I.ÎNCEPUTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PUBLIC MODERN ÎN ROMÂNIA 1.1Începuturile învăţământului în Ţara Românească şi Moldova 1.2 Învăţamântul românesc în Transilvania 1.3 Politica şcolară a guvernului şi dietei Transilvaniei în epoca luminilor II.ÎNVĂŢĂMÂNTUL ROMÂNESC DE LA REGULAMENTELE ORGANICE LA LEGEA INSTRUCŢIUNILOR PUBLICE III.ÎNVĂŢĂMÂNTUL PUBLIC DIN ROMÂNIA, ÎN PERIOADA DE CONSOLIDARE A EPOCII MODERNE: 1848–1900 IV.CORPUL DIDACTIC PRIMAR ÎN PERIOADA MADERNĂ. ORGANIZAŢII PROFESIONALE V.LEGISLAŢIA ŞCOLARĂ EMISĂ DE SPIRU HARET CONCLUZII BIBLIOGRAFIE
I.ÎNCEPUTURILE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PUBLIC MODERN ÎN ROMÂNIA 1.1Începuturile învăţământului în Ţara Românească şi Moldova Învăţământul este domeniul care, aflat la confluenţa tuturor aspectelor existenţei civilizate, receptează influenţele acestora. Pe termen lung, la rândul său, ştiinţa de carte modelează celelalte structuri ale societăţii, aducând modificări în mentalităţi, comportament şi modul de trai al oamenilor. Acest tip de abordare este, în esenţă, corect. Se datorează faptului că, prin structură, mod de organizare şi funcţionare, sistemul de învăţământ al oricărei societăţi umane se găseşte într-o relaţie de interdependenţă cu toate celelalte aspecte ale vieţii economice, sociale şi culturale.. De la început trebuie precizat că învăţământul înregistrase, asemenea restului Europei, şi în epocile premoderne evoluţii semnificative, ce şi-au adus contribuţia la dezvoltarea şi optimizarea organismului social, în spaţiul românesc. Cercetările istorice de specialitate evidenţiază, din acest punct de vedere, existenţa în ţinuturile româneşti, în consonanţă cu evoluţiile similare europene specifice comunei primitive şi sclavagismului, a unor forme şi proceduri orale de pregătire a copiilor şi tinerilor de către adulţii şi bătrânii cu experienţă, în cadrul comunităţii sau direct în familie, prin care erau deprinse cunoştinţe practice şi norme comportamentale, eticomorale şi ocupaţionale . Ulterior, instalarea pe ţărmul dobrogean a unor înfloritoare colonii greceşti – Histria, Tomis, Callatis, Olbia, Apollonia (sec. VIII–VI î.H.), dar mai ales, cucerirea de către romani a Dobrogei (sec.I î.H.) şi unor părţi din Transilvania, Crişana, Banat şi Oltenia (sec. I d.H.) au determinat, pe fondul general al accelerării progresului social şi cultural al zonei, constituirea şi înflorirea unor forme de învăţământ profesionist şi instituţionalizat de diferite niveluri, mai ales în localităţile urbane, fie că era vorba de profesori particulari angajaţi de familiile bogate, fie chiar de şcoli publice . După constituirea statelor româneşti de sine stătătoare (Muntenia, Moldova, Dobrogea) (sec. XIV), întâlnim, pe măsura trecerii timpului, din ce în ce mai multe atestări privind existenţa, în secolele XV, XVI, a unor şcoli de diferite grade , în principal bisericeşti. Putem deci concluziona că, la sfârşitul secolului XVIII, învăţământul românesc, în baza acumulărilor anterioare, era apt să demareze un important proces de dezvoltare şi modernizare. Totuşi, în continuare, accesul la educaţie rămânea îngrădit, în special pentru tinerii aparţinând categoriilor modeste ale populaţiei, în special din lumea satelor. Primele şcoli în ţara noastră au fost atestate documentar chiar din perioada 1200-1300. Acestea erau şcoli cu predare în limba latină care funcţionau pe lângă episcopiile din Oradea si Alba Iulia, numite şcoli episcopale. În Ţara Românească şi Moldova erau organizate şcoli de nivel inferior în care se predau noţiuni de citire, scriere şi aritmetică, şi şcoli de nivel mediu în care se punea accent pe gramatica limbii române şi slavone, pe studiul aritmeticii, geometriei şi caligrafiei pentru redactat acte. Existau şi şcoli de nivel superior (academii) în care se studia gramatica, retorica, dialectica, aritmetica, geometria şi muzica. Există descrieri ale şcolilor mănăstireşti care erau organizate şi funcţionau pe lângă mănăstiri, episcopii sau biserici, în scopul pregătirii personalului de cult în general, nu numai a preoţilor. Întâlnim şi şcoli domneşti care, după denumire, erau organizate şi susţinute prin grija domniei, în care se pregăteau slujbaşi pentru cancelaria domnească, vameşi şi dascăli. Mai funcţionau şcoli orăşeneşti prin care se pregăteau, pe lângă fii familiilor bogate, viitori slujbaşi ai administraţiei oraşului, logofeţi, sau strângători de biruri. De un învăţământ modern se vorbeşte în jurul anilor 1700. În a doua jumătate a sec. XVIII şcolile domneşti sunt organizate şi funcţionează în aproape toate ţinuturile. În „Hrisoavele şcoalelor“ din anul 1766 se menţionează că „s-au orânduit dascăli în toată ţara, la fiecare eparhie şi ţinut „pentru ca toţi creştinii ţării aceştia, mirenii şi copii preoţilor să se procopsească cu învăţătura“. Academia domnească din Bucureşti întemeiată în ultimul sfert al veacului al XVIII-lea, este extinsă şi dezvoltată în a doua etapă a existenţei sale, în perioada 1776-1821, asistând la un real proces de modernizare a învăţământului.
