Inteligența Emoțională și Leadership-ul

Teoriile prezente în însăşi practica organizaţională accentuează rolul liderului în dinamica organizaţională, în definirea viziunii, în stabilirea misiunii şi ţintelor strategice şi în realizarea tuturor obiectivelor. De la început, noi concepte au pătruns în palierul descriptiv al teoriei asupra leadership-ului: inteligenţa emoţională şi inteligenţa socială.

În această lucrare voi trata importanţa pe care o are inteligenţa emoţională în leadership şi felul în care inteligenţa emoţională conduce către un leadership eficient. Problema tratată în partea teoretică a lucrării va fi demonstrată în studiul de caz aplicat pe o organizaţie şcolară.

Introducere

Societatea contemporană este o societate a organizaţiilor, aşadar trăim într-o societate organizaţională pentru că organizarea socială, în ultima jumătate de secol a generat o structură socială de tipul organizaţiei.

Peter Druker şi Etzioni Atmitai subliniază evoluţia grupurilor umane către structura de tip organizaţie astfel încât viaţa noastră este fundamental influenţată de organizaţii industriale, de socializare primară şi secundară sau de organizaţii de prezervare a culturii, de protecţie personală şi financiară etc. Toate domeniile activităţilor noastre sociale sunt caracterizate prin procesul de raţionalizare ca proces de adecvare a mijloacelor la scopuri, în mijlocul cărora liderul are un rol important ca centru al dinamicităţii organizaţiilor indiferent de tipul lor.

Se pune din ce în ce mai mult accent pe importanţa pe care o are un lider în definirea viziunii şi misiunii organizaţiei şi în angrenarea resurselor umane ca resurse calde şi de asemenea resurse a tuturor celorlalte resurse (materiale, financiare, de timp). Succesul unei organizaţii este asigurat de tipul de management, de tipul culturii organizaţionale şi mai ales dacă managerul este un lider şi un conducător.

Printre calităţile liderului se află şi aceea a inteligenţei sociale şi emoţionale. Competenţele emoţionale şi sociale de tipul cunoaşterii de sine, autocontrolului, motivării, empatiei, deprinderilor sociale asigură liderului capacitatea de a conduce grupul către realizarea obiectivelor sale.

În relaţiile interumane din interiorul grupurilor şi organizaţiilor este important echilibrul asigurat prin mixturile între social şi psihologic, obiectiv şi subiectiv. Raporturile între membrii organizaţiilor sunt sociale, obiective pentru că au loc şi depind de contextele sociale în care trăiesc indivizii şi sunt şi psihologice pentru că indivizii participă în statusurile si rolurile lor cu propriul profil de personalitate. Grupurile umane de tipul organizaţiei indiferent de tipul de activitate în jurul căreia se constituie au o dinamică controlată prin strategiile generate de viziunea şi misiunea organizaţiei, de obiective, opţiuni strategice care utilizează resursele organizaţiei.

Pentru a eficientiza resursele umane, liderul trebuie să privească membrii acesteia nu numai ca persoane cu competenţe cognitive, atitudinale şi aptitudinale cerute de fişa postului şi dezvoltate de fiecare pe parcursul individual de carieră şi care fac din aceste persoane de succes factorul motor al succesului organizaţiei. El nu trebuie să îi privească ca pe nişte computere ci şi ca pe nişte persoane sensibile. Managementul eficient al resurselor umane trebuie să gestioneze şi relaţiile afective-simpatetice care au sensuri diferite putând fi unilaterale sau au sensuri reciproce, putând fi tonifiante pentru grup sau dimpotrivă, putând genera tensiuni.

Atât raţiunea cât şi emoţia configurează pe oricare dintre angajaţi care semnează o fişă a postului. De aceea, cred că există două moduri de gândire în raport cu emoţia în orice tip de relaţie interpersonală inclusiv din mediile socio-profesionale. O poţi considera simplu a fi o cenzură extrem de personală care zace în interiorul fiecăruia şi este folosită pentru a înnăbuşi răbufnirile, impulsurile în scopul realizării anumitor obiective ce conduc la o victorie în cursa desăvârşirii obiectivelor proprii, sau ca pe un instrument folosit în scopul gestionării corecte a emoţiilor şi a utilizării constructive a trăirilor. Prin raportul dintre emoţie şi raţiune este definită inteligenţa emoţională într-o accepţiune personală. Pentru a ilustra legătura între lider, resurse umane, raportul raţiune-emotivitate adică inteligenţa emoţionlă propun o analogie.

Un pictor are nevoie de inspiraţie pentru desăvârşirea operei de artă şi aceasta izvorăşte din complexitatea sentimentelor sale, dar pe lângă toate acestea, el trebuie să urmeze şi să respecte anumite rigori şi proceduri specifice stilului pe care l-a abordat. În acest mod îşi intră în rol gândirea ducând la concretizarea în ceva palpabil a emoţiilor. Privim astfel raţionalul ca pe un factor ce conlucrează la forma de exprimare a emoţionalului. Aşadar, putem vorbi de acea utilizare constructivă a emoţiilor, menţionată anterior, căci trăirile interioare sunt o prefaţă a ceea ce se va numi în final idee.

Să considerăm o cameră goală, luminoasă în mijlocul căreia regăsim un şevalet pe care este montată o pânză. Lângă acestea găsim o paletă pe care sunt aşezate într-o ordine strictă, prestabilită, nuanţe şi culori şi câteva pensule inerte. Nimic special în acestea, am spune, căci ele sunt doar nişte mijloace, resurse materiale. Dar fără acestea, niciun tablou n-ar putea fi înfăptuit pentru ca apoi să fie admirat sau să devină o valoare. Dar pensulele nu pot trasa singure nicio linie. Culorile nu ştiu care ar putea fi combinaţia din care să se nască nuanţele ce vor da armonie picturii. Ele sunt făcute pentru a se subordona mâinii creatorului operei învăluită de măiestrie, ce le va oferi acestora utilitatea.

Trecând într-un alt plan, cel al organizaţiei în care există şi se dezvoltă dinamic grupul de muncă, putem considerea camera drept spaţiu social în care se desfăşoară activităţile organizaţiei în toate dimensiunile structurii sale organizaţionale, iar pânza, culorile, pensula pot fi considerate resursele, fie ele umane sau materiale, financiare menite să folosească realizarii scopului final. Pictorul este liderul care simte, gândeşte şi în final dă naştere unei viziuni, unei idei. El este cel care arată calea şi stabileşte direcţia.

Liderul trebuie să realizeze şi o comunicare managerială care trebuie să fie atât raţională cât şi empatică.

Dacă o minte limpede, un spirit analitic şi convingerea în ideile promovate reprezintă ingredientele care alcătuiesc profilul unui îndrumător, implicarea emoţională a acestuia, pasiunea şi devotamentul îl transformă într-un lider veritabil, căci „nicio creatură nu poate să zboare numai cu o aripă. Un lider talentat este acela la care capul şi sufletul – ideile şi sentimentele – merg mână în mână. Acestea sunt cele două aripi care îi permit unui lider să îşi ia zborul”.