Instituțiile Publice

INTRODUCERE

Sectorul public este foarte diversificat, fiind reprezentat de instituţiile publice care asigură servicii publice generale: organe ale puterii şi administraţiei de stat, organe legislative, organe judeţene, organe ale puterii executive centrale şi locale. Toate entităţile de drept public sunt ca orice persoană juridică titulare de patrimoniu; ele posedă un ansamblu de bunuri corporale şi necorporale necesare desfăşurării activităţii lor economice, sociale, politice ori culturale (după caz), bunuri din a căror utilizare şi gestionare rezultă drepturi şi obligaţii cu valoare economică, cuantificarea elementelor de activ şi de pasiv la nivel global, cât şi la nivel structural realizându-se prin inventariere.

Punerea de acord a tuturor formelor de evidenţă cu ocazia efectuării inventarierii elementelor de activ şi de pasiv ale instituţiilor publice, asigură premisele îndeplinirii obiectivului fundamental în ceea ce priveşte produsele şi instrumentele financiar-contabile, în sensul prezentării prin intermediul situaţiilor financiare anuale de închidere a exerciţiului financiar doar a acelor informaţii caracterizate prin sinceritate, fidelitate şi realitate. În această formă, informaţiile sunt deosebit de relevante şi pentru prevenirea unor consecinţe cu implicaţii nefavorabile în gestionarea elementelor de activ şi de pasiv ale instituţiei şi implicit în adoptarea de către conducători (ordonatori de credite) a unor decizii care să nu concorde cu realitatea.

În această lucrare de licenţă, dată fiind importanţa inventarierii în ceea ce priveşte administrarea, verificarea existenţei şi asigurarea integrităţii patrimoniului instituţiilor publice, prezint modalitatea teoretică de organizare şi efectuare a inventarierii elementelor de activ şi de pasiv ale acestor unităţi patrimoniale, reglementată de prevederile legale în vigoare la această dată, precum şi modalitatea de transpunere în practică a actelor normative pentru desfăşurarea activităţilor specifice inventarierii în vederea înregistrării în evidenţa contabilă a diferenţelor constatate la inventar şi realizării documentaţiei necesară a se întocmi ca urmare a constatărilor făcute.

Lucrarea de licenţă tratează problematica inventarierii elementelor de activ şi de pasiv ale instiutiilor publice şi a modalităţii de înregistrare în contabilitate a rezultatelor operaţiunilor într-o strucutră formată din trei capitole care reprezintă abordarea teoretică a temei propuse, completată de studiul de caz realizat în capitolul IV.

Capitolul I prezintă câteva dintre aspectele generale şi specifice ale organizării şi funcţionării instituţiilor publice ca organisme specializate prin care Statul îşi organizează şi desfăşoară activităţile.

Aspectele generale se referă atât la conţinutul noţiunii de patrimoniu al instituţiilor publice prezentat prin prisma mai multor abordări, cât şi la modalitatea de conducere a contabilităţii de către compartimentul financiar-contabil al acestora.

Aspectele specifice ale organizării şi funcţionării instituţiilor publice fac referire la prezentarea particularităţilor modului de organizare şi conducere a contabilităţii elementelor de activ şi de pasiv ale unităţilor Ministerului Apărării Naţionale.

Capitolul II cuprinde prezentarea pe larg a reperelor teoretice necesare organizării şi desfăşurării operaţiunilor de inventariere, în scopul asigurării cuprinderii celor două laturi vizate de orice activitate de inventariere, indiferent de tipul său: latura cantitativă care presupune punerea de acord a cantităţilor şi valorilor înregistrate în contabilitate cu cele constatate faptic şi latura calitativă dată de evaluarea cu precizie a bunurilor şi/sau valorilor supuse inventarierii.

În acest capitol prezint atât metodologia desfăşurării inventarierii pentru fiecare etapă a procesului, arătând pentru întreg personalul implicat măsurile ce trebuie luate, responsabilităţile fiecăreia şi operaţiunile ce urmează a fi efectuate în vederea creării condiţiilor favorabile desfăşurării în bune condiţii a operaţiunilor de inventariere şi stabilirii rezultatelor, cât şi particulărităţile care apar în derularea acestora în unităţile militare ca deţinătoare de bunuri şi valori specifice obiectului său de activitate (armament şi muniţie, tehnică de luptă, maşini şi utilaje pentru sprijin de luptă, echipament, materiale de resort).

