Influența structurii financiare a unei firme asupra performanțelor acesteia

Decizia de finanțare este una din deciziile fundamentale strategice adoptate de managerii unei întreprinderi, care constă în selectarea uneia dintre cele mai convenabile surse de finanțare; adoptarea unei decizii de finanțare presupune alegerea între capitaluri proprii și împrumutate, consecință a acestei decizii regăsindu-se în structura financiară a întreprinderii. În general, pentru o firmă existstă posibilitatea alegerii dintre mai multe structuri financiare alternative. În acest context apare ca relevantă stabilirea semnificației, alături de termenul general de structură de capital, a unui concept conex, precum cel de structură optima a capitalului. Astfel, pentru un proiect de investiții, o firmă poate alege oricare dintre surse sau poate să le combine în diferite forme dar se pune problema care sursă sau ce combinație este mai bună pentru a maximiza valoarea firmei, obiectivul final. Ca urmare, structura capitalului ar trebui examinată din punct de vedere al impactului asuprea valorii firmei. Structura optimă a capitalului pentru o întreprindere este reprezentată de acea combinație între capitalul propriu și cel împrumutat care duce la maximizarea prețului de piață a acțiunilor întreprinderii respective. În acelasi timp, structura financiară optima constituie acel mix de surse de finanțare care determină minimizare a costului mediu ponderat a capitalurilor firmei. În acest sens, structura capitalului poate fi interpretată în termini de structură țintită a capitalului care să echilibreze gradul de risc cu rata de rentabilitate. Utilizarea capitalului împrumutat în proporție mai mare determină creșterea gradului de risc al câștigurilor firmei, dar o rată mai mare a îndatorării înseamnă în același timp, și o rată de rentabilitate estimată la o valoare superioară. Gradul mai mare de risc asociat cu o rată mai mare a îndatorării tinde sa scadă prețul acțiunilor pe piață, dar estimarea unei rate superioare de rentabilitate duce la creșterea acestui preț și se ajunge la echilibru. Astfel structura optimă a capitalului este cea care realizează un echilibru între gradul de risc și rata de rentabilitate și maximizează în acest fel, prețul de piață al acțiunilor. Constituirea capitalului oricărei entități are la bază o multitudine de surse, care schematic pot fi redate în felul următor:

Figure 1 Sursele de constituire a capitalului.

Surse/contribuții interne Autofinanțarea Autofinanțarea reprezintă surplusul monetar obținut de o companie pe parcursul exercițiului financiar încheiat , fiind considerate cea mai practică și eficientă metodă de finanțare, deobicei acest capital de finanțare se presupune a avea cost zero. Autofinanțarea are un rol esential în cadrul finanțării societății, date fiind avantajele pe care le oferă atât întreprinderii ca persoană juridică, cât și acționarilor. Autofinanțarea constituie un mod de finanțare privilegiat în economia întreprinderii care provine dintr-un surplus monetar rezultatat din operațiunile de producție și de schimb ale acesteia. Autofinanțarea se determină ca diferență dintre capacitatea de autofinanțare și dividendele distribuite. Capacitatea de autofinanțare reprezintă o sursă interna pusă la dispoziția firmei. Ea este destinată să asigure: finanțarea unor nevoi ale gestiunii curente, creșterea fondului de rulment, finanțarea totală sau partial a noilor investiții, rambursarea împrumuturilor contractate, remunerarea capitalurilor investite.

1.3 CRITERII DE SELECTARE A STRUCTURII FINANCIARE A UNEI FIRME

1.3.1 CRITERIUL RENTABILITĂȚII