Inițiative europene pentru combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor

INTRODUCERE

În lucrarea de faţă am prezentat pe larg efectele nefaste ale falsificării şi contrafacerii mărfurilor precum şi o serie de iniţiative adoptate pentru combaterea acestora atât la nivel european cât şi în România.

Efectele şi consecinţele grave ale falsificării şi contrafacerii mărfurilor sunt binecunoscute. În actualele condiţii economice, contrafacerea mărfurilor a devenit o afacere înfloritoare. Aceasta este favorizată de realizarea unor produse concurenţiale prin scăderea costurilor, ceea ce afectează negativ calitatea. De asemenea produsele contrafăcute apărute pe pieţele încă neformate, unde consumatorii nu sunt bine informaţi, se datorează şi tendinţei de globalizare în cadrul economiei mondiale. Toate acestea favorizează contrafacerile şi falsificările.

Lucrarea este realizată în trei capitole dintre care primele două capitole prezintă noţiuni teoretice cu privire la consideraţiile generale asupra falsificării şi contrafacerii mărfurilor precum şi iniţiative pentru combaterea falsificării şi contrafacerii mărfurilor atât la nivel European cât şi în România.

În primul capitol am abordat pe larg noţiunile generale privind falsificarea şi contrafacerea mărfurilor. În acest capitol am prezentat:

• conceptul de marfă şi semnificaţiile particulare ale acestuia,

• tipuri şi falsificări ale mărfurilor,

• contrafacerea mărfurilor, dimensiuni actuale

• aspectele economice şi sociale privind falsificarea şi contrafacerea mărfurilor

În cel de-al doilea capitol am prezentat iniţiativele pentru combaterea falsificării şi contrafacerii mărfurilor atât în România cât şi la nivel european. În acest capitol am abordat pe larg aspectele privind:

• evoluţia falsificării şi contrafacerii mărfurilor la nivel european

• combaterea falsificării şi contrafacerii în România (instituţii pentru combaterea falsificărilor şi contrafacerilor precum şi legislaţia română în această direcţie)

• combaterea falsificării şi contrafacerii mărfurilor la nivel european (iniţiative şi instituţii implicate în combaterea contrafacerilor precum şi legislaţia în vigoare)

În cel de-al treilea capitol al lucrării am realizat un studiu de caz asupra fenomenului de falsificare şi contrafacere al parfumurilor. În acest capitol am abordat noţiuni generale despre istoria precum şi modul de obţinere al parfumurilor, modalităţile de falsificare ale acestora precum şi o serie de asemănări şi deosebiri între produsele falsificate şi cele originale.

Industria contrafacerilor, constituie un mare pericol, deopotrivă pentru producători, distribuitori, consumatori, dar şi pentru stat. Dacă vorbim despre produse de lux contrafăcute, ne gândim în special la produsele cosmetice şi la parfumuri.

Factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen sunt: puterea scăzută de cumpărare a consumatorilor, dorinţa acestora de a achiziţiona produse de marcă la preţuri scăzute, precum şi gradul scăzut de informare în legătură cu modul de apreciere a calităţii produselor sau serviciilor.

CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND FALSIFICAREA ŞI CONTRAFACEREA MĂRFURILOR

1.1 Conceptul de marfă. Semnificaţii particulare

Marfa reprezintă orice bun economic apt să satisfacă o trebuinţă socială, reală destinat schimbului de piaţă .

Din definiţiile surselor româneşti din perioada economiei libere (până în 1945) şi din perioada de tranziţie la economia liberă (după 1989) rezultă următoarele trăsături esenţiale:

a) marfa este orice bun care se vinde şi se cumpără;

b) marfa este rezultat al muncii omeneşti;

c) marfa este destinată schimbului, deci este gândită şi realizată exclusiv pentru nevoi nepersonale;

d) schimbul mărfii se face prin vânzare-cumpărare, adică prin fapte de comerţ .

În sursele occidentale, în Grande Dizionario Enciclopedico din Italia (1958) marfa reprezintă orice bun mobil care poate forma obiectul unui act de vânzare-cumpărare şi care este destinat schimbului. În sens larg, sunt mărfuri şi bunurile imateriale: deschiderea unei întreprinderi, brevetele, riscurile asigurabile, pentru că pot fi obiecte de tranzacţie comercială .

În lucrările Larousse, marfa este considerată „obiect, produs care se vinde şi se cumpără".

Aşadar, caracterul de marfă nu este o însuşire a bunurilor ci este o relaţie tranzitorie între bunuri şi persoane. În timpul trecerii lor, de la posesia primului proprietar în posesia ultimului proprietar, se numesc "mărfuri", dar când acestea ajung la destinaţia lor economică (la consumatorul final), ele devin "bunuri de consum".