Adamescu Gh., Vieaţa şi activitatea lui Spiru C. Haret, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1936 Adăniloaie Nichita, Învăţământul primar sucevean în epoca modernă, Editura Litera, Bucureşti, 1988 Albu Nicolae, Istoria învăţământului românesc din Transilvania până la 1800, Blaj, 1944 Andea Susana, Andea Avram, Structuri transilvane în epoca luminilor, Cluj-Napoca, 1996 Andea Susana, Aspecte privind viaţa şi activitatea şcolară a lui Simeon Maghiar, în Studia Universitatis Babeş-Bolyai. Historia, Cluj-Napoca, 32 (1987) Angelescu C. I., Învăţătorul. Pregătirea şi perfecţionarea lui, Editura Tiparul Universitar, Bucureşti, 1941 Arhivele Naţionale. Direcţia jud. Mureş, Arh. Colegiului reformat Târgu Mureş, AB. - 313/1785 Arhivele Naţionale. Direcţia jud. Mureş, Arh. Scaunului Mureş, Decrete şi ordine guberniale ND. 255/1781 Bărsănescu Ştefan, Bărsănescu Florela, Dicţionar Cronologic, Educaţia Învăţământului, Gândirea pedagogică din România, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978 Bărsănescu Ştefan, Spiru Haret, organizatorul şcolii moderne din România, în „Revista de pedagogie”, Institutul de ştiinţe pedagogice Bucureşti, 1976, 22, nr. 2 Bâldescu Emil, Spiru Haret în ştiinţă, filozofie, politică, pedagogie, învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972 Berindei D., Dezvoltarea urbanistică şi edilitară a oraşului Bucureşti în perioada regulamentară şi în anii Unirii (1831-1862) în “Revista de istorie”, an XII (1959), nr.5 Berindei D., Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capital a Ţării Româneşti (1459-1862), Bucureşti, 1963 Bilciurescu V., Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi, Bucureşti, Editura Universul, 1945 Bocşan Nicolae, Contribuţii la istoria iluminismului românesc, Timişoara, 1986 Bolca Vasile, Episcopul Samuil Vulcan al Orăzii. Contribuţii la ridicarea culturală a neamului, Oradea, 1939 Bolca Vasile, Şcoala normală română unită din Oradea 1784-1934, Oradea, 1934 Bordeianu Mihai, Învăţământul Românesc în date, Junimea, Iaşi, 1971 Bozac Ileana, Teodor Pompiliu, Învăţământul românesc din Transilvania în secolul al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, în vol. Din istoria pedagogiei româneşti, vol. II, Bucureşti, 1966 Braharu D., Familii Macedo-Române în fosta Austro-Ungarie, Slatina-Olt, 1944 Bulei Ion, Atunci când veacul se năştea, Editura Eminescu, Bucureşti, 1990 Bulei Ion, Lumea românească la 1900, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984 Costin A., Oraşul Bucureşti. La ville de Bucarest, în „Literatură şi artă română”, an XIII (1909) Cristea C. Gabriela, Reforma învăţământului. O perspectivă istorică (1864-1944), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2001 Diac Florin, O istorie a învăţământului românesc modern, vol. I, secolul XVII-1944, Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 2004 Dinu Constantin, Spiru Haret, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970 Dumitraşcu Gh., Din istoricul Asociaţiei generale a învăţătorilor din România, vol. I, Tipografia Cooperativa „Şcoala Poporului”, Bucureşti, 1940 Eliade I. P., Şcoala primară şi conducătorul ei, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1872 Exposition Universelle de Paris de 1900, L'Enseignement Public en Roumanie, Bucarest, 1900 Felix I., Igiena şcolară. Istoria ei, starea ei actuală, Bucureşti, Institutul de arte grafice „Carol Gobl”, 1903 Feneşan Costin, Cnezi şi obercnezi în Banatul imperial 1716-1778, Bucureşti, 1996 Finánczy Ernö, A magyarországi közoktatás története Mária Terézia korában, I, Budapest, 1899 Ghibănescu Gh., O pagină nescrisă din istoria metodicei abecedarului vechiu, Tipografia „Presa Bună”, Iaşi,1934 Gyémánt Ladislau, Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii 1790 şi 1848, Bucureşti, 1986 Iorga Nicolae, Istoria Învăţământului Românesc, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971 Iosa Mircea, Lungu Traian, Viaţa politică în România 1899-1910, Editura Politică, Bucureşti, 1977
Plătește în siguranță cu cardul și beneficiezi de garanția 200% din partea Diploma.ro.
Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi datele tale și plătești.
