şi nici el ca funcţionar de stat nu ar avea raţiuni de existenţă, şi căruia îi este răspunzător pentru tot ce întreprinde în numele acestuia. Rolul diplomatului este de a face cunoscute drepturile legitime, stabilirea unei colaborări de durată şi de promovare a intereselor statului pe care îl reprezintă.

Diplomaţia poate fi reprezentată ca o instituţie dinamică menită sa faciliteze scopurile naţionale şi internaţionale ale naţiunilor, fie ele ţeluri fundamentale, interese vitale sau obiective politice concrete. Ea acţionează ca un mijloc de aliniere a unor interese corelative şi acomodare a deosebirilor internaţionale.

Există un principiu general de drept, potrivit căruia un stat îşi exercită suveranitatea asupra tuturor persoanelor, inclusiv străinii, care se află pe teritoriul său şi nici o activitate nu se poate desfăşura pe acest teritoriu fără permisiunea sa. Dar în aceste condiţii, o misiune diplomatică nu şi-ar mai pute exercita funcţiile şi deci, justifica existenţa ei; ca atare, trebuie să i se creeze, ei şi membrilor ei, minimul necesar de condiţii - acele imunităţi, privilegii şi facilităţi care alcătuiesc ceea ce în mod curent se înţelege prin "statut diplomatic"; acest tratament special are ca efect să-i scoată de sub autoritatea şi competenţa judiciară a statului acreditar şi să le ofere condiţiile necesare pentru funcţionarea lor.

Obligaţiile statului primitor de a asigura securitate personală diplomaţilor şi a-i excepta de la urmărirea penală sunt esenţiale şi inerente caracterului reprezentativ al trimisului diplomatic şi funcţiilor sale; ei trebuie să fie liberi de orice intervenţie a unui stat sau altul.

Instituţia imunităţilor, privilegiilor şi facilităţilor diplomatice ocupă un loc central în cadrul dreptului diplomatic, constituind garanţia activităţii diplomatice însăşi pentru că, fără acordarea de imunităţi şi privilegii, care creează pentru agenţii diplomatici acea condiţie juridică de natură să le asigure libertatea deplină şi securitatea necesară, exercitarea funcţiilor de către aceştia nu ar putea avea loc.

În literatura de specialitate se expune părerea că noţiunea de imunitate diplomatică înseamnă tratamentul pe care, în baza dreptului internaţional, statele sînt obligate să-l acorde orga¬nelor diplomatice străine acreditate în aceste state sau, prin această expresie este desemnat întregul complex de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi personalul aceste¬ia din partea statului acreditar.

În Convenţia de la Viena cu pri¬vire la relaţiile diplomatice din 1961 se indică că „o convenţie internaţională cu privire la relaţiile, privilegiile şi imunităţile diplomati¬ce ar contribui la favorizarea rela¬ţiilor de prietenie dintre ţări, orica¬re ar fi diversitatea regimurilor lor constituţionale şi sociale” şi con¬comitent se precizează, că „sco¬pul acestor privilegii şi imunităţi este nu de a crea avantaje unor indivizi, ci de a asigura îndeplini¬rea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca organe de repre¬zentare a statelor”.

Şefii de state, şefii de guverne, miniştrii afacerilor externe beneficiază de imunităţi şi privilegii „conform normelor de drept internaţional (art.21 al Convenţiei asupra misiunilor speciale), care diferă, mai ales, în privinţa normelor protocolare dar şi în privinţa imunităţilor.

În unele privinţe, şefii de state se bucură de imunităţi mai mici chiar decât ale agenţilor diplomatici; împăratul Wilhelm al V-lea al Germaniei a fost trimis în judecată pentru „ofensă adusă moralei şi autorităţii sacre a tratatelor”. Hitler ar fi compărut în faţa unui tribunal la Nurnberg, dacă ar fi fost prins viu. Tribunalele internaţionale pentru judecarea violărilor grave ale drepturilor omului nu exclud de la jurisdicţie şefii de state.