Liberă circulație a persoanelor în UE

Introducere

“Orice persoană a Uniunii Europene are dreptul de a se depalsa şi de a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe teritoriul statelor membre”. „Libertatea de circulaţie şi de şedere poate să fie acordată, în conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeană, cetăţenilor unor ţări terţe care domiciliează legal pe teritoriul unui stat membru”*

Libera circulaţie a persoanelor în cadrul Comunităţilor Europene a fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi fundamentale ale Pieţei Interne. Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor.

Esenţa acestei libertăţi constă în eliminarea discriminărilor între cetăţenii statului membru pe teritoriul căruia se află aceştia sau îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii celorlalte state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat.

În prezent poate cel mai vizibil beneficiu adus de integrare pentru omul obişnuit este libera circulaţie în spaţiul comunitar. Un adevarat salt de la regimul de acum două decenii, în care dorinţa de a trece graniţa rămânea la stadiul de vis pentru majoritatea cetăţenilor, la cel actual în care sigurul document necesar pentru a intra pe teritoriul majorităţii statelor membre este Cartea de Identitate. Ea creează oportunităţii atât pentru individ, cât şi pentru societăţile naţionale în ansamblul lor.

Individul poate face turism, descoperind noi perspective, poate căuta noi oportunităţi de angajare care să-i asigure lui şi familiei sale un nivel de trai mai ridicat sau poate iniţia noi afaceri care să-i dezvolte exponenţialul propriei întreprinderi.

*Carta Uniunii Europene privind drepturile fundamentale - Articolul 45

Capitolul I

IMPORTANŢA LIBERTĂŢII DE MIŞCARE A PERSOANELOR ÎN U.E.

1.1. Conceptul de liberă circulaţie

De la apariţia sa, conceptul de liberă circulaţie a persoanelor şi-a schimbat înţelesul. Primele prevederi referitoare la acest subiect se refereau numai la libera circulaţie a persoanelor asimilate agenţilor economici, fie angajatori, fie prestatori de serviciu. Conceptul economic original a câştigat treptat un înşeles mai general, acoperind şi noţiunea de cetăţean al Uniunii, independent de orice activitate economică sau distincţii privind naţionalitatea.

În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulaţie a persoanelor apar în Tratatul de la Roma (1957), care stabileşte “eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor” şi decide în mod oficial faptul că “ în scopul aplicării prezentului Tratat, şi fără a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în aceasta, este interzisă orice discriminare pe motiv de naţionalitate”

Dispoziţiile Tratatului de la Roma precizează că libera circulaţie a persoanelor este unul din obiectivele fundamentale ce trebuie atins în realizarea pieţei comune. Libera circulaţie a persoanelor urmăreşte, în primul rând, să creeze o piaţă comună a forţei de muncă (din punct de vedere economic) şi să realizeze o mare coeziune a popoarelor în Comunitate prin eliberarea barierelor privind migraţia şi promovarea unei “cetăţenii comunitare”.