Istoriografia modernă rusă despre Basarabia 1812-1917

Este todeauna primejdios a

cofunda patriotismul care este

o virtute, cu istoria, care este

o ştiinţă”(Fustel de Culange)

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Istoria Basarabiei din sec XIX ş-ia găsit oglindirea într-un şir de articole şi monografii publicate cât de istorici din fosta RSSM atât şi de cei români.

Prăbuşirea regiunilor comuniste a dezvăluit întreaga profunzime a dezastrului în care sa pomenit tratarea istoriei noastre naţionale în spaţiul situat între Nistru şi Prut. În anii de ocupaţie sovietică pseudo-ştiinţa istoria a devenit un instrument în mâna organelor oficiale în procesul de deznaţionalizare a românilor basarabeni.

Ca toate că istoria spaţiului Pruto-nistrean a fost studiată destul de amplu în prezent simţim lipsa unor studii istoriografice speciale cu excepţia părţilor introductive în monografii lor capitolul istoriografia problemei şi a unor studii istoriografice şi a unor publicaţii despre situaţia ştiinţei istorice în RSSM. Problemele puse în discuţie sunt tratate de pe poziţie luptei de clasă Un important principiu al dogmei marxist-leninistă.

Eforturile cercetătorilor se reduceau doar la selectarea faptelor pentru confirmarea tezelor stabilite anterior. În aceeaşi timp credem că este necesar de a examina doar problema înfeudării ideologice a ştiinţei de către administraţia de partea de stat ,fără a lua în dezbatere aspectele de strictă specialitate şi cu atât mai puţin a pune la îndoială profesionalismul şi competenţa autorilor lucrărilor menţionate aici.

Un alt punct pe care sa sprijinit istoriografia sovietică a fost afirmarea caracterului progresist al încorporării Basarabiei la Rusia În acest scop majoritatea istoricilor au tratat unilateral problema căutând să aducă fapte exclusiv favorabile şi de îndreptăţire a actului de la 1812 făcând în acest sens şi unele referiri la autori ruşi.

S-au făcut încercări de a demonstra superioritatea istoriografiei sovietice faţă de cea română în special în perioada interbelică privind obiectul discuţiei. De exemplu istoricul V.Grosul reduce aportul savanţilor români în studierea istoriei Basarabiei la divergenţa între A.Boldur şi A.Bezviconi aceştia fiind acuzaţi în cunoaşterea slabă a obiectului discuţiei.

Istoriografia sovietică Moldovenească a avut un caracter tendenţios în încercările de a clasifica şi a periodiza procesul revoluţie istoriografia ruse privind Basarabia în sec XIX. Tratările istoricilor sovietice au la bază principiile leneniste de clasificare a mişcării revoluţionare: Etapa revoluţionarismului dvorean (1825-1861) ,etapa norodnică (1861-1895). Etapa proletară (1895-1917).Prezenţa unui grup aparte de decembrişti cercetători ai istoriei Basarabiei inventat artificial de către istoricii din R.S.S.M. este o dovadă convingătoare în favoarea tezei expuse.

Un argument în favoarea alegerii tezei mele de licenţă ne-a fost sugerat în timpul unei lecţii la Istoria Românilor.