Influen'a motivației asupra stabilității relației de cuplu

Căsătoria este o experiență esențială de maturizare și dezvoltare a personalității umane. Condiția căsătoriei moderne este marcată de libertatea opțiunii, a deciziei, de aici rezultând una din caracteristicile cuplului modern: o mare instabilitate și mobilitate, datorată vulnerabilității și dinamicii profund omenești a motivațiilor afective în continuă metamorfoză.

Privită din exterior, căsătoria este o instituție socială care unește consorții printr-un set de drepturi și obligații, menite să asigure funcții legitime: procreația, educarea și creșterea urmașilor, integrarea socio-economică. Imaginea cuplului modern este însă opusă imaginii cuplului tradițional, deoarece criteriile opțiunii maritale s-au schimbat, de la criterii de tip rațional, la criterii de tip socio-afectiv, și, mai ales sexual-afectiv.

Având ca punct de referință modelele de rol conjugal cunoscute în copilărie, de la părinți, adultul căsătorit își dezvoltă personalitatea prin intermediul propriului rol conjugal. Modelul de rol conjugal se dobândește, se învață, se deprinde și se exersează, aflat în contiună perfecționare în cadrul interacțiunilor conjugale, pe parcursul căsătoriei.

Rolul marital echilibrează și intermediază transferurile și interacțiunile afectiv-motivaționale. Aptitudinea de a exercita un rol marital eficient devine factor hotărâtor pentru echilibrul funcțional conjugal, pentru gradul de satisfacție mutuală.

Producerea dezechilibrului motivațional-afectiv interpersonal, prin adoptarea și exercitarea unor comportamente de rol marital care se abat de la nivelul de trebuințe, expectații și aspirații mutuale de parteneritate conjugală este un factor primordial al dezorganizării maritale.

I.STABILITATEA RELAȚIEI DE CUPLU

I.1. CUPLUL CONJUGAL

Experiența iubirii este un proces de maturizare a personalității, de dobândire a forței și libertății interioare, de autoîmplinire. Experiența comunicării prin iubire determină și dezvoltă conștientizarea de sine și de altul, atât în plan biologic, cât și psihologic și spiritual. În cuplu și în căsnicie, fiecare devine co-cauză și co-efect în evoluția celuilalt.

Cuplul conjugal, ca și cuplu de forțe complementare (masculin-feminin/bărbat-femeie), tinde spre armonie, se definește prin interacțiune și integrare, forțele complementare care îl compun dezvoltându-se una prin intermediul celeilalte.

Alegerea partenerului în uniunea conjugală rezultă dintr-o alegere conștientă, deliberată, dar emană în cea mai mare parte din dorințele și afinitățile inconștiente ”reperate” în persoana celui ales (L.Colonna, 1974)

Cuplul poate fi definit ca o ”structură bipolară, de tip biopsihosocial, bazată pe interdeterminism mutual: partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt” (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, 1998, pag. 14).

Cuplul poate fi armonic, satisfăcător sau dizarmonic, nesatisfăcător și distorsionat, tinzând spre disociere. Cuplurile tind să oscileze fie către stabilitate, coeziune și progres, fie către instabilitate, disensiune, chiar dizolvare.

A trăi în cuplu reprezintă o provocare pentru autodezvoltare și autoevoluție. În cuplu învățăm ce este iubirea erotică, ce sunt intimitatea, iertarea, toleranța, în cuplu ne împlinim prin sexualitate, dar învățăm și să ne manifestăm emoțiile negative (furia, mânia, frustrarea, ura, dezgustul).

Sistemul motivațional al unuia dintre parteneri poate fi în raport de concordanță și consens mutual cu cel al partenerului ales, dar, la fel de bine, poate să coincidă doar parțial cu acesta. Atracția față de partener, admirația, preferința, iubirea, chiar pasiunea se conturează și se consolidează treptat, pe parcursul intercunoașterii mutuale, prin raportare constantă la ”cheia motivațională” a fiecărui partener. Satisfacerea mutuală a sistemelor de trebuințe în cadrul parteneriatului de cuplu conferă relației durabilitate și sens și asigură echilibrul psihic și fizic al celor doi consorți.

Corespondența și complementaritatea afectivă, ideatică și sexuală dintre cei doi parteneri asigură echilibrul balanței interacționale în cuplu și oferă partenerilor posibilitatea unei intermodelări reciproc satisfăcătoare. Capacitatea unui cuplu de a se crea și recrea continuu, permițând celor două personalități să se afirme, să se dezvolte și să se satisfacă una prin intermediul celeilalte dă valoare și sens relației de uniune. Astfel, ”cuplul conjugal ne apare ca o modalitate de creație interpersonală desfășurată simultan în plan biologic, psihologic și social.”

Cuplul conjugal se individualizează ca o microstructură biopsihosocială, rezultat al unui proces interacțional multiconex, și multicreator, care se desfășoară simultan pe mai multe niveluri interpersonale:

a)Nivel intermotivațional (sexual, procreativ și socioafectiv) definind balanța bioafectivmotivațională a cuplului (trebuințe, expectații, aspirații de parteneriate și autorealizare bioafectivă, individuală și interpersonală)

b)Nivel intercomunicațional (particularizat în cadrul conduitelor de rol familial afective, organizatorico-administrative, parental-educaționale, relaționale și integratoare)