Capitolul III este alocat exclusiv prezentării operaţiunilor desfăşurate ulterior stabilirii rezultatelor inventarierii, prezentând modalitatea de regularizare şi contabilizare a diferenelor constatate la inventar.

Structurat pe patru subcapitole, acesta tratează în ordinea desfăşurării activităţilor de regularizare operaţiunile executate în vederea efectuării compensărilor cantitative între diferenţele constatate, stabilirii perisabilităţilor admise pentru toate categoriile de bunuri şi efectuării înregistrărilor în evidenţele contabile şi operative a rezultatelor acestor operaţiuni (atât după Planul de conturi pentru instituţii publice, cât şi după Noul plan de conturi aplicat experimental de unele instituţii publice şi unităţi ale Ministerului Apărării Naţionale), în vederea realizării concordanţei între existentul faptic de bunuri şi valori şi cel înscris în evidenţa contabilă. Ultimul subcapitol prezintă formele de răspundere a personalului pentru pagubele produse patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale şi constatate cu ocazia inventarierii, precum şi modalitatea de cercetare şi stabilire a răspunderii pentru acestea în sarcina persoanelor care se fac vinovate de producerea lor.

Studiul de caz din Capitolul IV este o aplicare în practică a noţiunilor teoretice prezentate în primele capitole. Este realizat la una din gestiunile U.M. 01766 Bucureşti, respectiv la gestiunea materiale şi tehnică de resortul hrănirii.

CAP. I: ASPECTE GENERALE ŞI SPECIFICE PRIVIND ORAGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIILOR PUBLICE.

1.1. INSTITUŢIA PUBLICĂ – ORGANISM SPECIALIZAT AL STATULUI

1.1.1. Conceptul de patrimoniu la instituţiile publice

Contabilitatea, ca activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor obţinute elaborează procedee de evidenţă, calcul, analiză şi control în expresie valorică a existenţei şi stării precum şi a mişcării şi transformării patrimoniului. Obiectul contabilităţii patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile şi imobile, inclusiv solul, bogăţiile naturale, zăcămintele şi alte bunuri cu potenţial economic, disponibilităţile băneşti, titlurile de valoare, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute

Obiectul contabilităţii instituţiilor publice îl constituie pe de o parte patrimoniul public (aflat în administrarea instituţiei) şi patrimoniul privat al instituţiei, cu drepturile şi obligaţiile rezultate din activitatea desfăşurată, iar pe de altă parte constituirea de venituri şi cheltuielile efectuate din alocaţii bugetare şi extrabugetare, rezultatele activităţii desfăşurate şi închiderea exerciţiului bugetar

Patrimoniul reprezintă obiectul unui drept, respectiv al dreptului de proprietate, ca drept real asupra bunului. În această calitate, patrimoniul exclude terţele persoane de la beneficiul acestui drept cu caracter pecuniar, în consecinţă, el putând fi evaluat şi exprimat în echivalent bănesc.

Explicaţia noţiunii de patrimoniu trebuie să pornească în mod logic de la originea acesteia, respectiv patrimonium, care în limba latină desemna averea sau moştenirea lăsată de înaintaşi. Expresia are corespendenţă şi în alte lexicuri grefate pe limba latină sub formele: le patrimoine în limba franceză, il patrimonio în limba italiană, el patrimonio în limba spaniolă. Menţionez că în limba engleză şi germană nu se utilizează termenul de patrimoniu, ci doar conţinutul său economic şi juridic; în consecinţă, în contabilitatea anglo-saxonă termenul de patrimoniu este substituit de cele două componente ale sale, respectiv avere pentru activ şi capital pentru pasiv

În abordarea patrimoniului din punct de vedere contabil se are în vedere totalitatea bunurilor aparţinând instituţiei publice, dobândite în cadrul relaţiilor de drepturi şi obligaţii. Patrimoniul reprezintă o unitate sintetică de structură, o entitate autonom constituită, distinctă atât faţă de persoana căreia îi aparţine, cât şi faţă de fiecare element din care este compus. Orice element component al patrimoniului îndeplineşte o funcţie dublă:

- componentă a întregului, calitate care îl integrează în structura şi funcţiile întregului;