Introducere.2 Capitolul I 1. PRETUL PÂRGHIE IMPORTANTÃ ÎN CONDIȚII DE CONCURENȚÃ.3 1.1. Conceptul de preţ ȋn economia de piaţă contemporană.3 1.2. Funcţiile preţului.5 1.3. Sistemul preţurilor şi tarifelor ȋn Romȃmia.8 1.4. Concurenţă , componentă intrinsecă a economiei de piaţă.20 Capitolul II 2. MEDIUL CONCURENȚIAL ROMÂNESC.23 2.1. Mediul concurenţial normal şi rolul acestuia.23 2.2. Necesitatea intervenţiei statului ȋn realizarea protecţiei economice.24 2.3. Impactul ajutoarelor de stat asupra concurenţei.26 Capitolul III 3. STUDIU DE CAZ LA S.C. “STAR TRANSMISSION Cugir” S.R.L. .27 3.1. Impactul /Influența ajutoarului de stat asupra activității firmei 3.2. Situațiile când firmele au fost ajutate legal sau nelegal 3.3. Modul cum firmele au fost verificate în vederea acordării ajutorului de stat 3.4. În ce a constat acordarea ajutorului de stat Concluzii.49 Bibliografie.50 Anexe
Introducere Acordarea de ajutoare firmelor, de către stat sau prin intermediul resurselor de stat, ocupă un loc central în cadrul politicilor economice, chiar și în acele țări în care modelul economic al pieței libere reprezintă o tradiție. Ajutorul de stat poate urmări obiective variate, plecând de la preocuparea de a salva sectoare industriale aflate în dificultate sau de a preîntâmpina șomajul sau alte erori economice, incluzând dorința de a promova inovarea în domeniul tehnologic. În România, controlul ajutoarelor de stat a fost încredințat Consiliului Concurenței, care a fost înființat prin Legea Concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare. Ajutoarele de stat au un impact asupra concurenței. Lucrarea “Influența ajutorului de stat asupra activității firmei privind aplicarea prețurilor” este structurată în trei capitol și tratează influența/impactul ajutoarelor de stat acordate firmelor aflate în dificultăți, modul cum au fost ajutate firmele de către stat. În capitolul I, intitulat “PRETUL PÂRGHIE IMPORTANTà ÎN CONDIȚII DE CONCURENȚÔ, am ales să prezint conceptul de preţ ȋn economia de piaţă contemporană, funcţiile preţului, sistemul preţurilor şi tarifelor ȋn Romȃmia, ultimul subcapitol fiind concurenţă , componentă intrinsecă a economiei de piaţă. În cel de – al doilea capitol “MEDIUL CONCURENȚIAL ROMÂNESC”, am decis să prezint mediul concurenţial normal şi rolul acestuia, necesitatea intervenţiei statului ȋn realizarea protecţiei economice și impactul ajutoarelor de stat asupra concurenţei. În ultimul capitolul am realizat un studiu de caz privind “Impactul/influența ajutorului de stat asupra activității firmelor”. Aspectele urmărite pe parcursul realizării analizei au fost situațiile când firmele au fost ajutate legal sau nelegal, modul cum firmele au fost verificate în vederea acordării ajutorului de stat, în ce a constat acordarea ajutorului de stat. CAPITOLUL I 1. PRETUL PÂRGHIE IMPORTANTà ÎN CONDIȚII DE CONCURENȚà 1.1. Conceptul de preţ ȋn economia de piaţa contemporană În termeni generali, preţul poate să reprezeinte o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obţinerea unui bun sau serviciu. Cum în viaţa de toate zilele, omul cumpără sau vinde nenumărate bunuri şi servicii, preţul este omniprezent, fiind puţine cuvinte care să aibă frecvenţa, circulaţia si dinamismul cuvântului “preţ”. Începând cu preţul pâinii şi continuând cu preţul unui bilet de spectacol, al unui obiect de folosinţă îndelungată, al unui obiect de artă sau chiar al timpului, în relaţiile dintre oameni, oriunde şi oricând, totul are un preţ . În economie, prezenţa preţului este evident prin: producţie, mărfuri, muncă, informaţie, capital, valute, investiţii, transporturi, servicii, folosirea pamântului totul se proiectează, se realizează, există sau circulă au un preţ şi o valoare în funcţie de acest preţ. Realităţile acestea au făcut şi fac din problema preţurilor o problemă centrală a teoriei şi practicii economice . Prețul este definit și sub aspect economic ca fiind expresia bănească a valorii mărfurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului, constituind totodată o categorie economică. Istoria a demonstrat că preţul a apărut odată cu apariţia producţiei de mărfuri şi a relaţiilor marfă-bani. Utilizarea, acţiunea şi evoluţia preţurilor sunt legate de evoluţia producţiei de mărfuri şi de acţiunea legii valorii şi a legii cererii şi ofertei. În categoria economică, preţul exprimă relaţiile băneşti ce apar şi se derulează între firme, între firme şi instituţii, firme şi populaţie, între cetăţeni, între firme şi state, exprimând în bani valorea mărfurilor care fac obiectul schimbului. În economia de piaţă, preţul nu se limitează doar la valoarea bunurilor şi serviciilor care fac obiectul schimbului, acesta cuprinzând în sfera sa şi alte acte şi fapte, putând să se vorbească de: preţul acţiunilor, al obligaţiunilor şi al altor titluri de valoare, preţul concesiunilor (redevenţa), preţul locaţiilor de gestiune, preţul capitalului împrumutat (dobânda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria). Mărimea preţului este reprezentată de valoarea etalonului preţurilor, adică de monedă şi de mărimea valorii mărfurilor. Analizându-se, pentru început, relaţiile monedă-preţ şi preţ-monedă, se poate evidenția că între cei doi termeni există o intercondiţionare reciprocă, un raport invers proporţional. Așadar, devalorizarea sau deprecierea monedei poate duce la creşterea preţurilor şi a inflaţiei, influenţând negativ nivelul de trai al populaţiei. Este evident efectul asupra creşterii preţurilor pe care l-a avut, în ţara noastră, după decembrie 1989, modificarea cursului de schimb al leului faţă de dolarul S.U.A. şi, în cele din urmă, liberalizarea acestui curs. Fiecare scădere mai importantă a cursului de schimb al leului faţă de dolar, a condus la creşteri imediate sau cu o anumită întârziere a preţurilor . Revalorizarea sau aprecierea monedei poate avea o influenţă pozitivă asupra preţurilor determinând scăderea sau stabilizarea acestora şi reducerea inflaţiei. Politică revalorizării poate fi adoptată numai de ţările cu rezerve de aur în creştere şi cu o economie dezvoltată, mai puţin ţările care trec printr-o criză economică. Moneda instabilă a unei ţări are şi efecte negative cum ar fi: denaturează preţurile, periclitează realizarea contractelor şi acordurilor comerciale, influenţează importurile şi exporturile, complică efectuarea unor previziuni şi anihilează economiile fructificate. Modificarea preţurilor influenţează puterea de cumpărare a monedei şi masa monetară. Trebuie reţinut că scăderea treptată a puterii de cumpărare a monedei noastre naţionale, pâna la niveluri alarmante, pe măsura parcurgerii etapelor de liberalizare a preţurilor, această acţiune fiind declanşată în noiembrie 1990 şi continuată în anii următori, nu a putut fi oprită nici după intrarea în vigoare a Legii Concurenţei la 1 februarie 1997. Concluzia la care s-a ajuns este că schimbarea puterii de cumpărare şi de plată a monedei prin devalorizare sau revalorizare determină, în sens invers, variaţii de preţuri, acestea la rândul lor, modificând puterea de cumpărare şi de plată a monedei.
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.